(1) Furnizorii de semințe și/sau cartofi de sămânță obținute prin metoda de producție ecologică se înregistrează la direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, denumite în continuare DAJ, prin completarea formularului cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Pentru înregistrare, furnizorii trebuie să facă dovada respectării prevederilor art. 50 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 , și anume să prezinte la DAJ:
a) copia certificatului de conformitate emis pentru furnizor sau pentru ultimul operator, în cazurile în care furnizorul nu livrează decât semințe sau cartofi de sămânță preambalați, care demonstrează că au fost supuși sistemului de control prevăzut la art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91 , denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 834/2007 ;
b) copia autorizației emisă de Inspectoratele Teritoriale pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor (ITCSMS) pentru comercializarea semințelor și materialului de înmulțire;
c) toate informațiile necesare în conformitate cu art. 51 din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 ;
d) alte documente la solicitarea DAJ, după caz.
(3) Furnizorul se angajează să actualizeze aceste informații la cererea administratorului bazei de date sau de fiecare dată când sunt necesare astfel de actualizări, pentru a garanta fiabilitatea informațiilor.
(4) Furnizorul este responsabil pentru corectitudinea și veridicitatea datelor depuse la DAJ. În cazul în care furnizorul nu mai este în măsură să ofere la un moment dat un anumit soi, va avea obligația de a informa în scris DAJ la care s-a înscris, care va actualiza informația din baza de date.
(5) În cazul în care furnizorul nu mai dorește să furnizeze semințele, are obligația de informa DAJ la care s-a înscris, pentru ștergerea furnizorului din baza de date.
(6) Furnizorul informează imediat DAJ la care s-a înscris, în cazul în care vreuna dintre varietățile înregistrate nu mai este disponibilă. DAJ operează modificările în baza de date.
(7) Furnizorul actualizează aceste informații la cererea administratorului bazei de date sau de fiecare dată când sunt necesare astfel de actualizări, pentru a garanta fiabilitatea informațiilor.
Anexa
Denumire furnizor Adresă sediu social Adresă depozite (județ și localitate) Telefon Fax Adresă e-mail Site Organism de inspecție și certificare Certificat de conformitate emis de OIC*)1 (nr. și data) Autorizația emisă de Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și materialului de înmulțire vegetativă (Nr.) Declar că am fost supus sistemului de control prevăzut la art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91 de către un OIC aprobat. Declar că am documente care dovedesc că ultimul operator (packer) a fost supus sistemului de control prevăzut la art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 de către un OIC aprobat. Semnătura furnizorului Data *Font 7**Font 9*
Formular de înscriere în baza de date
Nr. de înregistrare DAJ: ........
(A) Cerere de înregistrare a furnizorului de semințe și material de înmulțire vegetativ obținute prin metoda de producție ecologică, conform Regulamentului (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul
*1) OIC = organismul de inspecție și certificare.
Furnizorul va informa în scris DAJ imediat ce este necesară actualizarea informațiilor referitoare la soiurile și cantitățile de semințe disponibile și va actualiza aceste informații la cererea administratorului bazei de date sau ori de câte ori este necesară actualizarea datelor, astfel încât să se asigure informații de actualitate/fiabile.
Furnizorul va demonstra că el sau ultimul operator, în cazurile în care furnizorul se ocupă doar de preambalare de semințe, a făcut subiectul sistemului de control, conform art. 27 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007. Furnizorul este responsabil pentru informațiile furnizate.
(B) Declarația privind semințele și materialul de înmulțire vegetativ disponibile
Speciile prevăzute de directivele UE privind comercializarea semințelor sau de legislația națională privind semințele vor respecta cerințele de certificare a semințelor și vor fi produse conform metodei de producție ecologică - Regulamentul (CE) nr. 834/2007
┌─────────┬──────────┬────────────┬──────┬─────┬───────┬───────────┬────────────┬────────────┬──────────────┬───────┬─────────────┐ │Grupa de │ Specia │ Specia │Varie-│Cate-│Zona*2)│Cantitatea │Producătorul│Organismul │ Țara sau │ │ Informații │ │plante*1)│(denumirea│(denumirea │tatea │goria│ │disponibilă│de sămânță/ │de inspecție│regiunea unde │ │ privind │ │ │ comună) │științifică)│ │ │ │ │Compania de │și certifi- │ varietatea │Data*6)│varietatea*7)│ │ │ │ │ │ │ │ │procesare și│care*4) │este testată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ambalare*3) │ │și aprobată*5)│ │ │ ├─────────┼──────────┼────────────┼──────┼─────┼───────┼───────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼───────┼─────────────┤ ├─────────┼──────────┼────────────┼──────┼─────┼───────┼───────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼───────┼─────────────┤ ├─────────┼──────────┼────────────┼──────┼─────┼───────┼───────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼───────┼─────────────┤ ├─────────┼──────────┼────────────┼──────┼─────┼───────┼───────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼───────┼─────────────┤ ├─────────┼──────────┼────────────┼──────┼─────┼───────┼───────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼───────┼─────────────┤ ├─────────┼──────────┼────────────┼──────┼─────┼───────┼───────────┼────────────┼────────────┼──────────────┼───────┼─────────────┤ └─────────┴──────────┴────────────┴──────┴─────┴───────┴───────────┴────────────┴────────────┴──────────────┴───────┴─────────────┘
*1) Grupa de plante: cereale; plante oleaginoase și textile; plante furajere; cartofi; legume, sfeclă furajeră și sfeclă de zahăr.
*2) Zona/Localitatea unde pot fi livrate produsele într-o perioadă de timp rezonabilă.
*3) Numele producătorului de sămânță sau cartofi de sămânță ori numele companiei de procesare ambalare.
*4) Numele autorității de control sau al OIC.
*5) Țara, regiunea sau zona unde varietatea este testată și aprobată în scopul introducerii în catalogul comun al soiurilor de plante agricole și catalogul comun al soiurilor de legume, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/53/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind Catalogul comun al soiurilor de plante agricole și în Directiva 2002/55/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea semințelor de legume ale Consiliului.
*6) Data de la care semințele vor fi disponibile.
*7) Informații privind soiul (scurtă descriere a soiului - grupa de maturitate, destinație, productivitate etc.).
(C) Declarație privind amestecul de semințe disponibil
Fiecare componentă a amestecului (specii și varietăți) trebuie să fie certificată conform legislației în vigoare și trebuie produsă conform metodei de producție ecologică, respectiv Regulamentul (CE) nr. 834/2007.
Furnizor: ..........................................................
Nume amestec: ......................................................
Zona*8): ...........................................................
Data*9): ...........................................................
Informații privind amestecul*10): ..................................
┌────────────┬──────────┬──────────┬─────────────┬───────┬───────────────┬─────────────────┐ │ Specia │ │Procentul │Producătorul/│ │Justificare*13)│Țara sau regiunea│ │(denumirea │Varietatea│în amestec│Compania de │OIC*12)│(semințe care │unde varietatea │ │științifică)│ │ │procesare și │ │nu sunt produse│este testată și │ │ │ │ │ambalare*11) │ │conform metodei│ aprobată*14) │ │ │ │ │ │ │ de producție │ │ │ │ │ │ │ │ ecologică) │ │ ├────────────┼──────────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────────────┼─────────────────┤ ├────────────┼──────────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────────────┼─────────────────┤ ├────────────┼──────────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────────────┼─────────────────┤ ├────────────┼──────────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────────────┼─────────────────┤ ├────────────┼──────────┼──────────┼─────────────┼───────┼───────────────┼─────────────────┤ └────────────┴──────────┴──────────┴─────────────┴───────┴───────────────┴─────────────────┘
*8) Zona/Localitatea unde pot fi livrate produsele într-o perioadă de timp rezonabilă.
*9) Data de la care semințele vor fi disponibile.
*10) Informații privind amestecul: scop, dimensiune ambalaj etc.
*11) Numele producătorului de sămânță sau cartofi de sămânță ori numele companiei de procesare ambalare.
*12) Doar pentru producătorii de sămânță produsă conform metodei ecologice - numele autorității de control sau al organismului de control.
*13) Doar pentru semințele care nu au fost produse conform metodei de producție ecologică [motivația cererii de derogare conform art. 45 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 ].
*14) Țara, regiunea sau zona unde varietatea este testată și aprobată în scopul introducerii în catalogul comun al soiurilor de plante agricole și catalogul comun al soiurilor de legume, astfel cum sunt definite în Directiva 2002/53/CE și în Directiva 2002/55/CE .