HOTĂRÂRE nr. 652 din 27 august 2013

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 3 septembrie 2013
Intrat în vigoare
03.09.2013
Forma consolidată din
03.09.2013

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar

Luând în considerare că în Dosarul EU Pilot 3.208/12/MOVE Comisia Europeană a apreciat transpunerea necorespunzătoare de către România a art. 21 alin. (5), art. 23 alin. (2), alin. (3) lit. (a) și alin. (5), art. 25 alin. (1), alin. (2) lit. (a) și (b), alin. (3) și (4) din Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate (reformare), în ceea ce privește valabilitatea în România a autorizației de punere în funcțiune a unui vehicul feroviar acordate de un stat membru al Uniunii Europene, precum și referirea care trebuie făcută la prevederile corespunzătoare din Directiva 2008/57/CE și Directiva 2004/49/CE ,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 28 septembrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 21, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

"(5) O autorizație acordată în România este valabilă în toate celelalte state membre ale Uniunii Europene și o autorizație acordată de un stat membru al Uniunii Europene este valabilă în România, fără a aduce atingere dispozițiilor art. 23 și 25 privind autorizațiile suplimentare. Prin ordin al ministrului transporturilor se stabilesc condițiile în care sunt necesare autorizații suplimentare în conformitate cu dispozițiile relevante ale art. 23, în cazul vehiculelor conforme cu STI, sau ale art. 25, în cazul vehiculelor neconforme cu STI."

2. La articolul 23, alineatele (2) și (5) vor avea următorul cuprins:

"(2) În cazul vehiculelor care sunt puse în funcțiune în conformitate cu art. 22 sau în cazul vehiculelor care sunt puse în funcțiune în alte state membre ale Uniunii Europene în conformitate cu art. 22 din Directiva 2008/57/CE , dar care nu sunt prevăzute la alin. (1), Autoritatea de Siguranță Feroviară Română decide dacă pe teritoriul României sunt necesare autorizații suplimentare. În acest caz, se aplică prevederile alin. (3)-(7).

..........................................................................

(5) Autoritatea de Siguranță Feroviară Română poate solicita furnizarea de informații suplimentare, efectuarea de analize de risc în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2006, cu modificările și completările ulterioare, sau realizarea de teste pe rețea pentru a verifica criteriile prevăzute la alin. (4). Cu toate acestea, după adoptarea documentului de referință prevăzut la art. 27 din Directiva 2008/57/CE , Autoritatea de Siguranță Feroviară Română poate efectua o astfel de verificare doar în temeiul normelor naționale aparținând grupelor B sau C din acel document."

3. La articolul 23 alineatul (3), litera a) va avea următorul cuprins:

"a)documente care dovedesc faptul că punerea în funcțiune a vehiculului a fost autorizată într-un alt stat membru al Uniunii Europene în conformitate cu art. 22 din Directiva 2008/57/CE ;".

4. La articolul 25, alineatele (1), (3) și (4) vor avea următorul cuprins:

"(1) În cazul vehiculelor a căror punere în funcțiune a fost autorizată într-un stat membru al Uniunii Europene în conformitate cu art. 21 alin. (12) sau cu art. 24 din Directiva 2008/57/CE , Autoritatea de Siguranță Feroviară Română poate hotărî, în conformitate cu prezentul articol, dacă pe teritoriul României sunt necesare autorizații suplimentare pentru punerea în funcțiune.

..........................................................................

(3) Informațiile menționate la alin. (2) lit. a) și b) nu pot fi puse la îndoială de către Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, cu excepția cazului în care aceasta poate demonstra, fără a aduce atingere art. 16, existența unui important risc de siguranță. După adoptarea documentului de referință prevăzut la art. 27 din Directiva 2008/57/CE , Autoritatea de Siguranță Feroviară Română nu poate invoca în acest sens niciuna dintre regulile din grupa A enumerate în acel document.

(4) Autoritatea de Siguranță Feroviară Română poate solicita furnizarea unor informații suplimentare, efectuarea unor analize de risc în conformitate cu art. 6 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2006, cu modificările și completările ulterioare, sau realizarea unor teste pe rețea pentru a verifica dacă informațiile prevăzute la alin. (2) lit. c) și d) respectă normele naționale în vigoare notificate Comisiei Europene în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 55/2006, cu modificările și completările ulterioare, sau cu art. 17 din prezenta hotărâre. Cu toate acestea, după adoptarea documentului de referință prevăzut la art. 27 din Directiva 2008/57/CE , Autoritatea de Siguranță Feroviară Română poate efectua o astfel de verificare doar în temeiul normelor naționale aparținând grupelor B sau C enumerate în acel document. Autoritatea de Siguranță Feroviară Română definește, după consultarea solicitantului, domeniul de aplicare și conținutul informațiilor suplimentare, al analizelor de risc sau al testelor solicitate. Administratorul infrastructurii, prin consultare cu solicitantul, depune toate eforturile pentru a garanta că orice test se poate efectua în termen de 3 luni de la data depunerii cererii solicitantului. Dacă este cazul, Autoritatea de Siguranță Feroviară Română adoptă măsuri pentru ca testele să poată fi efectuate."

5. La articolul 25 alineatul (2), literele a) și b) vor avea următorul cuprins:

"a) documente care dovedesc faptul că punerea în funcțiune a vehiculului a fost autorizată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, împreună cu documentația privind procedura urmată pentru a demonstra că vehiculul a respectat cerințele de siguranță în vigoare, inclusiv, dacă este cazul, informații privind derogările acordate în conformitate cu art. 9 din Directiva 2008/57/CE ;

b) datele tehnice, programul de întreținere și caracteristicile funcționale. Acestea includ, în cazul vehiculelor echipate cu înregistratoare de date, informații privind procedura de colectare a datelor, care să permită citirea și evaluarea prevăzute la art. 20 alin. (2) lit. c) din Directiva 2004/49/CE ;".

Articolul II

Prezenta hotărâre transpune în totalitate prevederile art. 21 alin. (5), art. 23 alin. (2), alin. (3) lit. (a), alin. (5), art. 25 alin. (1), alin. (2) lit. (a) și (b), alin. (3) și (4) din Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 191 din 18 iulie 2008.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

---------------

Ministrul transporturilor,

Ramona-Nicole Mănescu

p. Ministrul afacerilor externe,

Radu Podgorean,

secretar de stat

București, 27 august 2013.

Nr. 652.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.