LEGE nr. 289 din 7 noiembrie 2013

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 12 noiembrie 2013
Intrat în vigoare
15.11.2013
Forma consolidată din
15.11.2013

pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43 din 15 mai 2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea și susținerea fermelor de familie și facilitarea accesului la finanțare al fermierilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 19 iunie 2013, cu următoarea modificare:

- La articolul 2, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) teren agricol - terenurile agricole productive - terenurile arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantațiile de hamei și duzi, pășunile, fânețele, serele, solarele, răsadnițele și altele asemenea - cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, pășunile împădurite cu consistență mai mică de 0,4, cele ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice, amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumurile tehnologice și de exploatare agricolă, platformele și spațiile de depozitare care servesc nevoilor producției agricole și terenurile neproductive, amenajate și folosite pentru producția agricolă;".

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA

PREȘEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU

București, 7 noiembrie 2013.

Nr. 289.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.