Compartimentul administrativ are următoarele atribuții:
A. În domeniul administrativ:
a) stabilirea necesarului de produse în vederea realizării corespunzătoare a planului anual de achiziții al institutului;
b) efectuarea inventarierii anuale a patrimoniului conform normelor legale;
c) recepționarea calitativă și cantitativă a materialelor primite de la furnizori și asigurarea depozitării acestora în condiții conform normelor în vigoare;
d) primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri - mijloace fixe, obiecte de inventar, reactivi și materiale necesare laboratoarelor, materiale de birou și gospodărești, combustibil, carburanți, lubrefianți, ambalaje, echipament de lucru, aflate în administrarea, folosința sau deținerea chiar temporară a instituției;
e) la primirea bunurilor controlează dacă acestea corespund datelor înscrise în actele însoțitoare, identifică viciile apărute și semnează de primirea bunurilor;
f) recepționarea sortului, verificarea cantității și calității bunurilor;
g) răspunde de primirea, păstrarea și eliberarea materialelor;
h) comunicarea către contabilul-șef a cantităților de materiale ce nu corespund cu stocurile maxime și minime stabilite;
i) ținerea la zi a evidenței cantitative a materialelor;
j) executarea tuturor operațiilor premergătoare inventarierii, conform legislației în vigoare;
k) participarea la recepția bunurilor primite;
l) stabilirea împreună cu contabilul-șef a cantităților care trebuie aprovizionate;
m) organizarea și verificarea efectuării curățeniei în toate sectoarele unității și luarea de măsuri corespunzătoare pentru îndeplinirea acestor sarcini;
n) analizarea, formularea de propuneri și luarea măsurilor necesare pentru utilizarea rațională a materialelor de consum cu caracter administrativ;
o) urmărirea utilizării raționale și eficiente a materialelor de curățenie și asigurarea realizării dezinfecției conform normelor în vigoare;
p) asigurarea obținerii în timp util a tuturor autorizațiilor necesare bunei funcționări a unității, prin ținerea unei evidențe stricte a termenelor de valabilitate a celor existente, răspunzând direct de consecințele absenței lor;
q) asigurarea întreținerii spațiilor verzi și a căilor de acces, precum și deszăpezirea acestora;
B. În domeniul achizițiilor publice:
a) cunoașterea și respectarea legislației în vigoare privind achizițiile publice și orice alt fel de achiziții;
b) răspunde de asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică, a utilizării eficiente a fondurilor publice prin aplicarea procedurilor de atribuire și garantează tratamentul egal și nediscriminarea operatorilor economici care participă la licitațiile derulate de institut;
c) fundamentează și elaborează Planul anual al achizițiilor publice pe baza necesarelor întocmite de fiecare compartiment/laborator;
d) reactualizează planul anual al achizițiilor publice ori de câte ori este nevoie;
e) întocmește listele de investiții și le reactualizează ori de câte ori este necesar;
f) analizează referatele de necesitate și oportunitate pentru achiziționarea de produse și servicii emise de structurile institutului și stabilește procedura de achiziții;
g) elaborează documentația de atribuire;
h) întocmirea conform prevederilor legale a documentației aferente fiecărui mod de achiziție și răspunderea pentru daunele sau prejudiciile produse unității prin întocmirea greșită a acestora;
i) redactează și transmite anunțurile/invitațiile de participare în vederea publicării acestora în Sistemul electronic de achiziții publice;
j) înștiințează Unitatea pentru coordonare și verificarea achizițiilor publice sau alte instituții abilitate pentru urmărirea achizițiilor publice care au ca surse de finanțare fonduri europene asupra procedurii care urmează a fi derulată;
k) întocmirea listelor cu membrii comisiilor de recepție și ai comisiilor de evaluare a ofertelor;
l) efectuarea în permanență a studiului de piață cu solicitarea ofertelor de preț;
m) inițiază, desfășoară și finalizează procedurile de achiziții publice;
n) elaborează raportul procedurii de atribuire;
o) transmite spre publicare în Sistemul electronic de achiziții publice anunțurile de atribuire aferente fiecărei proceduri desfășurate și informează ofertanții cu privire la rezultatele procedurii de achiziție;
p) întocmește și păstrează dosarul de achiziție publică;
q) efectuarea licitației electronice;
r) cunoașterea și aplicarea prevederilor legislației privind atribuirea contractelor de achiziții;
s) întocmește raportul anual privind contractele atribuite în anul anterior și îl transmite Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice;
ș) întocmește situația anuală a comenzilor directe către furnizori și ține evidența bunurilor și serviciilor achiziționate prin cumpărare directă;
t) stabilirea necesarului de produse pentru funcționarea normală a unității, asigurând realizarea părții corespunzătoare a planului anual de achiziții;
ț) asigură aprovizionarea cu produse și servicii în cazul aplicării procedurii prin cumpărare directă;
u) răspunde de asigurarea aprovizionării unității cu materiale, instrumentar, aparatură, în cele mai bune condiții;
v) elaborează și supune spre aprobare proceduri de lucru în domeniul specific de activitate;
w) asigură păstrarea și securitatea înregistrărilor specifice, până la arhivare, răspunzând de arhivarea acestora în conformitate cu prevederile legale;
x) exercită și alte atribuții în domeniul de activitate al achizițiilor publice, dispuse de conducerea institutului în cadrul legal sau care decurg din actele normative în vigoare.