Articolul UNIC
După articolul 12^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 12^2, cu următorul cuprins:
Articolul 12^2
(1) Prin excepție de la prevederile art. 12, în anul 2013, din sumele obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, repartizate potrivit art. 10 alin. (1) lit. b), se aprobă alocarea sumei de 76.000 mii lei Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru dotarea unităților administrativ-teritoriale, în vederea transportului elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din mediul rural cu microbuze școlare 16 + 1 locuri.
(2) Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) se respectă procedura prevăzută la art. 15 alin. (2)-(5).
(3) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit alin. (1).
(4) Toate costurile legate de utilizarea acestor microbuze școlare vor fi suportate din bugetele proprii ale unităților administrativ-teritoriale.
(5) Repartizarea microbuzelor către unitățile administrativ-teritoriale se va face prin ordin comun al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului educației naționale.
(6) Începând cu anul 2014, în vederea transportării elevilor din învățământul preuniversitar de stat, în limita bugetului aprobat, pot fi achiziționate și autobuze și autocare școlare.
(la 23-12-2013, Articolul UNIC a fost completat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 343 din 18 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 811 din 20 decembrie 2013 )