Articolul UNIC
Norma nr. 3/2012 privind modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investițiilor fondurilor de pensii private în titluri de stat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 5/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 20 februarie 2012, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Administratorul poate decide ca, de la data intrării în vigoare a prezentei norme până la data de 30 iunie 2014, să investească în titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice din România, de statele membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, cu depășirea procentului de 70% din valoarea totală a activelor fondului de pensii private prevăzut la art. 25 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 411/2004 și la art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 204/2006."
2. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - În termen de 180 de zile calendaristice de la data expirării perioadei prevăzute la art. 3, administratorul care a aplicat prevederile prezentei norme trebuie să se încadreze atât în limitele prevăzute la art. 25 din Legea nr. 411/2004 și la art. 87 din Legea nr. 204/2006, cât și în limitele stabilite prin prospectul schemei de pensii private sau al schemei de pensii facultative, după caz, precum și în gradul de risc declarat al fondului de pensii private."
---------