privind suplimentarea bugetului Ministerului Apărării Naționale pe anul 2013 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013, pentru desfășurarea unor misiuni externe cu caracter umanitar
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Apărării Naționale pe anul 2013 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013, cu suma de 661 mii lei, reprezentând credite bugetare, la capitolul 60.01 "Apărare", repartizată astfel:
- titlul I "Cheltuieli de personal" - 5 mii lei;
- titlul II "Bunuri și servicii" - 656 mii lei.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) sunt destinate desfășurării unor misiuni externe cu caracter umanitar.
Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei prevăzute la art. 1.
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetului Ministerului Apărării Naționale pe anul 2013.
Ministrul apărării naționale,
ministrul finanțelor publice,
p. Ministrul delegat pentru buget,
București, 26 iunie 2013.