HOTĂRÂRE nr. 317 din 29 mai 2013

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 7 iunie 2013
Intrat în vigoare
07.06.2013
Forma consolidată din
07.06.2013
Cuprins

pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți lucrărilor de intervenții "Refacere apărări de mal, drenuri, ancoraje pe DN 15B km 17 + 250 - km 17 + 450", județul Neamț

Emitent GUVERNUL ROMÂNIEI

În conformitate cu art. 11 lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți lucrărilor de intervenții "Refacere apărări de mal, drenuri, ancoraje pe DN 15B km 17 + 250 - km 17 + 450", județul Neamț, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din cadrul Proiectului de reconstrucție a drumurilor afectate de inundații, prevăzut în Legea nr. 218/2006 pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții privind Proiectul de reconstrucție a drumurilor afectate de inundații, semnat la București la 22 decembrie 2005 și la Luxemburg la 27 decembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Finanțarea lucrărilor de intervenții menționate la art. 1 se realizează din împrumutul contractat de la Banca Europeană de Investiții, asigurat potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

---------------

Ministrul delegat pentru

proiecte de infrastructură

de interes național și

investiții străine,

Dan-Coman Șova

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării

regionale și administrației publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Viceprim-ministru,

ministrul finanțelor publice,

Daniel Chițoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

București, 29 mai 2013.

Nr. 317.

Anexa

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA: 9.854*) mii lei (1 euro = 4,3778 lei la data de 18 aprilie 2012) din care C+M (cu TVA) 8.699 mii lei Capacități:- Refacere drum: 210 m - Execuție zid rambleu cu fundare pe coloane: 100,45 m - Execuție zid debleu cu fundare pe coloane: 100,45 m - Dren + cămine vizitare + periere șanț: 384 m - Parapet metalic greu: 241 m - Podeț nou tip C2: 1 buc. - Refacere sistem rutier: 210 m - Racord cu structură rutieră existentă: 30 m - Apărare de mal din gabioane: 212 m Durata de realizare a investiției: 4 luni

INDICATORII

tehnico-economici aferenți lucrărilor de intervenții "Refacere apărări de

mal, drenuri, ancoraje pe DN 15B km 17 + 250 - km 17 + 450", județul Neamț

Titular: Secretariatul General al Guvernului - Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine

Beneficiar: Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași

Amplasament: județul Neamț

---------

Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc

Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P-100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea lucrărilor de intervenții se realizează din împrumutul contractat de la Banca Europeană de Investiții, asigurat conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.