Articolul 1
Se aprobă Planul național de intervenție pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populației generate de epidemii și pandemii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
privind aprobarea Planului național de intervenție pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populației generate de epidemii și pandemii, încredințarea serviciului de interes economic general de prevenire a îmbolnăvirii în masă a populației generate de epidemii și pandemii, precum și de intervenție rapidă și eficientă în cazul constatării unor urgențe majore de acest tip Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie "Cantacuzino" și suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013
(actualizată până la data de 30 decembrie 2013*)
--------------
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 30 decembrie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț prin includerea tuturor modificărilor și completărilor aduse de către ORDINUL nr. 1.164 din 23 decembrie 2013.
Conținutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2013 pentru finanțarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie "Cantacuzino" în vederea realizării Planului național de intervenție pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populației generate de epidemii și pandemii și al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
în conformitate cu Decizia Comisiei 2012/21/UE din 20 decembrie 2011 privind aplicarea articolului 106 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de stat, sub formă de compensații pentru obligația de serviciu public, acordate anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă Planul național de intervenție pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populației generate de epidemii și pandemii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(1) Se declară activitatea de prevenire a îmbolnăvirii în masă a populației generate de epidemii și pandemii, precum și intervenția rapidă și eficientă în cazul constatării unor urgențe majore de acest tip serviciu de interes economic general.
(2) Se încredințează serviciul de interes economic general prevăzut la alin. (1) Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie "Cantacuzino", denumit în continuare Institut, pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire, în condițiile legii.
(3) Institutul desfășoară următoarele activități aferente serviciului de interes economic general prevăzut la alin. (1):
a) cercetări științifice în domeniul cauzelor și mecanismului de producere a infecțiilor bacteriene, virale, parazitare și al mijloacelor de prevenire și combatere a acestora, precum și în domeniul imunologiei, biologiei celulare, geneticii microbiene și biotehnologiei;
b) producerea de preparate biologice profilactice și terapeutice, reactivi biologici de diagnostic, reactivi imunochimici, medii bacteriologice și pentru culturi celulare, dispozitive medicale, inclusiv activități de dezvoltare a produselor pentru situații de urgență;
c) servicii de consultanță tehnică și metodologică acordate unităților de profil din țară, expertize;
d) asigurarea funcționării centrelor sau laboratoarelor naționale de referință;
e) investigații de laborator de specialitate și diagnostic microbiologic prin laboratoarele și centrele naționale de referință din institut, pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirii în masă a populației generate de epidemii și pandemii;
f) menținerea în stare de operativitate și utilizarea în scopul prevenirii îmbolnăvirii în masă a populației generate de epidemii și pandemii a Colecției naționale de culturi microbiene și celulare a Laboratorului de biosiguranță-BSL3;
g) operaționalizarea Unității de intervenție rapidă în urgențe microbiologice și bioterorism.
(1) Pentru ducerea la îndeplinire a obligației de serviciu de interes economic general prevăzute la art. 2 alin. (2), Institutul are dreptul la primirea unei compensații financiare de la bugetul de stat.
(2) Valoarea compensației nu va depăși suma necesară acoperirii totale a costurilor efectuate pentru îndeplinirea obligației de serviciu de interes economic general prevăzute la art. 2 alin. (2).
(3) Cuantumul compensației include toate avantajele acordate de stat, indiferent de forma acestora.
(4) Costurile care sunt luate în calcul la stabilirea nivelului compensației cuprind toate cheltuielile fixe și variabile, curente și de capital, efectuate pentru asigurarea activităților aferente serviciului de interes economic general, precum și cota-parte ce revine acestor activități din cheltuielile comune ale societății. Costurile cu investițiile vor fi luate în calcul dacă sunt legate strict de asigurarea activităților aferente serviciului de interes economic general.
(5) Veniturile care vor fi luate în considerare la stabilirea compensației vor include toate veniturile obținute din activitățile ce fac obiectul serviciului de interes economic general.
(6) În vederea stabilirii nivelului compensației, la elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli al Institutului veniturile provenite din activitățile care fac obiectul serviciului de interes economic general se evidențiază separat, împreună cu costurile aferente, calculate potrivit prevederilor alin. (4). Valoarea compensației acordate nu va depăși diferența dintre costurile și veniturile respective pentru a evita eventuala supracompensare.
(7) Pe perioada în care beneficiază de compensare pentru îndeplinirea obligației de serviciu public, Institutul va înregistra în mod separat în evidențele contabile interne costurile și veniturile legate de activitățile aferente serviciului de interes economic general, precum și pe cele legate de alte activități și servicii, împreună cu parametrii de alocare a acestora.
(8) În situația în care în urma monitorizării anuale de către Ministerul Sănătății a nivelului compensației în raport cu costurile serviciului de interes economic general prestat de Institut se constată o supracompensare, acesta are obligația de a returna diferența la bugetul statului în termen de 60 de zile de la încheierea fiecărui exercițiu financiar.
(1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății pe anul 2013, la capitolul 66.01 "Sănătate", titlul 20 "Bunuri și servicii", cu suma de 10.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013 pentru finanțarea acțiunilor prevăzute în cap. V din anexă.
(2) Ministerul Sănătății alocă suma de 10.000 mii lei Institutului, pentru realizarea acțiunilor prevăzute în cap. V din anexă.
(3) Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie "Cantacuzino" are obligația să îndeplinească acțiunile în condițiile și termenele prevăzute în anexă.
(4) Costurile estimate pentru realizarea acțiunilor prevăzute în cap. V din anexă se pot realoca la solicitarea INCDMI Cantacuzino, prin ordin al ministrului sănătății.
-------
Alin. (4) al art. 4 a fost introdus de art. unic din ORDINUL nr. 1.164 din 23 decembrie 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 30 decembrie 2013.
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite al Ministerului Sănătății, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului ministerului pe anul 2013.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
──────────────────
Ministrul sănătății,
Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice,
Daniel Chițoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
p. Ministrul afacerilor externe,
George Ciamba,
secretar de stat
București, 29 mai 2013.
Nr. 320.
PLAN 29/05/2013
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.