Articolul UNIC
Hotărârea Guvernului nr. 761/2012 privind aprobarea Strategiei de privatizare a Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 31 iulie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Privatizarea Companiei Naționale «Poșta Română» - S.A. se realizează prin metoda majorării de capital social prin aport de capital privat, prin dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acțiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, inclusiv cel rezultat ca urmare a conversiei creanțelor statului față de Compania Națională «Poșta Română» - S.A. în acțiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul, în cadrul unei operațiuni de majorare de capital prin emisiune de noi acțiuni. Noile acțiuni emise se oferă spre subscriere investitorului selectat, în vederea dobândirii cotei de 51% din capitalul social, precum și acționarului existent Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» - S.A. în vederea menținerii cotei sale de participație la capitalul social al companiei prin exercitarea dreptului de preferință în condițiile legii. În cazul în care Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» - S.A. nu își exercită dreptul de preferință ori și-l exercită parțial, investitorul selectat va subscrie un număr de acțiuni mai mic decât cel oferit inițial, astfel încât, în oricare situație, participația sa la capitalul social al companiei să reprezinte 51% din capitalul social al companiei rezultat în urma operațiunii de majorare. Acțiunile nesubscrise de către Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» - S.A. ori de către investitorul selectat se anulează.
(2) Numărul total de acțiuni ce vor fi emise de Compania Națională «Poșta Română» - S.A. în cadrul majorării de capital, precum și numărul de acțiuni ce se oferă spre subscriere investitorului selectat în cadrul procesului de privatizare se stabilesc de instituția publică implicată pentru a asigura respectarea cotei de participație ce urmează a fi dobândită de investitorul selectat potrivit prevederilor alin. (1), inclusiv prin luarea în calcul a cotei ce va fi deținută de stat în urma conversiei creanțelor statului față de Compania Națională «Poșta Română» - S.A. în acțiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul."
2. La articolul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Cheltuielile pentru pregătirea și realizarea privatizării includ și cheltuielile legate de realizarea conversiei, cheltuielile cu remunerarea comisiei de evaluare și selectare a consultantului, a comisiei de pregătire și monitorizare a procesului de privatizare și a comisiei de negociere și selecție a investitorului pentru întreaga activitate desfășurată, cheltuieli care sunt suportate de Compania Națională «Poșta Română» - S.A."
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
---------------
Ministrul pentru societatea informațională,
Dan Nica
p. Viceprim-ministru,
ministrul finanțelor publice,
Dan Manolescu,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
București, 11 septembrie 2013.
Nr. 696.
-------