Articolul I
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2007 privind regimul veniturilor încasate de autoritățile contractante pe parcursul licitării și implementării contractelor din cadrul proiectelor ex-ISPA și PHARE finanțate de Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 28 iunie 2007, aprobată prin Legea nr. 367/2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (2), litera k) se modifică și va avea următorul cuprins:
"k) venituri:
1. sume încasate de autoritățile contractante din vânzarea documentației de atribuire, executarea garanțiilor de bună execuție, a garanțiilor de participare, a garanțiilor pentru plata finală și a garanțiilor aferente sumelor reținute, în conformitate cu prevederile contractuale, sumele reținute și penalitățile de întârziere în executarea contractelor, dobânzi acumulate în conturile proiectelor ex-ISPA, pentru fondurile transferate de Comisia Europeană;
2. dobânzi acumulate în conturile programelor PHARE, aferente fondurilor transferate de Comisia Europeană în cadrul memorandumurilor de finanțare, începând cu programele PHARE 2003."
2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Veniturile încasate din dobânzi acumulate în conturile proiectelor ex-ISPA, pentru fondurile transferate de Comisia Europeană, se utilizează pentru:
a) înlocuirea cofinanțării naționale a cheltuielilor eligibile, inclusiv după perioada de eligibilitate, proporțional cu procentul de participare la finanțare prevăzut în memorandumurile de finanțare ISPA;
b) alte cheltuieli eligibile pentru proiect, cu acordul Comisiei Europene;
c) compensarea eventualelor debite aferente acestor fonduri stabilite în sarcina beneficiarilor proiectelor, cărora li se cuvine dobânda."
3. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Veniturile încasate din dobânzi acumulate în conturile programelor PHARE aferente fondurilor transferate de Comisia Europeană în cadrul memorandumurilor de finanțare începând cu programele PHARE 2003 se utilizează pentru reîntregirea conturilor programelor PHARE cu sumele aferente debitelor nerecuperate de la beneficiari/contractori, cu ocazia transmiterii declarațiilor finale de cheltuieli la Comisia Europeană în scopul transferării către aceasta a respectivelor sume."
4. La articolul 6, literele a), b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) veniturile încasate din vânzarea documentației de atribuire și dobânda aferentă acestor venituri se utilizează pentru reîntregirea bugetelor din care au fost efectuate cheltuielile aferente multiplicării documentației de atribuire, până la limita cheltuielilor efectuate; în cazul proiectelor PHARE, diferența rămasă după reîntregirea bugetelor din care au fost efectuate cheltuielile se repartizează bugetului Comisiei Europene; în cazul proiectelor ex-ISPA, diferența rămasă neutilizată se transferă într-un cont de venituri al bugetului de stat;
b) veniturile încasate din executarea garanțiilor de participare la licitații, din executarea garanțiilor de bună execuție, executarea garanțiilor pentru plățile finale, executarea garanțiilor aferente sumelor reținute, din sumele reținute, din penalitățile de întârziere în executarea contractelor, precum și dobânda aferentă acestor venituri se repartizează finanțatorilor în mod corespunzător procentelor de participare a acestor surse; în cazul în care cofinanțarea este asigurată dintr-un împrumut de la o instituție financiară internațională, repartizarea veniturilor se realizează către bugetul de stat în mod corespunzător procentelor de participare a acestor surse; sumele aferente contribuției Comunității Europene vor fi lichidate, de regulă, cu ocazia declarațiilor finale; în cazul proiectelor ex-ISPA, diferența rămasă aferentă contribuției Comunității Europene, precum și contribuției de cofinanțare cuvenite beneficiarilor se utilizează pentru compensarea debitelor aferente fondurilor ex-ISPA, stabilite în sarcina beneficiarilor, cărora li se cuvin aceste sume în baza prezentei litere a acestui articol;
....................................................................................
c) veniturile încasate din dobânzi acumulate în conturile proiectelor ex-ISPA pentru fondurile transferate de CE se repartizează, în următoarea ordine, pentru:
1. reîntregirea sumelor utilizate potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 135/2007 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea și finalizarea măsurilor ex-ISPA, aprobată prin Legea nr. 187/2008, cu modificările și completările ulterioare, considerate cheltuieli eligibile și certificate de Autoritatea de certificare și plată;
2. compensarea debitelor aferente fondurilor ex-ISPA stabilite în sarcina beneficiarilor proiectelor respective;
3. reîntregirea bugetului beneficiarului pentru măsurile ex-ISPA a căror cofinanțare a fost asigurată de acesta prin bugetul propriu."
5. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:
"Art. 6^1. - Veniturile din dobânzi acumulate în conturile programelor PHARE aferente fondurilor transferate de Comisia Europeană în cadrul memorandumurilor de finanțare începând cu PHARE 2003, neutilizate pentru reîntregirea conturilor programelor PHARE cu sumele aferente debitelor, la data închiderii programelor PHARE comunicată de Comisia Europeană, se fac venit la bugetul de stat."