Articolul 1
(1) Cetățenilor străini care urmează să desfășoare activități pe o instalație offshore aflată într-o zonă maritimă de exploatare economică exclusivă a statului român, pentru persoane juridice române sau străine, ce desfășoară activități de exploatare-dezvoltare a resurselor naturale din marea teritorială, zona contiguă, zona economică exclusivă a statului român, le va fi acordat dreptul de intrare și de ședere în România, în baza vizei române de scurtă ședere cu intrări multiple în scop de afaceri, identificată prin simbolul C/A.
(2) Străinii prevăzuți la alin. (1) își vor desfășura activitatea pe instalațiile offshore aflate în apele teritoriale sau într-o zonă maritimă de exploatare economică exclusivă a statului român, în baza vizei acordate în condițiile prezentei hotărâri.
(3) Viza prevăzută la alin. (1) se acordă pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 5 ani, cu respectarea duratei de ședere de maximum 90 de zile, în cursul oricărei perioade de 180 de zile, în baza următoarelor documente:
a) bilet de călătorie valabil până la destinație sau permisul de conducere, cartea verde și documentele de înmatriculare ale mijlocului de transport, în cazul conducătorilor auto;
b) asigurare medicală;
c) document justificativ privind scopul șederii, din partea unei persoane juridice române prevăzute la art. 1 alin (1), din care să rezulte faptul că străinul va desfășura activitățile menționate la art. 1 alin. (1) din prezenta hotărâre, și că persoana juridică română respectivă va asigura costurile privind îndepărtarea, în cazul în care străinul nu părăsește România până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză;
d) dovada mijloacelor de întreținere în cuantum de 50 de euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puțin de 500 de euro ori echivalentul în valută convertibilă;
e) dovada asigurării condițiilor de cazare.