LEGE nr. 184 din 25 iunie 2013

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 379 din 26 iunie 2013
Intrat în vigoare
29.06.2013
Forma consolidată din
29.06.2013

pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71 din 20 noiembrie 2012 privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 26 noiembrie 2012, cu următoarea completare:

- La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

"(2^1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și achizițiilor a căror sursă de finanțare este asigurată într-o proporție de minimum 10% din fondurile Ministerului Sănătății."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA

PREȘEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU

București, 25 iunie 2013.

Nr. 184.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.