Articolul 1
Senatul constată că propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind promovarea liberei circulații a cetățenilor și întreprinderilor prin simplificarea acceptării anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 respectă principiul proporționalității, dar încalcă principiul subsidiarității, din următoarele motive:
a) Conform dispozițiilor art. 2 din propunerea de regulament, actele/documentele oficiale, astfel cum sunt definite de acesta, emise de statele membre și care se prezintă autorităților dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, urmează să fie acceptate ca documente oficiale, cu valoare probantă formală, fără a exista însă obligația de a fi recunoscut și conținutul acestora.
b) Cu privire la aceste documente oficiale, propunerea de regulament face referire și la documentele oficiale eliberate de autoritățile din statele membre cu privire la parteneriatele înregistrate - art. 3 alin. (1) lit. d). În România, în conformitate cu art. 277 alin. (3) din Codul civil, "parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute".
c) Propunerea de regulament instituie, așadar, obligativitatea de a se recunoaște ca fiind documente oficiale anumite acte legal emise de autoritățile altui stat membru și în legătură cu domenii care, expressis verbis, sunt nerecunoscute de legislația noastră națională. Drept urmare, Senatul consideră că această propunere de regulament nu aduce o valoare adăugată în plan legislativ și că, în ceea ce privește parteneriatele înregistrate, această propunere este incompatibilă cu ordinea juridică națională.
d) Dreptul de intervenție legislativă al Uniunii Europene în domeniul dreptului familiei este unul limitat și, așa cum reiese din dispozițiile art. 81 alin. (3) al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, printre excepții se înscriu acele măsuri cu implicații transfrontaliere. Aceste dispoziții nu pot fi aplicate în ceea ce privește competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia parteneriatelor înregistrate.
e) Prevederile art. 4 - Scutirea de obligația de legalizare sau de formalități similare - și ale art. 5 alin. (2), potrivit cărora "în cazul în care originalul unui document oficial eliberat de autoritățile unui stat membru este prezentat împreună cu copia acestuia, autoritățile din celelalte state membre acceptă astfel de copii nelegalizate", precum și, în special, ale art. 6 alin. (1), conform cărora "autoritățile acceptă traducerile necertificate ale unor documente oficiale eliberate de către autoritățile altor state membre", sunt de natură să creeze o puternică contradicție cu formalismul impus de legislația noastră națională în domeniul recunoașterii actelor emise de autoritățile altor state, fie ele și membre ale Uniunii Europene.
f) S-ar putea crea premisele ca, printr-o utilizare cu rea-voință de către cei angrenați în anumite acțiuni infracționale a facilităților care se doresc instituite de această ultimă prevedere pentru a se veni în sprijinul resortisanților, să se ajungă la anumite efecte negative, în totală disonanță cu scopul pentru care se creează aceste înlesniri.
Senatul României a emis un aviz motivat argumentat și asupra COM (2011) 127 referitor la propunerea de regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia parteneriatelor înregistrate, cu privire la încălcarea principiului subsidiarității. Senatul României a considerat că acest act legislativ "poate fi un instrument juridic foarte bun, dar cu aplicabilitate numai în țările care recunosc parteneriatele înregistrate, pentru țara noastră nefiind necesar unul atât timp cât parteneriatele înregistrate nu sunt recunoscute din punct de vedere legal".