HOTĂRÂRE nr. 825 din 25 octombrie 2013

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 1 noiembrie 2013
Intrat în vigoare
01.11.2013
Forma consolidată din
01.11.2013
Cuprins

pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 239/2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin-Lugoj, între km 358 + 000 și km 495 + 800" din cadrul obiectivului de investiție "Varianta de ocolire Domașnea"

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere prevederile Legii nr. 154/2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea secțiunii Drobeta-Turnu Severin - Lugoj a drumului național DN 6 (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România", semnat la Bruxelles la 13 decembrie 2001 și la București la 17 aprilie 2002, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 239/2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin - Lugoj, între km 358 + 000 și km 495 + 800" din cadrul obiectivului de investiție "Varianta de ocolire Domașnea", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 17 martie 2008, se completează după cum urmează:

1. Se aprobă completarea amplasamentului lucrării de utilitate publică prevăzut la art. 1 cu amplasamentul prevăzut în anexa nr. 1*) la prezenta hotărâre.

-----------

Notă *) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice și juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărții topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacțională.

2. La anexa nr. 2, după poziția nr. 61 se introduc 96 de noi poziții, pozițiile nr. 62-157, potrivit anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul II

(1) Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin - Lugoj, între km 358 + 000 și km 495 + 800" din cadrul obiectivului de investiție "Varianta de ocolire Domașnea", completat potrivit art. I pct. 1, expropriator fiind statul român, reprezentat de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.

(2) Lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localității Domașnea din județul Caraș-Severin, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor este cea prevăzută în anexa nr. 2.

Articolul III

Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar completat potrivit art. I pct. 1, situate pe raza localității Domașnea, din județul Caraș-Severin, sunt în cuantum total de 14 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, în limita sumelor aprobate cu această destinație, aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, cu modificările ulterioare, la capitolul 84.01 "Transporturi", la titlul 55 "Alte Transferuri", articolul 01 "Transferuri interne", alineatul 28 "Cheltuieli neeligibile ISPA".

Articolul IV

Sumele individuale prevăzute la art. III se virează de către Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. la dispoziția proprietarilor de imobile, pentru lucrarea prevăzută la art. II alin. (1), în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.

Articolul V

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul VI

Planul cu amplasamentul lucrării, completat potrivit art. I pct. 1, se aduce la cunoștința publică prin afișarea la sediul consiliului local, respectiv și prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

---------------

Ministrul delegat pentru proiecte

de infrastructură de interes

național și investiții străine,

Dan-Coman Șova

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Viceprim-ministru,

ministrul finanțelor publice,

Daniel Chițoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

București, 25 octombrie 2013.

Nr. 825.

Anexa 2

*Font 7* Nr. crt. Județul Unitatea administrativ- teritorială Numele și prenumele proprietarului/ deținătorului terenului Tarlaua/ Parcela Număr cadastral/ Număr topo Număr carte funciară Suprafața totală (mp) Suprafața de expropriat (mp) Despăgubire conform Legii nr. 255/2010 (lei) 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 62 Caraș-Severin Domașnea Zastran Iosif 1577 5099 314 166 63 Caraș-Severin Domașnea Horescu Ilie 1543, 1544 607 3259 3327 8 4 64 Caraș-Severin Domașnea Popovici Iancu 1542 - - - 130 69 65 Caraș-Severin Domașnea Popovici Dumitru 1541 - - - 116 61 66 Caraș-Severin Domașnea Pepa Ilie 1539 134, top %/4/1 4798 1268 106 56 67 Caraș-Severin Domașnea Pepa Ilie 1539 134, top %/4/1 4798 1268 11 6 68 Caraș-Severin Domașnea Rites Ana 2894/ 29 44, top 612/1/1 4754 2768 14 7 69 Caraș-Severin Domașnea Mutascu Ana 1537 - - 1683 42 22 70 Caraș-Severin Domașnea Puschita Maria 1538/2 - - 1661 77 41 71 Caraș-Severin Domașnea *)Comuna Domașnea, Comisia Locală de Fond Funciar 1538/1 - - 1521 70 37 72 Caraș-Severin Domașnea Comuna Domașnea 1455 - - 32 21 73 Caraș-Severin Domașnea S.C. C+C S.R.L. 1508 - 4668 19460 241 159 74 Caraș-Severin Domașnea Buru Maria 1522 118, top 614/3 4021 1591 185 122 75 Caraș-Severin Domașnea Buru Maria 1522 720, top 614/ 1/a 4021 634 86 57 76 Caraș-Severin Domașnea Buru Gheorghe 1483 715, top 683/1 2174 1022 112 74 77 Caraș-Severin Domașnea Pepa Iosif 1486 752 - 5966 278 183 78 Caraș-Severin Domașnea Buru Gheorghe 1468/1 - - 996 253 167 79 Caraș-Severin Domașnea Galescu Pavel 1468/2 - - 996 216 143 80 Caraș-Severin Domașnea Benghia Ioan 1460/4 932/2/1 4707 1320 240 158 81 Caraș-Severin Domașnea Ionescu Ianas 1460/1 - - 2880 127 84 82 Caraș-Severin Domașnea Brandl Gh. Tanase 1460/1 - - 2284 344 227 83 Caraș-Severin Domașnea Pepa Ilie 1459/2 121, top 932/ 1/3 961 1121 106 70 84 Caraș-Severin Domașnea Pepa Ilie 1459/2 119, top 932/ 1/1 961 2589 20 13 85 Caraș-Severin Domașnea Mihailescu Martin 1461/2 933/1/1 958 484 43 28 86 Caraș-Severin Domașnea Dimian Cristinel Giorgica 3002, 3003 658, top 920/1 4710 5669 542 358 87 Caraș-Severin Domașnea Munteanu Ion 3213 - - 1248 237 156 88 Caraș-Severin Domașnea Benghia Stefan 3210 - - 45 30 89 Caraș-Severin Domașnea Surdulescu Solomia 3211 - - 1870 108 71 90 Caraș-Severin Domașnea Pepa Ion Ianas, Pepa Ana 3212 - - 1332 287 189 91 Caraș-Severin Domașnea Gabriel Maria 3221 649, top 910/ 1/1 4747 254 254 168 92 Caraș-Severin Domașnea Paulescu Elisabeta 3217 97, top 919/1 4703 2830 18 12 93 Caraș-Severin Domașnea Constantin Nicolae 3219 - - 1339 63 42 94 Caraș-Severin Domașnea Constantin Nicolae 3220/1 64, top 917/1/1 4443 580 90 59 95 Caraș-Severin Domașnea Gabriel Maria 3221 39, top 910/1/3 4747 2123 125 83 96 Caraș-Severin Domașnea Juberianu Stefan 3225 59, top 915/1/2 4749 3526 77 51 97 Caraș-Severin Domașnea Davidescu Lia 3225/2 87, top 915/2/1 3249 852 29 19 98 Caraș-Severin Domașnea Sarbu Florius Oprica 3232 678, top 912/3/a 1022 1177 41 27 99 Caraș-Severin Domașnea Curescu Ilie 3233 722, top 911/3/a 1420 1656 84 55 100 Caraș-Severin Domașnea Razvan Petru 3234 726, top 911/3 3285 684 25 17 101 Caraș-Severin Domașnea Pepa Ioan 3237 713, top %/P/1 4758 4123 211 139 102 Caraș-Severin Domașnea Romanu Tiberiu 3244/3 - - 78 78 51 103 Caraș-Severin Domașnea Surdulescu Solomia 3242 1342/3 4743 1164 164 108 104 Caraș-Severin Domașnea Surdulescu Solomia 3242 1342/3 4743 1164 46 30 105 Caraș-Severin Domașnea Serafin Stela 3240 787 4921 3686 395 261 106 Caraș-Severin Domașnea Romanu Stefan, Romanu Elena 3400 654, top 808/1/a 4120 1974 54 36 107 Caraș-Severin Domașnea Romanu Tiberiu 3244/1 - - 19677 64 42 108 Caraș-Severin Domașnea Romanu Tiberiu 3244/1 - - 19677 904 597 109 Caraș-Severin Domașnea Surdulescu Solomia 3243 %/1 4743 2640 257 170 110 Caraș-Severin Domașnea Surdulescu Solomia 3243 %/1 4743 2640 95 63 111 Caraș-Severin Domașnea Barbu Loredana, Romanu Marius Calin 3398 401 - 2041 42 28 112 Caraș-Severin Domașnea Barbu Loredana, Romanu Marius Calin 3399 403 - 11443 29 19 113 Caraș-Severin Domașnea Berzescu Petru 3413 - - 563 35 23 114 Caraș-Severin Domașnea Benghia Petru 3411 810/1/3 4768 1544 40 26 115 Caraș-Severin Domașnea Berzescu Elena 3414/2 674, top 809/1/a 4764 5415 346 228 116 Caraș-Severin Domașnea Izbasa Mihail 3415, 3416 711, top 807/1 2984 3058 401 265 117 Caraș-Severin Domașnea Benghia Gheorghe, Benghia Maria 3418 - - 2621 330 218 118 Caraș-Severin Domașnea Benghia Gheorghe 3420 - - 3506 307 203 119 Caraș-Severin Domașnea Duicu Ioan, Duicu Petria 3423/2 - - 420 98 65 120 Caraș-Severin Domașnea Pepa Ioan 3422/1, 3423/1, 3424 202, top 804/1 4811 4035 213 141 121 Caraș-Severin Domașnea Romanu Anton 3425/1 - - 3467 296 195 122 Caraș-Severin Domașnea **)proprietar neidentificat 3426 - - 46 30 123 Caraș-Severin Domașnea Galescu Maria 3407/1 %/R1/1 4802 630 127 84 124 Caraș-Severin Domașnea Galescu Iosif 3553 - - 4516 753 497 125 Caraș-Severin Domașnea Benghia Ilie 3554 - - 4733 226 149 126 Caraș-Severin Domașnea Banda Iosif 3549 - - 11099 10 7 127 Caraș-Severin Domașnea Banda Iosif 3550 - - 5768 278 183 128 Caraș-Severin Domașnea Cristescu Nicolae 3563 - - 1020 91 60 129 Caraș-Severin Domașnea Buru Ana, Mutascu Maria 3564/1 21, top 816/1 1351 3182 803 530 130 Caraș-Severin Domașnea Buru Ana, Mutascu Maria 3560 660, top 819/1/a 3987 2091 102 67 131 Caraș-Severin Domașnea Buru Ana, Mutascu Maria 3565 35, top 817/1 3987 815 576 380 132 Caraș-Severin Domașnea Benghia Petria 3573 %/G/1 4787 3625 899 593 133 Caraș-Severin Domașnea Guran Ioan 3571 - - 848 271 179 134 Caraș-Severin Domașnea Benghia Petria 3573 %/G/1 4787 3625 226 149 135 Caraș-Severin Domașnea Guran Ion 3578 - - - 90 59 136 Caraș-Severin Domașnea *)Comuna Domașnea, Comisia Locală de Fond Funciar 3579 - - - 98 65 137 Caraș-Severin Domașnea *)Comuna Domașnea, Comisia Locală de Fond Funciar 3580 - - - 90 59 138 Caraș-Severin Domașnea *)Comuna Domașnea, Comisia Locală de Fond Funciar 3581 - - - 96 63 139 Caraș-Severin Domașnea *)Comuna Domașnea, Comisia Locală de Fond Funciar 3588/2 - - - 23 15 140 Caraș-Severin Domașnea *)Comuna Domașnea, Comisia Locală de Fond Funciar 3588/1 - - - 41 27 141 Caraș-Severin Domașnea Banda Iosif 3548 - - 5560 33 22 142 Caraș-Severin Domașnea Benghia Petria 3575 - - 2064 1022 675 143 Caraș-Severin Domașnea Andrei Ioan, Andrei Maria 3574 - - 2068 771 509 144 Caraș-Severin Domașnea Andrei Ioan, Andrei Maria 3574 - - 2068 97 64 145 Caraș-Severin Domașnea Boba Petru 5021/2 - - 1388 66 44 146 Caraș-Severin Domașnea Boba Petru 5020/2 - - 201 28 18 147 Caraș-Severin Domașnea Boba Gheorghe 5020/1 - - 205 22 15 148 Caraș-Severin Domașnea Pepa Mihail 5021/1 %/1/1 4683 1283 73 48 149 Caraș-Severin Domașnea Pepa Mihail 5021/1 %/1/1 4683 1283 348 230 150 Caraș-Severin Domașnea *)Comuna Domașnea, Comisia Locală de Fond Funciar 5016 - - - 41 27 151 Caraș-Severin Domașnea Boba Petru 5023/2 - - 1415 143 94 152 Caraș-Severin Domașnea Boba Gheorghe 5023/1 92, top %/B/1 4767 1661 617 407 153 Caraș-Severin Domașnea Comuna Domașnea 5089 % 1177/ 4478 1886 ha 5175 mp 279 184 154 Caraș-Severin Domașnea Comuna Domașnea 5089 % 1177/ 4478 1886 ha 5175 mp 369 244 155 Caraș-Severin Domașnea Mutascu Maria, Buru Ana 5092 48, top %/1 4748 4194 1479 976 156 Caraș-Severin Domașnea Mutascu Maria, Buru Ana 5093 top 852/1 4748 4737 438 289 157 Caraș-Severin Domașnea Mutascu Maria, Buru Ana 5095 43, top 853/1 4748 5869 161 106 TOTAL: 20.434 13.368

COMPLETARE LA TABELUL

cuprinzând imobilele proprietate privată situate

pe amplasamentul suplimentar al lucrării

"Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin-Lugoj,

între km 358 + 000 și km 495 + 800" din cadrul

obiectivului de investiție Varianta de ocolire Domașnea"

-------------

Notă *) Deținător până la soluționarea cererilor, conform legislației în vigoare.

Notă **) Pentru toate pozițiile în care se regăsește mențiunea "proprietar neidentificat", astfel cum reiese din evidențele unităților administrativ-teritoriale, numele proprietarilor/deținătorilor vor fi identificate ulterior, în vederea completării documentațiilor necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de expropriere în condițiile legii.

NOTĂ:

Alte date de identificare a proprietarilor/deținătorilor, precum și orice informații necesare în vederea punerii în aplicare a măsurilor de expropriere, în condițiile legii, vor fi identificate ulterior, în vederea colectării documentațiilor necesare, conform reglementărilor în vigoare.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.