(1) În realizarea funcțiilor sale, M.A.E. are următoarele atribuții principale:
1. apără și promovează pe plan extern interesele naționale ale României;
2. inițiază și sprijină activități internaționale menite să ducă la dezvoltarea de relații pașnice și de cooperare cu toate statele, întemeiate pe principiile fundamentale și pe normele în vigoare ale dreptului internațional; promovează în plan internațional valorile democrației, ale statului de drept, respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, colaborarea pașnică și solidaritatea umană;
3. contribuie la promovarea intereselor naționale ale României în organizații și alte structuri internaționale;
3^1. poate încheia contracte de comodat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009
privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cu reprezentanțele din România ale organizațiilor internaționale, având ca obiect imobile proprietate privată a statului, deținute de M.A.E. în condițiile legii, necesare pentru desfășurarea activităților acestora, conform obligațiilor asumate de România.
4. inițiază sau participă la negocierea și la încheierea tuturor documentelor internaționale care conțin prevederi referitoare la acordarea de fonduri financiare nerambursabile de la bugetul de stat către state terțe în curs de dezvoltare, care intră în categoria asistenței oficiale pentru dezvoltare, potrivit legii;
5. urmărește, analizează și semnalează aspecte privind evoluția relațiilor internaționale și coordonează activitățile de cooperare bilaterală și multilaterală;
6. apără în străinătate drepturile și interesele statului român, ale cetățenilor și ale persoanelor juridice române, în conformitate cu legea română și dreptul internațional aplicabil, precum și cu practica internațională;
7. coordonează implementarea sancțiunilor internaționale adoptate prin rezoluții ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, decizii și regulamente sau alte instrumente la nivelul Uniunii Europene, prin acte fără caracter obligatoriu, adoptate în cadrul unor organizații internaționale ori de către alte state, precum și prin decizii unilaterale ale României sau ale altor state și asigură informarea organizațiilor internaționale relevante cu privire la procesul de implementare;
8. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 privind tratatele și Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană și statele membre, pe de-o parte, și state terțe sau organizații internaționale, pe de altă parte, inițiază și/sau participă la negocierea tratatelor și a altor documente de cooperare internațională, inclusiv a tratatelor încheiate la nivelul Uniunii Europene și a celor privind amendarea tratatelor fundamentale ale Uniunii Europene;
9. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 și Legea nr. 276/2011, prezintă Guvernului, singur sau, după caz, împreună cu celelalte ministere, propuneri privind semnarea, ratificarea, aprobarea ori acceptarea tratatelor, aderarea la acestea ori denunțarea lor, renunțarea la acestea sau retragerea, elaborează și efectuează schimbul instrumentelor de ratificare, depune instrumentele de ratificare, aderare ori de acceptare, notifică aprobarea sau acceptarea tratatelor internaționale și denunțarea lor, renunțarea la acestea ori retragerea, eliberează în condițiile legii documente certificând deplinele puteri;
10. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 și Legea nr. 276/2011, urmărește, direct sau în colaborare cu ministerele, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale de specialitate, precum și cu autorități ale administrației publice locale, aplicarea prevederilor tratatelor și ale altor documente internaționale la care România este parte și prezintă propuneri pentru îndeplinirea întocmai și cu bună-credință a obligațiilor asumate;
11. în conformitate cu Legea nr. 590/2003 și Legea nr. 276/2011, păstrează originalele tratatelor bilaterale la nivel statal și guvernamental, copiile certificate ale tratatelor multilaterale la care România este parte și originalele tratatelor al căror depozitar este România și îndeplinește obligațiile ce decurg din această calitate;
13. elaborează sau, după caz, cooperează cu ministerele și cu celelalte autorități publice ale administrației publice centrale de specialitate la elaborarea proiectelor de acte normative care au legătură cu relațiile externe ale României;
14. colaborează la elaborarea politicii României în domeniul relațiilor economice internaționale și contribuie la stabilirea și încheierea de parteneriate strategice în domenii-cheie, în concordanță cu prioritățile și interesele naționale ale României;
15. coordonează, planifică și operaționalizează politica națională în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare, conform legii;
16. coordonează, conform strategiei naționale privind capacitățile civile, activitățile de planificare, pregătire de personal și participare la misiuni internaționale civile; asigură finanțarea acțiunilor de gestionare a crizelor, alertelor consulare și reacție rapidă;
17. asigură asistență permanentă și coordonare în domeniul relațiilor internaționale pentru toate ministerele, inclusiv prin intermediul consilierilor diplomatici, care își desfășoară activitatea pe lângă membrii Guvernului;
18. formulează norme și asigură sprijin instituțiilor centrale de stat în materie de protocol și curtoazie internațională. În acest scop, atribuțiile ce revin Protocolului Național, conform legii române și uzanțelor internaționale, sunt îndeplinite de Direcția protocol din cadrul M.A.E.;
19. coordonează, conform legii, prin Departamentul pentru controlul exporturilor, sistemul național de control al exporturilor, importurilor și al altor operațiuni cu produse militare, sistemul național de control al operațiunilor cu produse cu dublă utilizare; supraveghează și coordonează activitățile privind aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, semnată la Paris la 13 ianuarie 1993, ratificată prin Legea nr. 125/1994, precum și a oricăror tratate internaționale relevante în domeniu;
20. editează publicații de specialitate;
21. contractează, în condițiile legii, servicii de specialitate, inclusiv servicii de consultanță pentru realizarea unor activități în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale;
22. păstrează sigiliul de stat al României;
23. supune spre aprobare scrisorile de acreditare și de rechemare, cererile de agrement și de exequatur;
24. asigură legătura cu misiunile diplomatice și cu oficiile consulare din România, în conformitate cu dreptul internațional și cu practica internațională;
25. organizează, îndrumă și controlează activitatea misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României;
26. gestionează corespondența cu misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate și cu autoritățile statelor de reședință; corespondența pe problematici sectoriale cu misiunile diplomatice se poate realiza și direct de către autoritățile naționale competente din administrația publică, cu informarea concomitentă a M.A.E.;
27. avizează, din punctul de vedere al oportunității, deplasările în străinătate, în interes de serviciu, ale demnitarilor și asimilaților acestora din administrația publică, precum și mandatele acestora și este informat în legătură cu rezultatele principale ale acestor vizite, pentru a putea urmări într-o manieră sistematică și coerentă obiectivele de politică externă ale României;
28. elaborează și aplică politica statului român în domeniul relațiilor cu comunitățile românești din afara granițelor și acționează pentru întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor României și pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui rezidenți sunt, cum ar fi:
a) elaborează, propune, avizează și aplică strategiile și programele guvernamentale și sectoriale, precum și proiecte de acte normative consacrate consolidării raporturilor statului român cu românii de pretutindeni;
b) coordonează demersurile tuturor instituțiilor implicate în gestionarea problematicii comunităților românești din străinătate pentru a asigura o abordare unitară, integrată, în plan național;
c) participă la negocierea tratatelor și a altor documente internaționale care au incidență asupra domeniului, precum și la lucrările comisiilor mixte privind minoritățile naționale, stabilite în temeiul tratatelor internaționale la care România este parte;
d) stabilește raporturi de parteneriat și cooperează cu autoritățile centrale și locale însărcinate cu problematica minorității naționale din țările de cetățenie, cu cultele recunoscute legal și organizațiile neguvernamentale, precum și cu organizațiile internaționale de specialitate, pentru asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorității naționale românești, pe principiul reciprocității și conform normelor internaționale în materie;
e) dezvoltă parteneriate cu asociațiile reprezentative ale românilor din afara granițelor (finanțări nerambursabile către entități publice sau private, în condițiile legii);
f) sprijină înființarea și dezvoltarea instituțiilor de mass-media scrisă și audiovizuală ale românilor de pretutindeni, casele limbii și culturii române și centrele culturale ale comunităților românești, precum și catedrele, lectoratele și bibliotecile de limba română din străinătate, inclusiv înființarea unor catedre de romanistică;
g) susține și protejează menținerea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase, conservarea patrimoniului cultural și păstrarea tradițiilor și obiceiurilor în rândul comunităților românești stabilite peste hotare;
29. asigură coordonarea sistemului național de gestionare a afacerilor europene și coordonarea interministerială în vederea transpunerii directivelor Uniunii Europene și asigurării cadrului de aplicare directă a regulamentelor și deciziilor Uniunii Europene;
29^1. coordonează în plan național participarea României la acțiunea externă a Uniunii Europene și aspectele legate de modificarea sau implementarea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, cu implicațiile instituționale care derivă din acestea;
29^2. participă la realizarea și implementarea politicii externe și de securitate comună a Uniunii Europene și coordonează în plan național participarea României la politica de securitate și apărare comună, precum și la misiunile civile și militare derulate sub egida Uniunii Europene;
29^3. asigură reprezentarea României la Consiliul Afaceri Externe și Consiliul Afaceri Generale;
29^4. asigură diseminarea în plan național a informațiilor Uniunii Europene clasificate, primite de la instituțiile europene prin sisteme informatice sau în format hârtie, cu respectarea normelor de securitate ale Uniunii Europene și naționale;
30. avizează, în mod obligatoriu, proiectele de acte normative care urmăresc transpunerea sau asigurarea cadrului de aplicare directă în legislația națională a actelor legislative ale Uniunii Europene ori care au relevanță europeană și examinează, sub aspectul compatibilității cu reglementările Uniunii Europene, propunerile legislative în vederea formulării punctului de vedere al Guvernului asupra acestora;
31. urmărește evoluția politicilor Uniunii Europene și propune măsuri pentru adaptarea politicilor României la acestea în vederea asigurării compatibilității acțiunilor autorităților române cu obligațiile rezultate din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, elaborează sinteze și rapoarte de monitorizare a îndeplinirii obligațiilor României ca stat membru al Uniunii Europene, pe care le prezintă Guvernului și, după caz, Comisiei Europene;
32. urmărește respectarea obligațiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, precum și asigurarea respectării acquis-ului european în cadrul tuturor acordurilor internaționale încheiate de România; urmărește evoluția jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene și Tribunalului Uniunii Europene și prezintă rapoarte și informări periodice cu privire la chestiunile cu relevanță pentru România;
33. organizează registrul mandatelor naționale elaborate și transmise cu privire la proiectele de acte legislative ale Uniunii Europene;
34. coordonează și supraveghează fundamentarea de către autoritățile și instituțiile publice a pozițiilor naționale care urmează a fi comunicate Comisiei Europene, în cadrul solicitărilor de informații ale acesteia, transmise prin intermediul bazei de date electronice constituite în acest scop;
35. coordonează procesul de notificare electronică a legislației naționale care transpune dreptul Uniunii Europene;
36. reprezintă coordonatorul național și punctul tehnic de contact în problematica Strategiei "Europa 2020";
37. este punctul de contact și coordonator al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării; prezidează Grupul interministerial pentru implementarea Strategiei și asigură secretariatul Forumului național pentru implementarea acesteia;
38. reprezintă punctul național de contact pentru problematica pieței interne și pentru Oficiul TAIEX al Comisiei Europene;
39. gestionează Centrul Național SOLVIT;
40. este coordonator național al Sistemului de informare al pieței interne (I.M.I.) și coordonator al ariei legislative servicii;
41. reprezintă punctul național de contact cu Uniunea Europeană, care gestionează informații prin intermediul sistemelor informatice și de comunicații conectate la instituțiile europene și asigură diseminarea acestora în plan național. În vederea asigurării condițiilor tehnice și de securitate necesare protecției informațiilor clasificate ale Uniunii Europene, cooperează cu instituțiile naționale competente, potrivit atribuțiilor acestora;
42. răspunde de aplicarea dispozițiilor Legii nr. 92/2002 pentru aprobarea participării României, cu drepturi depline, la Consiliul de Administrație al Colegiului Europei și a plății cotizației anuale;
43. exercită, în numele Guvernului României, prerogativele de Agent guvernamental în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituții ale Uniunii Europene, în cadrul procedurilor prevăzute la art. 218 alin. (11), art. 256, art. 258-260, art. 263, art. 265 și art. 267-272 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în legătură cu, după caz, etapele precontencioase și contencioase ale respectivelor proceduri, precum și în fața Curții de Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb (A.E.L.S.);
44. exercită, în numele Guvernului României, prerogativele de Agent guvernamental în procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, conform legii;
45. orice alte atribuții specifice stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.
(2) Structura din cadrul M.A.E. care gestionează domeniul afacerilor europene se află în coordonarea directă a prim-ministrului.