ORDIN nr. 660 din 15 mai 2013

ORDIN Ministerul Sănătă?ii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 21 mai 2013
Intrat în vigoare
21.05.2013
Forma consolidată din
21.05.2013

pentru modificarea art. 5 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență

Văzând Referatul de aprobare nr. E.N. 4.922/2013 al Direcției de asistență medicală și politici publice,

având în vedere prevederile art. 171 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Articolul I

Articolul 5 din anexa nr. 1 "Metodologie pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență" la Ordinul ministrului sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 19 aprilie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - În cazuri excepționale, motivate obiectiv, ministrul sănătății poate aproba clasificarea provizorie, valabilă până la data de 31 decembrie 2013, pentru un spital care îndeplinește doar parțial criteriile minime obligatorii pentru categoria solicitată, cu condiția prezentării de către unitatea solicitantă a unui plan de conformare, cu responsabilități și termene de implementare precis specificate."

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

București, 15 mai 2013.

Nr. 660.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.