HOTĂRÂRE nr. 546 bis din 4 iunie 2013

HOTĂRÂRE Consiliul Superior al Magistraturii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 19 iunie 2013
Intrat în vigoare
19.06.2013
Forma consolidată din
19.06.2013

pentru modificarea și completarea Regulamentului privind concursul de admitere și examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006

Având în vedere dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 106 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată, și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște:

Articolul I

Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 28 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 4, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(10) Taxa de înscriere la concurs se restituie candidaților care au fost respinși pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), b) și d) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau a condiției privind lipsa antecedentelor penale și a cazierului fiscal prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. c) din aceeași lege, precum și candidaților retrași anterior afișării listelor finale cu rezultatele verificării îndeplinirii acestor condiții. Taxa se restituie și în cazul în care candidatul decedează mai înainte de susținerea primei probe din cadrul primei etape a concursului ori în cazul altor situații obiective de împiedicare a participării la concurs, intervenite anterior afișării listelor finale cu rezultatele verificării îndeplinirii condițiilor menționate în teza anterioară. Cererea de restituire se depune la Direcția resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și se soluționează în termen de 30 de zile de la înregistrare de către Direcția economică și administrativ din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii."

2. La articolul 14, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Candidații respinși în urma verificării pot formula contestații în termen de 48 de ore de la publicarea listei pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii."

3. La articolul 19, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alineatul (3^2), cu următorul cuprins:

"(3^2) În cazul în care concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii se desfășoară în același timp cu concursul de admitere în magistratură și există întrebări identice, admiterea unei contestații la vreuna dintre aceste întrebări la concursul de admitere în magistratură produce efecte și în privința concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii, în condițiile alin. (2)-(3^1)."

4. La articolul 23, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 23. - (1) Candidații susțin un interviu în fața comisiei de examinare din care fac parte un psiholog, un judecător, un procuror, un cadru didactic universitar selectat, de regulă, din rândul celor ce au gradul didactic de profesor universitar și un pedagog, desemnați de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii. Numărul comisiilor de interviu se stabilește în funcție de numărul candidaților declarați admiși după prima etapă eliminatorie. Membrii care vor activa în comisii se stabilesc, pe fiecare categorie, în ordinea aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărârea de numire a comisiilor de concurs. În situația în care activează mai multe comisii, componența nominală a fiecăreia dintre ele va fi stabilită prin tragere la sorți, în ziua desfășurării probei. Membrii comisiilor neactivate dobândesc calitatea de membru supleant, în ordinea stabilită de Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărârea de numire a comisiilor, dispozițiile art. 9 alin. (8) aplicându-se în mod corespunzător."

5. La articolul 23, după alineatul (1^3) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^4)-(1^6), cu următorul cuprins:

"(1^4) Se interzice candidaților să dețină asupra lor pe timpul desfășurării probei orice surse de informare care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și orice mijloace de comunicare ori mijloace de transmitere de date. Încălcarea acestor dispoziții constituie fraudă.

(1^5) Se consideră fraudă și depășirea neautorizată a timpului stabilit prin Metodologia privind organizarea și desfășurarea interviului pentru elaborarea analizei prevăzute la alin. (1^1) lit. a).

(1^6) Frauda dovedită atrage eliminarea din concurs. În aceste cazuri faptele și măsurile luate se consemnează într-un proces-verbal care se comunică comisiei de admitere a concursului și candidatului respectiv."

6. La articolul 26, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Departajarea candidaților cu note egale se face în ordinea descrescătoare a notelor obținute la cele 3 probe de concurs, în succesiunea susținerii acestora. Când notele obținute de candidați la toate cele 3 probe de concurs sunt identice, departajarea se face în funcție de vechimea în specialitate juridică, de deținerea titlului științific de doctor în drept, a calității de doctorand în drept, de activitatea publicistică de specialitate."

7. La articolul 27^1 alineatul (2), a doua liniuță se modifică și va avea următorul cuprins:

"- caracterizarea de la ultimul loc de muncă sau, după caz, caracterizarea de la unitatea de învățământ absolvită, pentru candidații care nu au fost anterior încadrați în muncă, care să cuprindă inclusiv mențiuni privind existența ori inexistența unor eventuale sancțiuni disciplinare sau administrative;"

8. Articolul 27^2 se abrogă.

9. La articolul 30^3 alineatul (1), punctele 2, 5 și 10 se modifică și vor avea următorul cuprins:

"2. controlează și îndrumă acțiunile privind organizarea și desfășurarea examenului, identificarea și, după caz, închirierea spațiilor adecvate pentru susținerea probelor de examen și procurarea necesarului de rechizite, asigurarea pazei necesare pentru păstrarea ordinii la centrele de examen, asigurarea cheltuielilor de transport, cazare și diurnă, după caz, pentru membrii comisiilor;

................................................................

5. preia, de la oricare dintre membrii comisiei de elaborare a subiectelor, subiectele și baremele de evaluare și notare, în plicuri distincte, închise și sigilate;

.................................................................

10. afișează baremul de evaluare și notare la centrul de examen după încheierea fiecărei probe și asigură publicarea acestuia pe pagina de internet a Institutului Național al Magistraturii."

10. Articolul 30^8 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 30^8. - (1) Pe durata desfășurării probelor este permisă consultarea legislației indicate în bibliografie, cu excepția celei comentate și adnotate.

(2) Timpul necesar pentru rezolvarea subiectelor pentru fiecare probă de examen este cel stabilit de comisia de elaborare a subiectelor și nu poate depăși 4 ore, socotite din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor către toți candidații.

(3) Accesul candidaților în sălile de examen este permis pe baza unui act de identitate, până la ora stabilită de comisia de organizare a examenului, cel mai târziu până la momentul deschiderii plicurilor în care se află subiectele de examen multiplicate pentru fiecare sală de examen.

(4) În vederea elaborării lucrărilor scrise candidații folosesc numai cerneală sau pix cu pastă de culoare neagră.

(5) Candidații se așează în ordine alfabetică, conform listelor afișate. Fiecare candidat primește o teză de examen tipizată, cu ștampila Institutului Național al Magistraturii, pe care își scrie cu majuscule numele și prenumele și completează citeț celelalte date. Colțul tezei de examen va fi lipit la momentul predării lucrării, numai după ce persoanele care supraveghează în sală au verificat identitatea candidaților și completarea corectă a tuturor datelor prevăzute și după ce responsabilii de sală au semnat în interiorul porțiunii care urmează a fi sigilată.

(6) Din momentul deschiderii plicurilor în care se află subiectele de examen multiplicate pentru fiecare sală de examen niciun candidat nu mai poate intră în sală și niciun candidat nu poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea scrisă și semnează de predarea acesteia. Candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului pierd dreptul de a mai susține proba respectivă.

(7) Pe toată durata desfășurării probei este interzisă părăsirea sălii de examen de către candidați. În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el trebuie să fie însoțit de una dintre persoanele care supraveghează, până la înapoierea în sala de examen.

(8) Pe parcursul desfășurării probei membrii comisiei de organizare a examenului și supraveghetorii de săli nu pot da candidaților indicații referitoare la rezolvarea subiectelor și nu pot aduce modificări acestora și baremului de evaluare și notare. Orice nelămurire legată de subiecte se discută direct cu comisia de elaborare a subiectelor.

(9) În cazul în care unii candidați doresc să își transcrie lucrarea, fără să depășească timpul stabilit, primesc alte teze tipizate. Acest lucru este consemnat de către supraveghetori în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Tezele folosite inițial se anulează pe loc de către supraveghetori, menționându-se pe ele «Anulat», se semnează de supraveghetor și se păstrează în condițiile stabilite pentru lucrările scrise.

(10) Fiecare candidat primește atâtea teze tipizate câte îi sunt necesare.

(11) La expirarea timpului acordat, candidații predau lucrările sub semnătură în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit potrivit alin. (2). Ultimii 3 candidați rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.

(12) Toți candidații semnează, la momentul predării lucrărilor, în procesele-verbale de predare-primire a acestora.

(13) Președintele ori vicepreședintele comisiei de organizare a examenului preia lucrările sub semnătură de la supraveghetori.

(14) Se interzice candidaților să dețină asupra lor pe timpul desfășurării probei orice mijloace de comunicare, precum și orice surse de informare care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, cu excepția celor prevăzute la alin. (1). Încălcarea acestor dispoziții constituie fraudă și atrage eliminarea din examen.

(15) Frauda dovedită atrage eliminarea din examen. Se consideră fraudă și înscrierea numelui candidatului pe teza de examen în afara rubricii care se sigilează și orice alte semne distinctive care ar permite identificarea lucrării. În aceste cazuri responsabilul de sală consemnează într-un proces-verbal faptele și măsurile luate, iar lucrarea se anulează cu mențiunea «Fraudă». Procesul-verbal se comunică comisiei de organizare a examenului și candidatului respectiv.

(16) Sancțiunea prevăzută la alin. (15) se aplică și pentru depășirea timpului de examen, stabilit potrivit alin. (2).

(17) Pentru fiecare sală de examen se întocmește un proces-verbal."

11. La articolul 30^9, alineatele (7) și (13) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(7) Notarea pe baza baremului se înregistrează în borderoul de notare, separat de către fiecare corector, semnat de către aceștia pe fiecare pagină. Nota finală la fiecare disciplină o reprezintă media celor două note acordate, calculată cu două zecimale. Dacă între notele acordate diferența este mai mare de un punct, nota finală va fi stabilită de o comisie formată din cei 2 corectori și un arbitru desemnat dintre ceilalți corectori de către președintele comisiilor, prin tragere la sorți. Nota dată la reevaluare se consemnează într-un borderou de notare distinct, sub semnătura celor 3 membri ai comisiei, și se trece pe lucrare, în rubrica specială a foii de examen, cu cerneală neagră, sub semnătură, de către comisia de organizare a examenului. Nota 1 se acordă atunci când punctajul obținut de candidat, ca medie sau în urma reevaluării, este mai mic sau egal cu această notă.

.......................................................................

(13) Nota acordată în urma soluționării contestației este definitivă și nu poate fi mai mică decât nota contestată."

12. La articolul 31, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) În cazul prevăzut la alin. (1), precum și în cazul în care auditorul de justiție nu a susținut examenul de absolvire în prima sesiune, acesta nu beneficiază de bursă și de alte drepturi ale auditorilor până la promovarea examenului."

Articolul II

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Vicepreședintele

Consiliului Superior al Magistraturii,

judecător Adrian Bordea

București, 4 iunie 2013.

Nr. 546 bis.

________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.