ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 115 din 23 decembrie 2013 (*actualizată*)

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Intrat în vigoare
24.12.2013
Forma consolidată din
05.04.2015

pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situația prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și pentru prorogarea unor termene și pentru modificarea și completarea art. 45 din aceeași lege**)

(actualizată la data de 5 aprilie 2015*)

----------

**) Titlul ordonanței de urgență a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 65 din 31 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 2 aprilie 2015.

Având în vedere stadiul procesului de inventariere a terenurilor agricole și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unităților administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, necesitatea identificării tuturor suprafețelor disponibile și împlinirea iminentă a unor termene, până la care este necesară finalizarea acestor activități,

luând în considerare faptul că în lipsa prelungirii acestor termene există riscul nefinalizării procesului de restituire în condițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România,

ținând seama de faptul că neadoptarea măsurii de prorogare a termenului privind predarea-primirea de către casele de asigurări sociale către Agenția Națională de Administrare Fiscală a titlurilor în care sunt individualizate obligațiile de plată privind contribuțiile sociale stabilite pentru perioada anterioară datei de 30 iunie 2012 pune în dificultate desfășurarea activității de administrare a veniturilor bugetului general consolidat,

în considerarea faptului că aspectele mai sus menționate constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Se instituie un termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în care comisia prevăzută la art. 5 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, finalizează situația terenurilor agricole, cu sau fără investiții, și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială.

Articolul III

Termenul prevăzut la art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome și pentru prorogarea unui termen, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 28 iunie 2013, se prorogă până la data de 30 iunie 2014 inclusiv.

Articolul IV

Articolul 45 din Legea nr. 165/2013

, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Menținerea afectațiunii de interes public se stabilește de către entitatea învestită de lege, prin decizia de restituire în natură, la propunerea motivată a deținătorului actual al imobilului"

2. Alineatul (5) se abrogă.

3. Alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(6) În perioada menținerii afectațiunii de interes public, obligația privind plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului revine deținătorului actual al acestuia."

4. După alineatul (6) se introduc patru noi alineate, alineatele (6^1)-(6^4), cu următorul cuprins:

"(6^1) În perioada menținerii afectațiunii de interes public, noul proprietar beneficiază de plata unei chirii, care se stabilește în funcție de valoarea imobilului prin raportare la grila notarială valabilă la data încheierii sau prelungirii contractului de închiriere. În cazul construcțiilor cu o suprafață de până la 300 mp, la calculul valorii se aplică grila notarială aferentă construcțiilor cu destinația de locuință. Pentru suprafața care excedează limitei de 300 mp se aplică grila notarială aferentă construcțiilor cu destinație de spațiu industrial.

(6^2) Cuantumul anual al chiriei nu poate depăși 6% din valoarea construcției, respectiv 4% din valoarea terenului, stabilită conform alin. (6^1).

(6^3) Noul proprietar și deținătorul actual al imobilului vor încheia un contract de închiriere, în formă scrisă, în termen de 60 de zile de la data emiterii deciziei privind restituirea în natură.

(6^4) Plata obligațiilor care decurg din contractele de închiriere se asigură din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, în condițiile legii."

----------

Art. IV care modifică art. 45 din LEGEA nr. 165 din 16 mai 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 17 mai 2013, a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 65 din 31 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 2 aprilie 2015.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

──────────────────

Șeful Cancelariei Primului-Ministru,

Vlad Ștefan Stoica

Președintele

Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților,

George Băeșu

Viceprim-ministru,

ministrul finanțelor publice,

Daniel Chițoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

București, 23 decembrie 2013.

Nr. 115.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.