HOTĂRÂRE nr. 546 din 4 iunie 2013

HOTĂRÂRE Consiliul Superior al Magistraturii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 19 iunie 2013
Intrat în vigoare
19.06.2013
Forma consolidată din
19.06.2013

pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012

Având în vedere dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată, și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște:

Articolul I

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 19 aprilie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (12) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(12) Taxa de înscriere la concurs se restituie candidaților care au fost respinși pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), b) și d) din Legea nr. 303/2004, a condiției privind lipsa antecedentelor penale și a cazierului fiscal prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. c) din aceeași lege sau a condițiilor prevăzute la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum și candidaților care se retrag din concurs anterior afișării listelor finale cu rezultatele verificării îndeplinirii acestor condiții. Taxa se restituie și în cazul în care candidatul decedează mai înainte de susținerea primei probe din cadrul primei etape a concursului ori în cazul altor situații obiective de împiedicare a participării la concurs, intervenite anterior afișării listelor finale cu rezultatele verificării îndeplinirii condițiilor menționate în teza anterioară. Cererea de restituire se depune la Direcția resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și se soluționează în termen de 30 de zile de la înregistrare de către Direcția economică și administrativ din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii."

2. La articolul 13, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Candidații respinși în urma verificării pot formula contestații în termen de 48 de ore de la publicarea listei pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii."

3. La articolul 18, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

"(4^1) În cazul în care concursul de admitere în magistratură se desfășoară în același timp cu concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și există întrebări identice, admiterea unei contestații la vreuna dintre aceste întrebări la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii produce efecte și în privința concursului de admitere în magistratură, în condițiile alin. (2)-(4)."

4. La articolul 22, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 22. - (1) Candidații susțin un interviu în fața comisiei de examinare din care fac parte un psiholog, un judecător, un procuror, un cadru didactic universitar selectat, de regulă, din rândul celor ce au gradul didactic de profesor universitar și un pedagog, desemnați de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii. Numărul comisiilor de interviu se stabilește în funcție de numărul candidaților declarați admiși după prima etapă eliminatorie. Membrii care vor activa în comisii se stabilesc, pe fiecare categorie, în ordinea aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărârea de numire a comisiilor de concurs. În situația în care activează mai multe comisii, componența nominală a fiecăreia dintre ele va fi stabilită prin tragere la sorți, în ziua desfășurării probei. Membrii comisiilor neactivate dobândesc calitatea de membru supleant, în ordinea stabilită de Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărârea de numire a comisiilor, dispozițiile art. 8 alin. (7) aplicându-se în mod corespunzător."

5. La articolul 22, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (5^1)-(5^3), cu următorul cuprins:

"(5^1) Se interzice candidaților să dețină asupra lor pe timpul desfășurării probei orice surse de informare care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și orice mijloace de comunicare ori mijloace de transmitere de date. Încălcarea acestor dispoziții constituie fraudă.

(5^2) Se consideră fraudă și depășirea neautorizată a timpului stabilit prin Metodologia privind organizarea și desfășurarea interviului pentru elaborarea analizei prevăzute la alin. (2) lit. a).

(5^3) Frauda dovedită atrage eliminarea din concurs. În aceste cazuri faptele și măsurile luate se consemnează într-un proces-verbal care se comunică comisiei de admitere și candidatului respectiv."

6. La articolul 25, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Dacă nu există posturi vacante sau dacă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu decide suplimentarea numărului de posturi scoase la concurs, departajarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a notelor obținute la cele 3 probe de concurs, în succesiunea susținerii acestora. Când notele obținute de candidați la toate cele 3 probe de concurs sunt identice, departajarea se face în funcție de vechimea în specialitate juridică, de deținerea titlului științific de doctor în drept, a calității de doctorand în drept, de activitatea publicistică de specialitate."

7. La articolul 26^1 alineatul (2), a doua liniuță se modifică și va avea următorul cuprins:

"- caracterizarea de la ultimul loc de muncă, care să cuprindă inclusiv mențiuni privind existența ori inexistența unor eventuale sancțiuni disciplinare sau administrative;"

8. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 29. - Dacă unul dintre candidați a fost respins în condițiile art. 27 sau a renunțat la opțiunea formulată conform art. 25 alin. (4) până la data deciziei Plenului privind propunerea de numire în funcție, procedura prevăzută la art. 25 alin. (4) se reia pentru candidații admiși care ocupă pozițiile următoare acestui candidat în lista cuprinzând rezultatele definitive ale concursului. În termenul prevăzut de comisia de admitere a concursului, candidații își pot menține opțiunea inițială sau pot formula o nouă opțiune, dar numai pentru postul pentru care optase candidatul renunțător ori respins sau, după ocuparea acestuia, pentru postul rămas astfel neocupat, după caz."

Articolul II

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Vicepreședintele

Consiliului Superior al Magistraturii,

judecător Adrian Bordea

București, 4 iunie 2013.

Nr. 546.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.