Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 27 mai 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, literele d) și e) vor avea următorul cuprins:
"d) Autoritatea de implementare în sectorul transporturi - Ministerul Transporturilor, prin direcțiile de specialitate desemnate prin ordin al ministrului transporturilor, cu responsabilități în coordonarea proiectelor ex-ISPA din domeniul transporturilor, care reprezintă nivelul intermediar de monitorizare a implementării proiectelor ex-ISPA și de verificare a cheltuielilor;
e) Structura de control fonduri europene - structura de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice având atribuții de constatare a neregulilor apărute în utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și de stabilire a creanțelor bugetare, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare;"
2. La articolul 1, literele b), c), f), h) și j) se abrogă.
3. La articolul 2 alineatul (1) litera b), punctele 1, 5 și 15 vor avea următorul cuprins:
"1. Ministerul Fondurilor Europene;
...............................................................................................
5. Autoritatea de implementare în sectorul transporturi - direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, desemnate prin ordin al ministrului transporturilor;
...............................................................................................
15. structura de control fonduri europene;"
4. La articolul 2 alineatul (1) litera b), punctele 3, 8 și 9 se abrogă.
5. La articolul 4, alineatele (1), (7), (8) și (9) vor avea următorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Pentru personalul care se încadrează în una dintre structurile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b), la stabilirea drepturilor salariale se acordă o majorare de 25 de clase de salarizare suplimentare până la prima evaluare a performanțelor profesionale individuale realizată în condițiile legii.
...............................................................................................
(7) Verificarea și confirmarea îndeplinirii criteriilor prevăzute la art. 2 și avizarea structurilor și a personalului care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare nerambursabile comunitare, în vederea acordării majorării salariale, se fac de către:
a) Ministerul Fondurilor Europene, pentru personalul cu atribuții de gestionare a instrumentului de preaderare PHARE și ISPA, instrumentul financiar provizoriu Facilitatea de tranziție, a fondurilor structurale și de coeziune, a mecanismului financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 și pentru personalul din ANRMAP responsabil cu verificarea achizițiilor publice în cadrul proiectelor finanțate din instrumente structurale;
b) Ministerul Finanțelor Publice, pentru personalul structurii de control fonduri europene și pentru personalul din UCVAP/CVAP responsabil cu verificarea achizițiilor publice în cadrul proiectelor finanțate din instrumente structurale.
(8) Majorarea salarială se aplică de la data încadrării în funcție, dar nu înainte de data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 260/2009, cu condiția obținerii avizului Ministerului Fondurilor Europene sau al Ministerului Finanțelor Publice, după caz.
(9) Avizul se acordă de către ministrul fondurilor europene sau de către ministrul finanțelor publice, în conformitate cu prevederile alin. (7)."
6. La articolul 4, alineatul (10) se abrogă.
7. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Instituțiile publice în cadrul cărora funcționează structurile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) solicită avizul Ministerului Fondurilor Europene sau al Ministerului Finanțelor Publice, potrivit art. 4 alin. (7), pentru structurile și personalul care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare nerambursabile comunitare, pe baza următoarelor documente:
a) cererea cuprinzând solicitarea de aviz, întocmită potrivit modelului stabilit în cuprinsul procedurii de avizare;
b) regulamentul de organizare și funcționare al instituției publice;
c) structura organizatorică a instituției publice;
d) ordinul/decizia de constituire a structurilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 6 emis/emisă de către conducătorul instituției respective;
e) ordinul/decizia de numire/de încadrare a personalului pentru care se solicită avizarea pe posturi cu atribuții în gestionarea asistenței financiare nerambursabile comunitare, emis/emisă de către conducătorul instituției respective, care va cuprinde și lista persoanelor numite/încadrate în funcție;
f) fișele de post ale personalului pentru care se solicită avizarea, aprobate în condițiile legii, care să cuprindă toate atribuțiile și timpul alocat în procente pentru îndeplinirea acestora;
g) statul de funcții al structurii din care face parte personalul pentru care se solicită avizarea;
h) nota de fundamentare privind necesitatea și numărul de persoane alocate în cazul personalului din cadrul structurii prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 16, avizată de conducerea structurilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 1-15, după caz, și aprobată de conducătorul instituției."
8. La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - (1) Pe baza documentației depuse, Ministerul Fondurilor Europene sau Ministerul Finanțelor Publice se pronunță în termen de 20 de zile lucrătoare de la data depunerii dosarului complet, în sensul eliberării avizului sau respingerii motivate a solicitării de aviz."
9. La articolul 6, alineatele (2), (3) și (4) se abrogă.
10. La articolul 8, alineatele (1), (3) și (4) vor avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Instituțiile publice al căror personal beneficiază de majorările salariale în condițiile prezentei hotărâri au obligația de a comunică Ministerului Fondurilor Europene sau Ministerului Finanțelor Publice, după caz, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare de personal, atribuții, structură, organizare și/sau funcționare intervenită după obținerea avizului, împreună cu documentele constatatoare, potrivit prevederilor art. 5.
...............................................................................................
(3) În toate celelalte cazuri, pe baza documentației depuse potrivit alin. (1), Ministerul Fondurilor Europene sau Ministerul Finanțelor Publice se pronunță în termen de 20 de zile lucrătoare de la data depunerii acesteia în sensul menținerii sau retragerii avizului inițial acordat.
(4) Pe perioada cuprinsă între data modificărilor prevăzute la alin. (1) și data soluționării cererii de către Ministerul Fondurilor Europene sau Ministerul Finanțelor Publice personalul beneficiază de majorarea salarială, pe răspunderea ordonatorului de credite, dacă modificările nu constituie încălcări ale criteriilor prevăzute la art. 2."
11. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) În situațiile în care Ministerul Fondurilor Europene sau Ministerul Finanțelor Publice constată încălcări ale criteriilor prevăzute la art. 2 alin. (1), în baza cărora a fost emis avizul inițial, ministrul fondurilor europene sau ministrul finanțelor publice va retrage, motivat, avizul acordat.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), ordonatorii de credite vor întreprinde demersurile legale, astfel încât sumele reprezentând majorări salariale, acordate de la data neîndeplinirii criteriilor care au stat la baza avizului Ministerului Fondurilor Europene sau al Ministerului Finanțelor Publice, să fie recuperate."