privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice
(actualizată la data de 7 martie 2015*)
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
Prezenta ordonanță se aplică beneficiarilor de fonduri europene, instituții publice locale, respectiv comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, asociațiile de dezvoltare intercomunitară înființate de către acestea, instituțiile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora, din cadrul Programului operațional regional 2007-2013, până la sfârșitul perioadei de implementare a Programului.
(1) Creanțele bugetare rezultate din corecțiile financiare și sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecțiilor, în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfășurarea procedurilor de achiziție publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, de la o poziție distinctă din cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", în situațiile prevăzute la alin. (4).
(2) Sumele rezultate sau care vor rezulta din reducerile procentuale stabilite, în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfășurarea procedurilor de achiziție publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, de la poziția distinctă menționată la alin. (1), în situațiile prevăzute la alin. (4).
(3) Sumele recuperate atât în cazul proiectelor finalizate care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe sunt contestate sau în litigiu, cât și în cazul proiectelor aflate în implementare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, în urma stabilirii corecțiilor financiare, în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfășurarea procedurilor de achiziție publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, de la poziția distinctă menționată la alin. (1), în situațiile prevăzute la alin. (4).
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică:
a) numai în cazul contractelor de achiziție publică, a căror procedură de atribuire a fost inițiată înainte de data de 10 iunie 2011 de beneficiarii prevăzuți la art. 1, care a făcut obiectul verificării Unității pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice/compartimentelor de verificare a achizițiilor publice, denumite în continuare UCVAP/CVAP, și pentru care nu există un aviz consultativ emis de acestea, în conformitate cu art. 4 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, valabilă până la această dată;
c) în cazul contractelor de achiziție publică, încheiate de beneficiarii prevăzuți la art. 1, a căror procedură de atribuire a fost inițiată începând cu data de 1 octombrie 2011, pentru care documentația de atribuire a fost evaluată și aprobată de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, denumită în continuare ANRMAP, în conformitate cu atribuțiile sale prevăzute la art. 71 alin. (3) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 525/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția contractelor de achiziție publică la care, prin modificările aduse documentației de atribuire intervenite după data publicării anunțului/invitației de participare în Sistemul electronic al achizițiilor publice, au fost constatate abateri de la prevederile legislației privind achizițiile publice.
(1) Creanțele bugetare rezultate din corecțiile financiare și sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecțiilor, în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru încălcarea art. 38 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, de la poziția distinctă menționată la art. 2 alin. (1), în situațiile prevăzute la alin. (4).
(2) Sumele rezultate sau care vor rezulta din reducerile procentuale stabilite, în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru încălcarea art. 38 din Directiva 2004/18/CE, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, de la poziția distinctă menționată la art. 2 alin. (1), în situațiile prevăzute la alin. (4).
(3) Sumele recuperate în cazul proiectelor finalizate care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe sunt contestate sau în litigiu, precum și în cazul proiectelor aflate în implementare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, pentru încălcarea art. 38 din Directiva 2004/18/CE, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, de la poziția distinctă menționată la art. 2 alin. (1), în situațiile prevăzute la alin. (4).
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică beneficiarilor prevăzuți la art. 1 care au respectat în derularea procedurilor de achiziții publice prevederile Ordinului președintelui ANRMAP nr. 51/2009 privind accelerarea procedurilor de licitație restrânsă și negociere cu publicare prealabilă a unui anunț de participare.
(1) Beneficiarii prevăzuți la art. 1 transmit solicitările privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare și a accesoriilor acestora, după caz, aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, Autorității de management a Programului operațional regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, dacă se încadrează în prevederile art. 2 și 3.
(2) Autoritatea de management a Programului operațional regional verifică și certifică solicitările prevăzute la alin. (1) sub aspectul încadrării acestora în situațiile prevăzute la art. 2 și 3 și le supun aprobării conducerii Autorității de management.
(3) În situațiile prevăzute la art. 2 și 3, pe baza aprobării conducerii Autorității de management prevăzute la alin. (2), ordonatorul principal de credite dispune, după caz:
a) încetarea executării creanțelor bugetare prevăzute la art. 2 și 3 și, după caz, a accesoriilor acestora, pentru care s-a început procedura de recuperare prevăzută la art. 38 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, precum și comunicarea acesteia către organele fiscale competente;
b) Autorității de management a Programului operațional regional să solicite organelor fiscale competente restituirea în conturile de recuperare debite ale Autorității de management a sumelor recuperate de la beneficiarii prevăzuți la art. 1 și netransferate până la data primirii comunicării prevăzute la lit. a);
c) stingerea debitelor aferente beneficiarilor prevăzuți la art. 1 din registrul debitorilor;
d) plata către beneficiar a sumelor recuperate deja de către Autoritatea de management a Programului operațional regional de la acesta, aferente situațiilor prevăzute la art. 2 și 3, cu încadrarea în prevederile art. 7 alin. (1).
(4) Măsurile dispuse de către ordonatorul principal de credite enumerate la alin. (3) se comunică beneficiarilor prevăzuți la art. 1 de către Autoritatea de management a Programului operațional regional.
(5) Sumele aferente debitelor nerecuperate pentru fondurile externe nerambursabile, cofinanțare și taxa pe valoarea adăugată, pentru care beneficiarul nu mai are calitate de debitor în condițiile prezentei ordonanțe, se sting conform surselor de finanțare prin transferul din contul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice alimentat din poziția bugetară prevăzută la art. 2 alin. (1) în conturile Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice de disponibil aferente fiecărei surse și vor fi utilizate pentru continuarea finanțării Programului operațional regional.
(1) Sumele rezultate din aplicarea dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute la art. 2 și 3, pentru care nu au fost emise titluri de creanță, nu vor mai fi stabilite drept creanțe bugetare, cu excepția dobânzilor datorate bugetului Uniunii Europene.
(2) Dobânzile aferente sumelor datorate bugetului Uniunii Europene se calculează până la data transmiterii către beneficiari a măsurilor dispuse de către ordonatorul principal de credite, prevăzute la art. 4 alin. (3), și se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, de la poziția distinctă menționată la art. 2 alin. (1).
Nu fac obiectul prezentului act normativ sumele aferente contractelor finanțate din fonduri europene din cadrul Programului operațional regional:
a) asupra cărora au fost formulate sesizări către ANI, DLAF și/sau organele de urmărire penală pentru suspiciune de fraudă, tentativă de fraudă sau conflict de interese, pentru care instanțele judecătorești, prin hotărâri definitive, au stabilit săvârșirea unei fapte penale;
b) asupra cărora au fost formulate sesizări către ANI, DLAF și/sau organele de urmărire penală pentru suspiciune de fraudă, tentativă de fraudă sau conflict de interese până în momentul soluționării definitive de către organele competente cărora le-a fost înaintată sesizarea sau până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanțele judecătorești prin care se stabilește inexistența unei fapte penale;
c) în situația în care corecțiile financiare și/sau creanțele bugetare stabilite prin note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, precum și sumele rezultate din aplicarea reducerilor procentuale au fost menținute de instanțele judecătorești în sarcina beneficiarilor prevăzuți la art. 1, prin hotărâri definitive.
(1) Solicitările realizate de beneficiarii prevăzuți la art. 1, potrivit prevederilor art. 4, se soluționează de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în ordinea înregistrării acestora, cu încadrarea în sumele alocate prin legile bugetare anuale cu această destinație, pe întreaga perioadă de implementare a Programului operațional regional.
(2) Sumele plătite beneficiarilor prevăzuți la art. 1, aferente situațiilor prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. d), pot fi utilizate, cu prioritate, de către aceștia pentru finanțarea activităților din cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, pentru rambursarea creditelor bancare contractate în vederea implementării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, pentru plata unor arierate și pentru cheltuieli de capital.
(1) Pentru neregulile constatate în desfășurarea procedurilor de achiziție publică, aferente situațiilor prevăzute la art. 2 alin. (4), și pentru neregulile rezultate din încălcarea art. 38 din Directiva 2004/18/CE, aferente situației prevăzute la art. 3 alin. (4), după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare se menționează că sumele reprezentând creanțe bugetare se recuperează de Autoritatea de management - în conturile Programului operațional regional și/sau în conturile de la bugetul de stat aferente acestora, din sumele alocate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice de la poziția distinctă din cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare".
(2) Sumele care vor rezulta din reducerile procentuale pentru neregulile constatate în desfășurarea procedurilor de achiziție publică, aferente situațiilor prevăzute la art. 2 alin. (4), și pentru neregulile rezultate din încălcarea art. 38 din Directiva 2004/18/CE, aferente situației prevăzute la art. 3 alin. (4), după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, se recuperează de Autoritatea de management - în conturile Programului operațional regional și/sau în conturile de la bugetul de stat aferente acestora din sumele alocate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice de la poziția distinctă din cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare".
(1) Normele de aplicare a prezentului act normativ, inclusiv modelul solicitărilor și documentele justificative ce însoțesc solicitările beneficiarilor prevăzuți la art. 1, se stabilesc prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.
(2) Ordinul prevăzut la alin. (1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Ministrul fondurilor europene,
Eugen Orlando Teodorovici
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice,
Ministrul delegat pentru buget,
Președintele Autorității Naționale pentru
Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice,
Ministrul afacerilor externe,
București, 17 iulie 2013.