Având în vedere prevederile art. 99 lit. d), ale art. 100 pct. 72 și ale art. 146 alin. (1) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, și ale art. 3 din Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 50/2013 pentru aprobarea Regulilor generale privind piața centralizată de gaze naturale,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Se aprobă Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacționare pe piețele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) - S.A., prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) - S.A., operatorii economici din sectorul gazelor naturale și clienții eligibili noncasnici ce participă la piețele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) - S.A. vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Departamentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea prevederilor prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileț
București, 19 iulie 2013.
Anexă
REGULAMENT
privind cadrul organizat de tranzacționare pe piețele centralizate de gaze naturale administrate
de Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) - S.A.