pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 647/2010 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții din județele Timiș, Constanța, Mureș și Bacău și a indicatorilor tehnico-economici ai acestora din cadrul Programului pentru persoane cu dizabilități - Programe de asistență socială, parte a Proiectului de incluziune socială
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Hotărârea Guvernului nr. 647/2010 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții din județele Timiș, Constanța, Mureș și Bacău și a indicatorilor tehnico-economici ai acestora din cadrul Programului pentru persoane cu dizabilități - Programe de asistență socială, parte a Proiectului de incluziune socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 22 iulie 2010, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Finanțarea obiectivelor de investiții prevăzute în anexa nr. 1 se asigură din împrumutul acordat de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) potrivit Legii nr. 40/2007 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, destinat finanțării Proiectului privind incluziunea socială, semnat la București la 4 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, asigurat conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și de la bugetul local, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii."
2. În anexa nr. 1, denumirea obiectivului de investiții prevăzut la punctul 4 va avea următorul cuprins:
"Centru de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sf. Maria Brâncovenești"
3. Anexa nr. 2/4 cu indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Sf. Maria Brâncovenești", județul Mureș, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Ministrul muncii, familiei,
protecției sociale și persoanelor vârstnice,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
ministrul finanțelor publice,
Ministrul delegat pentru buget,
Ministrul afacerilor interne,
Anexa
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA): (în prețuri iunie 2012; 1 euro = 4,4603 lei), din care:mii lei3.765*) - construcții + montajmii lei3.019 Eșalonarea investiției Anul IINV C+Mmii lei mii lei2.510 2.265 Anul IIINV C+Mmii lei mii lei1.255 754 Capacități - Suprafața totală desfășuratăm21.657,40 - Suprafața totală construităm2595,40 - Suprafața totală de terenm217.300, din care: - Suprafața de teren alocată centruluim25.000 - Regim înălțime S + P + 1E - Număr de beneficiarinr. pers.48 Durata de realizare a investițieiluni18
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Centru de Recuperare și Reabilitare
Neuropsihiatrică Sf. Maria Brâncovenești", din
cadrul Proiectului privind incluziunea socială
Titular: Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice Consiliul Județean Mureș - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș Beneficiar: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Județului Mureș Amplasament: Str. Castelului f.n., localitatea Brâncovenești, județul Mureș Indicatorii tehnico-economici
Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P 100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea obiectivului de investiții se asigură din împrumutul acordat de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) potrivit Legii nr. 40/2007 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, destinat finanțării Proiectului privind incluziunea socială, semnat la București la 4 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, asigurat conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și de la bugetul local, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.