Articolul I
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 700/2012 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum și a modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 25 mai 2012, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2, litera d) se abrogă.
2. La articolul 5, literele d) și e) vor avea următorul cuprins:
"d) din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere a celui de-al șaselea decont de taxă, în situația în care persoana impozabilă care are perioada fiscală luna calendaristică nu a depus niciun decont de taxă pentru 6 luni consecutive, și, respectiv, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere a celui de-al doilea decont de taxă, în situația în care persoana impozabilă care are perioada fiscală trimestrul calendaristic nu a depus niciun decont de taxă pentru două trimestre calendaristice consecutive;
e) din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere a celui de-al șaselea decont de taxă, în situația persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, și, respectiv, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere a celui de-al doilea decont de taxă, în situația persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive, respectiv pentru două trimestre calendaristice nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare."
3. Anexa nr. 1 se modifică după cum urmează:
a) La capitolul I "Dispoziții generale" punctul 6, literele e), f) și g) vor avea următorul cuprins:
"e) pentru anularea, potrivit art. 153 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în cazul în care asociații/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăși au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) pentru anularea, potrivit art. 153 alin. (9) lit. d) din Codul fiscal, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este luna și care nu au depus niciun decont de taxă pentru 6 luni consecutive, precum și a persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic și care nu au depus niciun decont de taxă pentru două trimestre calendaristice consecutive;
g) pentru anularea, potrivit art. 153 alin. (9) lit. e) din Codul fiscal, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanelor care au ca perioadă fiscală luna calendaristică, sau pentru două trimestre calendaristice consecutive, în cazul persoanelor impozabile care au ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare;"
b) La capitolul I, punctele 7 și 8 vor avea următorul cuprins:
"7. După înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA, în situațiile prevăzute la pct. 6 lit. a) și b), compartimentul de specialitate procedează la înscrierea persoanei impozabile în Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal și în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, conform art. 156^3 alin. (13) din Codul fiscal.
8. După anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA în situațiile prevăzute la pct. 6 lit. c)-g) și i), compartimentul de specialitate procedează la înscrierea persoanei impozabile în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, a fost anulată și aplică, potrivit reglementărilor legale în vigoare, procedura de radiere, din oficiu, din Registrul operatorilor intracomunitari și/sau din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în cazul persoanelor impozabile care figurează în aceste registre la data anulării înregistrării în scopuri de TVA."
c) La capitolul III "Anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA" secțiunea a 3-a, punctele 1 și 5 vor avea următorul cuprins:
"1. Organele fiscale anulează, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 153 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal, înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile, în cazul în care asociații/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăși au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
...........................................................................
5. Pentru persoanele impozabile care îndeplinesc condiția de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, datorită faptului că asociații/administratorii au fapte înscrise în cazierul fiscal, compartimentul de specialitate verifică în Registrul comerțului electronic (RECOM) dacă asociații/administratorii dețin această calitate la data aplicării procedurii. Documentele prevăzute la pct. 4 se întocmesc după verificarea menținerii condițiilor de anulare a înregistrării în scopuri de TVA. Documentele se verifică și se avizează de șeful compartimentului de specialitate și de conducătorul adjunct al unității fiscale și se înaintează spre aprobare conducătorului unității fiscale."
d) La capitolul III, secțiunile a 4-a și a 5-a vor avea următorul cuprins:
"SECȚIUNEA a 4-a Anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care nu au depus niciun decont de taxă pentru 6 luni consecutive sau pentru două trimestre calendaristice consecutive
1. Organele fiscale anulează, din oficiu, în temeiul art. 153 alin. (9) lit. d) din Codul fiscal, înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a persoanelor impozabile, altele decât cele declarate inactive sau aflate în inactivitate temporară înscrisă la registrul comerțului, dacă nu au depus niciun decont de taxă prevăzut la art. 156^2 din Codul fiscal pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, și pentru două trimestre calendaristice consecutive, în cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic.
2. Identificarea persoanelor impozabile care îndeplinesc condiția de scoatere din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA se face în fiecare lună calendaristică, până la sfârșitul lunii, după expirarea termenului de depunere a celui de-al șaselea decont de taxă, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, sau a celui de-al doilea decont de taxă, în situația persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, după caz.
3. Pentru identificarea persoanelor impozabile care îndeplinesc condiția de scoatere din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, compartimentul de specialitate selectează din aplicația informatică persoanele înregistrate în scopuri de TVA care, pentru 6 luni consecutive sau două trimestre calendaristice consecutive, nu au depus niciun decont - formular (300) «Decont de taxă pe valoarea adăugată» și întocmește următoarele documente:
a) referatul, întocmit potrivit modelului prevăzut în anexă, prin care propune, pentru toți contribuabilii selectați, anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA și anularea certificatelor de înregistrare în scopuri de TVA;
b) proiectele deciziilor privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4 la ordin, având bifată căsuța corespunzătoare pentru fiecare contribuabil selectat.
4. Documentele prevăzute la pct. 3 se verifică și se avizează de șeful compartimentului de specialitate și de conducătorul adjunct al unității fiscale și se înaintează spre aprobare conducătorului unității fiscale.
5. Data anulării, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA este prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere a celui de-al șaselea decont de taxă, în situația în care persoana impozabilă care are perioada fiscală luna calendaristică nu a depus niciun decont de taxă pentru 6 luni consecutive.
6. Data anulării, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA este prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere a celui de-al doilea decont de taxă, în situația în care persoana impozabilă care are perioada fiscală trimestrul calendaristic nu a depus niciun decont de taxă pentru două trimestre calendaristice consecutive.
7. Începând cu data prevăzută la pct. 5 sau 6, după caz, se anulează și certificatul de înregistrare în scopuri de TVA.
8. Dispozițiile pct. 5 și 6 din secțiunea 1 se aplică în mod corespunzător.
SECȚIUNEA a 5-a Anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, dacă în deconturile de TVA depuse pentru 6 luni consecutive, respectiv pentru două trimestre calendaristice consecutive nu au fost evidențiate operațiuni realizate în cursul perioadelor de raportare
1. Organele fiscale anulează, din oficiu, în temeiul art. 153 alin. (9) lit. e) din Codul fiscal, înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, și pentru două trimestre calendaristice consecutive, în cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare.
2. Identificarea persoanelor impozabile care îndeplinesc condiția de scoatere din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA se face în fiecare lună calendaristică, până la sfârșitul lunii, după expirarea termenului de depunere a celui de-al șaselea decont de taxă, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, sau a celui de-al doilea decont de taxă, în situația persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, după caz.
3. Pentru identificarea persoanelor impozabile care îndeplinesc condiția de scoatere din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, compartimentul de specialitate selectează din aplicația informatică persoanele înregistrate în scopuri de TVA care utilizează luna sau trimestrul ca perioade fiscale pentru TVA și care, în deconturile de TVA aferente celor 6 luni consecutive sau celor două trimestre calendaristice consecutive, după caz, nu au evidențiat nicio achiziție de bunuri/servicii și nicio livrare de bunuri/prestare de servicii.
4. Compartimentul de specialitate întocmește următoarele documente:
a) referatul, întocmit potrivit modelului prevăzut în anexă, prin care propune, pentru toți contribuabilii selectați, anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA și anularea certificatelor de înregistrare în scopuri de TVA;
b) proiectele deciziilor privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4 la ordin, având bifată căsuța corespunzătoare pentru fiecare contribuabil selectat.
5. Documentele prevăzute la pct. 4 se verifică și se avizează de șeful compartimentului de specialitate și de conducătorul adjunct al unității fiscale și se înaintează spre aprobare conducătorului unității fiscale.
6. Data anulării, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA este prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere a celui de-al șaselea decont de taxă, în situația persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, dacă nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare.
7. Data anulării, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA este prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere a celui de-al doilea decont de taxă, în situația persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, dacă nu au fost evidențiate achiziții de bunuri/servicii și nici livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare.
8. Începând cu data prevăzută la pct. 6 sau 7, după caz, se anulează și certificatul de înregistrare în scopuri de TVA.
9. Dispozițiile pct. 5 și 6 din secțiunea 1 se aplică în mod corespunzător."
e) Capitolul IV "Îndreptarea erorilor materiale privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA sau anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA" se abrogă.
4. Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
5. Anexa nr. 4 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
6. Anexa nr. 5 se abrogă.
7. La anexa nr. 6 "Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și de arhivare a formularelor", punctul 4 se abrogă.