privind înființarea Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș prin reorganizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș
(actualizată până la data de 30 iulie 2013*)
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 30 iulie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț prin includerea tuturor modificărilor și completărilor aduse de către RECTIFICAREA nr. 413 din 26 iunie 2013.
Conținutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 174 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se înființează Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, unitate sanitară publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătății, prin reorganizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unitate sanitară cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Sănătății.
(2) Sediul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș este în municipiul Târgu Mureș, str. Gheorghe Marinescu nr. 50.
(3) Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș are ca obiect de activitate furnizarea de servicii medicale de chirurgie cardiovasculară, cardiologie și transplant cardiac.
Alin. (3) al art. 1 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 413 din 26 iunie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 30 iulie 2013.
(1) Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Conducerea Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș este asigurată de un manager și un comitet director, în condițiile prevăzute de Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Până la numirea conducerii în urma concursului organizat, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, conducerea Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș se numește prin ordin al ministrului sănătății.
(4) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin ordin al ministrului sănătății potrivit art. 174 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, vor fi aprobate structura organizatorică a Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș și noua structură a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Personalul de specialitate medico-sanitar, de cercetare și auxiliar sanitar și personalul tehnic-economic-administrativ și de întreținere din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, care îndeplinește atribuții aferente activităților prevăzute la art. 1 alin. (3), se preia de către institutul nou-înființat, potrivit art. 1 alin. (1), cu păstrarea drepturilor salariale avute la data preluării.
Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, înființat potrivit art. 1, se finanțează integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și din alte surse, în condițiile legii.
Patrimoniul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș se constituie prin preluarea parțială a patrimoniului Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, corespunzător activităților prevăzute la art. 1 alin. (3), stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se preia de către Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
La anexa nr. 2, litera A "Unități aflate în subordinea Ministerului Sănătății", capitolul II "Unități finanțate integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate" din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 martie 2010, cu modificările și completările ulterioare, după punctul 49 se introduce un nou punct, punctul 49^1, cu următorul cuprins:
"49^1. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș".
Gheorghe-Eugen Nicolăescu
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
ministrul finanțelor publice,
p. Ministrul delegat pentru buget,
Ministrul muncii, familiei,
București, 26 iunie 2013.