privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a creanțelor bugetare restante asupra Companiei Naționale a Metalelor Prețioase și Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent
Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare face parte din categoria societăților de importanță națională, având ca obiect de activitate extragerea și procesarea minereurilor neferoase.
Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare face obiectul procedurii de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în dosarul nr. 32/100/2009, aflat pe rolul Tribunalului Timișoara, cauză strămutată de pe rolul Tribunalului Maramureș la cererea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).
Din analiza Planului de reorganizare rezultă faptul că reluarea activității debitoarei nu constituie un obiectiv al măsurilor propuse, prin acesta conducând, de fapt, la lichidarea tuturor bunurilor din averea companiei.
Aprobarea în adunarea creditorilor a Planului de reorganizare a companiei, în forma actuală, înainte ca AAAS să devină creditor principal prin preluarea creanței administrate de ANAF, ar conduce la lichidarea companiei și la pierderea locurilor de muncă.
AAAS a constatat că au fost identificate probleme de mediu, în mod special la iazurile de decantare și la carierele de suprafață și din cauza conținutului ridicat de arsen al stocului de pirită auriferă deținut de Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, care pot genera extinderea poluării mediului.
Având în vedere faptul că AAAS deține doar un procent minoritar în adunarea creditorilor, chiar dacă a constatat nereguli majore în măsurile din planul de reorganizare, nu va putea obține o decizie favorabilă modificării acestuia.
Preluarea de către AAAS a creanței deținute de ANAF prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș, în vederea concentrării deciziei în Adunarea/Comitetul creditorilor, astfel încât să se creeze cadrul necesar pentru:
- configurarea pachetului de măsuri ce pot fi implementate pentru soluționarea problemelor existente la Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, în baza unor criterii obiective și cuantificabile;
- administrarea, la nivel unitar și în interesul statului român, a măsurilor pentru menținerea societății sau reinserția activităților viabile din cadrul acesteia, în circuitul economic, concomitent cu maximizarea nivelului de recuperare a creanțelor statului în condiții de eficiență și transparență a procesului de valorificare.
Astfel, statul intenționează să monitorizeze printr-o singură instituție maximizarea recuperării creanțelor sale și, în același timp, să creeze premise pentru rămânerea companiei în circuitul economic.
Procedura nu va afecta interesele celorlalți creditori, întrucât AAAS se va subroga în locul ANAF pe lista creditorilor acceptați în Tabelul definitiv al creanțelor, rămânând totodată și pe poziția conferită de calitatea sa proprie de creditor.
Caracterul de urgență este susținut atât de importanța pe care compania o are în circuitul economic, cât și de necesitatea păstrării locurilor de muncă.
În plus, măsura are caracter de urgență, întrucât perioada de observație din cadrul procedurii insolvenței nu poate fi prelungită, având în vedere necesitatea adoptării unei decizii cu privire la planul de reorganizare. Dacă acest plan modificat de reorganizare nu va fi susținut în Adunarea creditorilor în mod unitar de către reprezentanții statului, intrarea societății în faliment este iminentă.
Preluarea creanței de către AAAS ar permite coagularea interesului statului și votul favorabil asupra planului de reorganizare în Adunarea creditorilor, care ar permite repornirea activității în societate.
Față de cele prezentate mai sus,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Prezenta ordonanță de urgență reglementează preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, denumită în continuare AAAS, a creanțelor bugetare restante asupra Companiei Naționale a Metalelor Prețioase și Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, administrate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, prin organul fiscal competent.
(1) Fac obiectul preluării de către AAAS creanțele bugetare, respectiv impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri ale bugetului general consolidat, inclusiv accesorii, administrate de ANAF, prin organul fiscal competent, asupra Companiei Naționale a Metalelor Prețioase și Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare și înscrise în Tabelul definitiv consolidat al creanțelor din procedura de insolvență a debitoarei, precum și creanțele născute după data deschiderii procedurii insolvenței și până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Data preluării creanței este data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(1) După predarea creanței prevăzute la art. 1, ANAF, prin organul fiscal competent, va proceda la scăderea acesteia din evidența fiscală și, implicit, la scăderea ei din contabilitatea bugetară.
(2) Organul fiscal al ANAF competent în administrarea creanțelor asupra Companiei Naționale a Metalelor Prețioase și Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, prevăzute la art. 2 alin. (1), predă AAAS titlurile de creanță, precum și actele procedurale întocmite de acesta în vederea recuperării obligațiilor bugetare.
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, raportat la creanța ce face obiectul acesteia, AAAS se subrogă în drepturile și obligațiile ANAF.
(2) Termenele de prescripție prevăzute de lege la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pentru creanța ce face obiectul acesteia rămân aplicabile.
Predarea creanței de la ANAF către AAAS se va face prin protocol de predare-primire.
Ca urmare a preluării creanței administrate de către ANAF, AAAS, în calitate de creditor bugetar, are obligația de a lua toate măsurile în vederea recuperării creanței datorate de către Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase "REMIN" - S.A. și de a vira sumele distribuite conform prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței către bugetul general consolidat.
Președintele Autorității pentru
Administrarea Activelor Statului,
Adrian Constantin Volintiru
ministrul finanțelor publice,
Ministrul delegat pentru buget,
Președintele Agenției Naționale
București, 30 aprilie 2013.