(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:
a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii*);
b) dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor sau, după caz, a deciziilor de respingere, în cazul prevăzut la art. 43^1 alin. (2) teza a II-a;
(la 24-05-2024, Litera b), Alineatul (1), Articolul 17, Capitolul III a fost modificată de Punctul 1., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 23 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 24 mai 2024 )
c) Abrogată.
(la 29-05-2017, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 17 , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 111 din 19 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 26 mai 2017 )
d) ia alte măsuri legale necesare aplicării prezentei legi.
(2) Comisia Națională este formată din 11 membri și are următoarea componență:
a) președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților;
b) vicepreședinții Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților;
c) un reprezentant al Cancelariei Primului-Ministru;
d) președintele Agenției Domeniilor Statului;
e) un reprezentant al Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului;
f) un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
g) 2 reprezentanți ai Ministerului Justiției;
h) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne.
(3) Componența nominală a Comisiei Naționale se stabilește prin decizie a prim-ministrului, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(4) Lucrările Comisiei Naționale sunt conduse de președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care îndeplinește și funcția de președinte al Comisiei Naționale.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale preia toate atribuțiile, drepturile și obligațiile Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și se asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Notă *) Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 27 ianuarie 2015 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, constatându-se că acestea sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Conform art. 147 din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Prin urmare, în intervalul 27 ianuarie 2015-13 martie 2015, dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, au fost suspendate, în măsura în care se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate, încetându-și efectele juridice, începând cu data de 14 martie 2015, dacă se aplică în condițiile menționate.
(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
Notă Decizie de admitere: RIL nr. 16/2019 , publicată în Monitorul Oficial nr. 773 din 24 septembrie 2019: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, entitatea notificată va înainta dispoziția, la emiterea căreia a fost obligată de instanță, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
(4) Comisiile județene de fond funciar și Comisia de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
Notă Prin DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 671 din 24 octombrie 2017 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1015 din 21 decembrie 2017 a fost admisa excepția de neconstituționalitate, constatându-se că sintagma „numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură identificate la nivel local“ din cuprinsul art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România este constituțională în măsura în care nu se aplică în ipoteza existenței unor hotărâri judecătorești definitive/irevocabile prin care instanțele au dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc. Conform art. 147 din CONSTITUȚIA ROMANIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își incetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. În concluzie, în intervalul 21 decembrie 2017-3 februarie 2018, sintagma „numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură identificate la nivel local“ din cuprinsul art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în măsura în care se aplică în ipoteza existenței unor hotărâri judecătorești definitive/irevocabile prin care instanțele au dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 4 februarie 2018, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante*).
(6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte și se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională prin raportare la zona și categoria de imobil din localitatea respectivă și cu aplicarea criteriilor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Un punct are valoarea de un leu.
(la 08-08-2025, Alineatul (6) , Articolul 21 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 8 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 8 august 2025 )
Notă Decizie de admitere: HP nr. 46/2021 , publicată în Monitorul Oficial nr. 752 din 2 august 2021: Ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 189 din 18 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Decizie de respingere: HP nr. 9/2022 , publicată în Monitorul Oficial nr. 326 din 4 aprilie 2022. Decizie de respingere: HP nr. 26/2022 , publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 30 mai 2022. Decizie de admitere: HP nr. 57/2022 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1162 din 5 decembrie 2022: În interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii, stabilește că, într-un litigiu care are ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2020 , se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ce face obiectul contestației judiciare. Decizie de respingere: HP nr. 48/2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 826 din 13 septembrie 2023. Decizie de admitere: RIL nr. 19/2024 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1223 din 5 decembrie 2024: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 alin. (6) raportat la art. 35 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, grila notarială incidentă, în ipoteza în care instanța stabilește atât existența dreptului la măsuri reparatorii, cât și numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptățite, este cea valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești.
(6^1) În cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, potrivit prevederilor alin. (6).
(6^2) În cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot/poate stabili suprafața și/sau descrierea, din punct de vedere arhitectural, a construcțiilor pentru care se stabilesc despăgubiri, se acordă măsuri compensatorii pentru o suprafață utilă de 21 mp. Evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială aplicabilă pentru localitatea respectivă.
Alin. (6^2) al art. 21 a fost reintrodus de subpct. 3, pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 103 din 23 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 24 mai 2016, care modifică art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 21 din 24 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 29 iunie 2015.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7)*).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
(10) Prin excepție de la prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8), în cazul dosarelor ce conțin decizii ale entităților învestite cu soluționarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite la măsuri compensatorii, Comisia Națională emite, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, decizia de compensare prin numărul de puncte stabilit potrivit alin. (7).
(la 27-05-2016, Alin. (10) al art. 21 a fost introdus de subpct. 4, pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 103 din 23 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 24 mai 2016, care modifică art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 21 din 24 iunie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 468 din 29 iunie 2015. )
Notă Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 27 ianuarie 2015 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, constatându-se că acestea sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate. Conform art. 147 din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Prin urmare, în intervalul 27 ianuarie 2015 - 13 martie 2015, dispozițiile art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, au fost suspendate, în măsura în care se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate, încetându-și efectele juridice, începând cu data de 14 martie 2015, dacă se aplică în condițiile menționate.
(1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.
(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).
(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7).
(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).
(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care încheie tranzacții privind drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire au obligația să comunice Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în termen de 15 zile, un exemplar al actului prin care s-a încheiat tranzacția.
(6) Documentele transmise după împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) nu se iau în considerare de către Comisia Națională la emiterea deciziei.
(7) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților transmite Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în termen de 5 zile de la primire, o copie a documentelor prevăzute la alin. (5).
Notă Decizie de admitere: HP nr. 30/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 523 din 18 iunie 2020: În interpretarea dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în coroborare cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, stabilește următoarele: În cazul în care, după încheierea unei convenții prin care fostul proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia au înstrăinat dreptul la despăgubire unor terțe persoane, părțile convin desființarea acestei convenții și repunerea lor în situația anterioară, dreptul la măsuri reparatorii al cesionarului nu subzistă. În acest caz, dreptul la măsuri reparatorii în echivalent revine în patrimoniul înstrăinătorului (înstrăinătorilor) plafonat potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) sau, după caz, alin. (4) din Legea nr. 165/2013.
(1) În termen de 3 ani de la comunicarea deciziei de compensare, deținătorul de puncte poate solicita valorificarea acestora în numerar.
(2) Cererea de valorificare se depune, personal/prin mandatar cu procură autentică, la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sau se transmite prin servicii poștale și de curierat, însoțită, după caz, de decizia de compensare sau certificatul de deținător de puncte, în original. Certificatul de deținător de puncte se emite de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în situația transmiterii drepturilor recunoscute prin decizia de compensare.
Notă Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 90 din 27 octombrie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 27 octombrie 2023 prevede: Articolul V (1) Prin derogare de la prevederile art. 31 și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, plata sumelor stabilite prin titlurile de plată emise de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, până la data de 31 octombrie 2023 și neachitate de Ministerul Finanțelor, se efectuează începând cu 1 aprilie 2024. (2) În perioada 1 noiembrie 2023-31 martie 2024, se suspendă emiterea de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a titlurilor de plată realizată în baza dispozițiilor Legii nr. 165/2013 , cu modificările și completările ulterioare, și respectiv ale Legii nr. 164/2014 , cu modificările ulterioare.
(2^1) În cazul transmiterii drepturilor recunoscute prin decizia de compensare, dobânditorul are dreptul la un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea punctelor și un procent de 15% din diferența până la valoarea punctelor dobândite.
(la 08-08-2025, Articolul 31, Capitolul III a fost completat de Punctul 3., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 8 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 8 august 2025 )
Notă Conform art. II din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 38 din 8 august 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 8 august 2025, prevederile art. 31 alin. (2^1), (2^2) și (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică în mod corespunzător și deciziilor de compensare aflate, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în procedura de valorificare a punctelor în numerar. În cazul deciziilor de compensare aflate în procedura de valorificare a punctelor în numerar conform Legii nr. 165/2013 , cu modificările și completările ulterioare, numărul tranșelor rămase de valorificat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se recalculează astfel încât, prin includerea tranșelor deja emise, numărul total al acestora să fie de 7.
(2^2) În cazul în care prețul plătit nu poate fi determinat, dobânditorul are dreptul la 15% din valoarea punctelor dobândite.
(la 08-08-2025, Articolul 31, Capitolul III a fost completat de Punctul 3., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 8 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 8 august 2025 )
Notă Conform art. II din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 38 din 8 august 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 8 august 2025, prevederile art. 31 alin. (2^1), (2^2) și (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică în mod corespunzător și deciziilor de compensare aflate, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în procedura de valorificare a punctelor în numerar. În cazul deciziilor de compensare aflate în procedura de valorificare a punctelor în numerar conform Legii nr. 165/2013 , cu modificările și completările ulterioare, numărul tranșelor rămase de valorificat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se recalculează astfel încât, prin includerea tranșelor deja emise, numărul total al acestora să fie de 7.
(3) În baza cererii deținătorului de puncte, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite, pe parcursul a 7 ani consecutivi, titluri de plată, în tranșe anuale egale, în limita valorii stabilite prin decizia de compensare. Titlurile de plată se emit în ordinea cronologică a emiterii deciziilor de compensare.
(la 08-08-2025, Alineatul (3), Articolul 31, Capitolul III a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 8 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 8 august 2025 )
Notă Conform art. II din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 38 din 8 august 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 8 august 2025, prevederile art. 31 alin. (2^1), (2^2) și (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică în mod corespunzător și deciziilor de compensare aflate, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în procedura de valorificare a punctelor în numerar. În cazul deciziilor de compensare aflate în procedura de valorificare a punctelor în numerar conform Legii nr. 165/2013 , cu modificările și completările ulterioare, numărul tranșelor rămase de valorificat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se recalculează astfel încât, prin includerea tranșelor deja emise, numărul total al acestora să fie de 7.
(3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în situația în care deținătorul de puncte este persoană certificată de entități desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene sau de statul de reședință, ca supraviețuitor al Holocaustului, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un singur titlu de plată.
(3^2) Prin excepție de la prevederile alin. (3), deținătorul de puncte poate opta pentru valorificarea punctelor în numerar, într-o singură tranșă. În acest caz, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un singur titlu de plată pentru 40% din cuantumul punctelor stabilite prin decizia de compensare sau, după caz, din punctele rămase de valorificat.
(la 08-08-2025, Articolul 31, Capitolul III a fost completat de Punctul 5., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 8 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 8 august 2025 )
(4) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei, cu condiția ca suma astfel acordată să nu depășească totalul despăgubirilor stabilite.
(4^1) Cuantumul tranșelor șase și șapte se actualizează cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru mărfuri nealimentare, pentru perioada cuprinsă între emiterea titlului de plată aferent tranșei cinci și ultimul titlu de plată. Suma rezultată în urma actualizării se include în ultimul titlu de plată pe care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților îl emite.
(la 08-08-2025, Articolul 31, Capitolul III a fost completat de Punctul 6., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 8 august 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 8 august 2025 )
(5) La stabilirea valorii titlului de plată se face conversia unui punct, potrivit art. 21 alin. (6).
(6) În cazul în care decizia de compensare a fost emisă pe numele mai multor persoane, fără a se stabili cotele cuvenite fiecăreia, se emite un singur titlu de plată pentru toți beneficiarii.
(7) Titlurile de plată se comunică, în original, în 5 zile de la emitere, Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite.
(8) Sumele cuprinse în titlurile de plată se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.
(la 29-05-2017, Articolul 31 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 111 din 19 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 26 mai 2017 )