ORDIN nr. 5.397 din 5 noiembrie 2013

ORDIN Ministerul Educa?iei Na?ionale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 14 noiembrie 2013
Intrat în vigoare
14.11.2013
Forma consolidată din
14.11.2013

pentru modificarea și completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011

În baza prevederilor art. 242 și 243 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației naționale emite prezentul ordin.

Articolul I

Metodologia privind formarea continuă a personalului din învățământului preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 și 767 bis din 31 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Formarea continuă se realizează în principal prin:

a) programe și activități de perfecționare a pregătirii științifice, psihopedagogice și didactice;

b) programe de formare în domeniile conducerii, îndrumării și evaluării învățământului;

c) cursuri de pregătire și susținerea examenelor de obținere a gradelor didactice II și I; gradele didactice pot fi obținute la una dintre specializările înscrise pe diploma/diplomele pe care candidatul o/le deține sau la una dintre disciplinele pe care cadrul didactic le poate preda conform Centralizatorului privind disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, denumit în continuare Centralizator;

d) programe de conversie profesională;

e) studii corespunzătoare unei specializări din alt domeniu de licență."

2. La articolul 7 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) perioada de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa salariatului, conform prevederilor legale în vigoare, nu se consideră vechime la catedră, ci doar vechime în învățământ; în această perioadă nu se efectuează inspecții curente/speciale și nu se susțin probe de examen;"

3. La articolul 9, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(4) Specializările absolvenților cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență, care se înscriu la examenul pentru obținerea gradelor didactice II și I, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor din învățământul superior și recunoașterea diplomelor, republicată, trebuie să se regăsească atât în Centralizator, în vigoare în anul școlar respectiv, cât și în hotărârile Guvernului privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum și titlurile obținute de absolvenții învățământului universitar, nomenclatorul domeniilor și al specializărilor universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, emise după data de 17 decembrie 1993, care cuprind specializările autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate, precum și forma de învățământ pentru care au fost autorizate să funcționeze provizoriu/acreditate. Fiecare absolvent cu studii universitare care a început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, republicată, trebuie tratat individual raportat la conținutul hotărârii Guvernului valabile la momentul înscrierii la facultate.

(5) Lista cuprinzând hotărârile Guvernului privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum și titlurile obținute de absolvenții învățământului universitar, nomenclatorul domeniilor și al specializărilor universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior poate fi consultată pe site-ul Ministerului Educației Naționale www.edu.ro"

4. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - (1) Inspecțiile școlare curente, conform art. 242 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, vor fi programate după cum urmează:

a) prima dintre cele două inspecții curente se va programa, la solicitarea cadrelor didactice, în anul școlar premergător înscrierii pentru susținerea gradului didactic II, pe baza unei cereri;

b) a doua inspecție curentă se va programa în intervalul de la înscriere până la susținerea inspecției speciale.

(2) Pentru profesorii documentariști încadrați în centrele de documentare și informare procedura de desfășurare a inspecțiilor curente și speciale pentru acordarea gradului didactic II este prevăzută în anexa 1 la prezenta metodologie.

(3) Pentru toate categoriile de personal didactic, inspecțiile curente se efectuează de inspectorii școlari de specialitate de la inspectoratele școlare sau de către cadre didactice din corpul de metodiști ai inspectoratului școlar, prin delegare de atribuții.

(4) Cadrele didactice care efectuează inspecțiile curente trebuie să aibă cel puțin gradul didactic II și specializarea identică cu cea în care candidatul își susține inspecția curentă sau să poată preda specializarea celui inspectat, conform legislației în vigoare.

(5) Pentru personalul didactic din palate și cluburi ale copiilor, inclusiv pentru Palatul Național al Copiilor, inspecțiile curente se efectuează de către inspectori școlari de specialitate/inspectorul școlar responsabil cu activitatea extrașcolară sau de către cadre didactice din corpul de metodiști ai inspectoratului școlar, prin delegare de atribuții.

(6) Inspecțiile curente constau în asistența și evaluarea a 4 activități didactice la una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau la specializarea/specializările pe care cadrul didactic o/le poate preda conform legislației în vigoare. În situația în care candidatul este încadrat pe una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau pe una dintre specializările pe care o poate preda conform legislației în vigoare, inspecția curentă se efectuează la specializarea pe care cadrul didactic este încadrat în anul școlar respectiv.

(7) Fișa de evaluare a activității didactice în cadrul inspecțiilor curente este prevăzută în anexa 2 la prezenta metodologie.

(8) La inspecțiile curente se încheie un raport scris după modelul prevăzut în anexa 3 la prezenta metodologie. Raportul de inspecție va fi consemnat în registrul de inspecții al unității de învățământ, în aceeași zi în care se desfășoară inspecția.

(9) Pentru profesorii documentariști, după efectuarea inspecțiilor curente și speciale, se încheie un raport scris după modelul prevăzut în anexa 4 la prezenta metodologie.

(10) Calificativul minim de promovare la inspecția curentă este «bine». Calificativul acordat la inspecțiile curente nu poate fi contestat.

(11) Inspecțiile curente promovate sunt valabile în ultimii 4 ani școlari de activitate didactică împliniți la data finalizării examenului de acordare a gradului didactic II.

(12) Răspunderea pentru planificarea, monitorizarea și evidența efectuării inspecțiilor școlare curente revine inspectoratelor școlare, prin inspectorii școlari pentru dezvoltarea resurselor umane și prin inspectorii de specialitate."

5. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(1) Înscrierea pentru acordarea gradului didactic II se face în perioada 1-31 octombrie. Candidatul depune la conducerea unității de învățământ dosarul de înscriere, care conține următoarele documente:

a) fișa de înscriere completată, confirmată de conducerea școlii, conform anexei 5 la prezenta metodologie;

b) copii ale următoarelor documente, certificate «conform cu originalul» de către conducerea unității de învățământ unde candidatul are norma de bază: buletin/carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, document privind schimbarea numelui - după caz;

c) copii legalizate ale diplomelor de studii, însoțite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă;

d) copia de pe certificatul de acordare a definitivării în învățământ, semnată pentru conformitate cu originalul de către conducerea școlii; în cazul schimbării specialității față de examenul de definitivare în învățământ, se vor depune în copie, certificată pentru conformitate cu originalul de către conducerea școlii, diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru noua specializare;

e) dovada privind calificativele acordate la evaluările anuale din ultimii 2 ani școlari;

f) dovada privind calificativele acordate la inspecțiile școlare din ultimii 2 ani școlari;

g) recomandare scrisă asupra activității candidatului din partea consiliului profesoral al unității de învățământ unde este încadrat;

h) copia de pe autorizația de funcționare provizorie/ acreditarea școlii, pentru cadrele didactice care funcționează în unitățile de învățământ particular."

6. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 17. - (1) Componența comisiei de examinare la testul din metodica specialității și la proba orală din cadrul examenului pentru acordarea gradului didactic II este următoarea:

a) președinte: profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, proveniți din catedra de metodica specialității sau pedagogie;

b) membri examinatori:

- profesori universitari, conferențiari universitari sau lectori universitari doctori, având specialitatea la care candidații susțin testul din metodica specialității;

- profesori universitari, conferențiari universitari sau lectori universitari doctori, având specialitatea pedagogie.

(2) Prin excepție, pentru educatori/educatoare, învățători/ învățătoare, institutori, profesori pentru învățământul primar și preșcolar, maiștri-instructori, antrenori și alte categorii de cadre didactice cu studii medii din învățământul de masă și învățământul special, în comisia pentru obținerea gradului didactic II pot fi numite și cadre didactice având specialitatea în care candidații susțin examenul sau, după caz, limba română, matematică, pedagogie, psihopedagogie, psihologie, psihopedagogie specială și care au gradul didactic I sau titlul științific de doctor.

(3) Pentru testul din metodica specialității vor fi 2 examinatori. Președintele poate fi și examinator la specialitatea sa.

(4) Pentru învățători, educatoare, institutori, profesori pentru învățământul primar și preșcolar, numărul profesorilor examinatori la testul din metodica specialității se stabilește în funcție de numărul disciplinelor aferente testului (4 sau 6 membri).

(5) Componența comisiilor de examinare se propune de centrele de perfecționare și se înaintează spre aprobare Ministerului Educației Naționale până la data de 1 iunie a fiecărui an, conform anexei 5^1 la prezenta metodologie."

7. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 18. - (1) Subiectele pentru probele de examen pentru obținerea gradelor didactice, inclusiv pentru colocviul de admitere, se stabilesc în plenul comisiei de examinare, pe baza unei tematici și bibliografii din programele în vigoare, aprobate prin ordin al ministrului educației naționale.

(2) Pentru cadrele didactice încadrate în învățământul primar și preșcolar, probele prevăzute la art. 242 alin. (4) lit. b) și c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, constau în:

a) pentru învățători/institutori/profesori pentru învățământul primar din învățământul de masă, din unitățile școlare cu limba de predare română:

1. proba scrisă: metodica predării limbii și literaturii române, metodica predării matematicii;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională;

b) pentru educatoare/institutori/profesori pentru învățământul preșcolar din învățământul de masă, din unitățile preșcolare cu predare în limba română:

1. proba scrisă: metodica predării limbii române și literaturii pentru copii, metodica predării activităților instructiv-educative în grădinița de copii;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională;

c) pentru învățători/institutori/profesori pentru învățământul primar din învățământul de masă, din unitățile școlare cu limba de predare în una dintre limbile minorităților:

1. proba scrisă: metodica predării limbii și literaturii române și universale pentru copii, metodica predării limbii materne, precum și metodica predării matematicii;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională;

d) pentru educatoare/institutori/profesori pentru învățământul preșcolar din învățământul de masă, din unitățile preșcolare cu limba de predare în una dintre limbile minorităților:

1. proba scrisă: metodica predării limbii și literaturii române și universale pentru copii, metodica predării limbii materne, precum și metodica predării activităților instructiv-educative în grădinița de copii;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională;

e) pentru cadrele didactice încadrate în învățământul special - nivel primar din unitățile școlare cu limba de predare română:

1. proba scrisă: metodica predării psihopedagogiei speciale;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională;

sau:

1. proba scrisă: metodica predării limbii și literaturii române și metodica predării matematicii;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională;

f) pentru cadrele didactice încadrate în învățământul special - nivel preșcolar din unitățile preșcolare cu limba de predare română:

1. proba scrisă: metodica predării psihopedagogiei speciale;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională;

sau:

1. proba scrisă: metodica predării limbii române și literaturii pentru copii, metodica predării activităților instructiv-educative în grădinița de copii;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională;

g) pentru cadrele didactice încadrate în învățământul special - nivel primar din unitățile școlare cu limba de predare în una dintre limbile minorităților:

1. proba scrisă: metodica predării psihopedagogiei speciale;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională;

sau:

1. proba scrisă: metodica predării limbii și literaturii române la clasele cu predare în limbile minorităților, metodica predării limbii materne, precum și metodica predării matematicii;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională;

h)pentru cadrele didactice încadrate în învățământul special - nivel preșcolar din unitățile preșcolare cu limba de predare în una dintre limbile minorităților:

1. proba scrisă: metodica predării psihopedagogiei speciale;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională;

sau:

1. proba scrisă: metodica predării limbii și literaturii române și universale pentru copii, metodica predării limbii materne, precum și metodica predării activităților instructiv-educative în grădinița de copii;

2. proba orală: pedagogie și elemente de psihologie și de sociologie educațională.

(3) Perioada de susținere a probelor scrise și orale pentru toate categoriile de cadre didactice este ultima săptămână din luna august. Unitățile de învățământ - centre de perfecționare vor stabili și vor afișa anual în această perioadă graficul desfășurării probelor de examen.

(4) Membrii comisiei de examinare se întrunesc cu cel puțin o oră înaintea desfășurării testului din metodica specialității și propun minimum 3 variante de subiecte.

(5) Președintele comisiei de examinare extrage o variantă de subiecte dintre cele 3 propuse, care va constitui subiectul de examen pentru toți candidații de aceeași specializare și din aceeași categorie de personal didactic. Celelalte două variante rămase sunt considerate variante de rezervă.

(6) Varianta extrasă este multiplicată într-un număr de exemplare egal cu numărul candidaților la examen. Acestea sunt închise în plicuri pe care se aplică ștampila facultății/departamentului/unității de învățământ și pe care se scrie ora la care vor fi desfăcute. Plicurile sunt preluate de către profesorii asistenți responsabili de sală și transmise în fiecare sală de examen.

(7) Baremul de evaluare va fi afișat imediat după încheierea probei."

8. Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 23. - (1) Pentru promovarea examenului de acordare a gradului didactic II, candidatul trebuie să obțină cel puțin nota 8 (opt) la testul din metodica specialității și, respectiv, la proba orală de pedagogie. Candidații care nu obțin nota minimă la o probă nu se pot prezenta la probele următoare.

(2) Media generală de promovare a examenului de acordare a gradului didactic II este media aritmetică a notei de la proba scrisă și a notei de la proba orală.

(3) Media generală de promovare a examenului de acordare a gradului didactic II este de cel puțin 8 (opt).

(4) Candidații declarați respinși la examenul de acordare a gradului didactic II se pot reînscrie pentru susținerea examenului prin depunerea unui nou dosar de înscriere și cu parcurgerea tuturor etapelor precizate în prezenta metodologie.

(5) Candidații înscriși la examenul pentru acordarea gradului didactic II, care nu au putut susține testul din metodica specialității și/sau proba orală de examen datorită unor motive obiective, susținute cu documente, și au fost declarați neprezentați, pot solicita aprobarea pentru susținerea acestor probe în sesiunea următoare, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean/al municipiului București. Aprobarea se poate acorda în condițiile refacerii inspecției speciale.

(6) Inspectoratele școlare, prin inspectorul școlar pentru dezvoltarea resurselor umane, vor informa instituțiile de învățământ - centre de perfecționare cu privire la aprobarea/neaprobarea amânării susținerii probelor."

9. La articolul 24, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(1) Pentru validarea rezultatelor examenului de acordare a gradului didactic II, instituțiile de învățământ - centre de perfecționare transmit direcției de specialitate din cadrul Ministerului Educației Naționale, în termen de 15 zile de la încheierea examenului, tabelele nominale cu candidații admiși, întocmite după situația extrasă din cataloagele de examen, în două exemplare, atât pe suport hârtie, potrivit modelului prevăzut în anexa 7 la prezenta metodologie, cât și în format electronic (Excel). Acestea vor fi însoțite de:

a) subiectele de la testul din metodica specialității și baremul de corectare, cu specificarea programelor de examen din care au fost elaborate subiectele;

b) o informare sintetică privind modul de organizare și desfășurare a examenului, precum și situația privind rezultatele examenului pentru acordarea gradului didactic II, respectiv admiși, respinși, neprezentați (centralizator pe specializări), conform anexei 71 la prezenta metodologie;

c) propuneri pentru optimizarea activității de perfecționare prin acordarea gradului didactic II.

(2) Validarea rezultatelor examenului pentru acordarea gradului didactic II se face de către Ministerul Educației Naționale, prin ordin al ministrului, pe baza documentelor primite de la centrele de perfecționare."

10. La articolul 28, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Pentru aprobarea înscrierii la examenul de obținere a gradului didactic I, candidatul trebuie să se remarce prin prestații didactice de calitate, prin competență didactică de înalt nivel, dovedită prin rezultatele obținute în procesul de învățământ, prin preocupări și realizări de cercetare și inovare a procesului de învățământ, prin inițiativă și responsabilitate în dezvoltarea culturii calității în organizația școlară, prin conduită etică și deontologică ireproșabilă."

11. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 29. - (1) Inspecțiile școlare curente, conform art. 242 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, vor fi programate după cum urmează:

a) prima dintre cele două inspecții curente se va programa, la solicitarea cadrelor didactice, în anul școlar premergător înscrierii pentru susținerea gradului didactic I;

b) a doua inspecție curentă se va programa în intervalul de la înscriere până la susținerea inspecției speciale;

c) candidații care au obținut media 10,00 la examenul de acordare a gradului didactic II au dreptul de a susține inspecția curentă I în perioada de înscriere la gradul didactic I.

(2) Cadrele didactice care îndeplinesc condițiile legale și doresc să se înscrie la examenul pentru acordarea gradului didactic I vor depune la conducerea unității de învățământ o cerere în perioada octombrie-noiembrie a anului premergător depunerii dosarului de înscriere.

(3) Conducerile unităților de învățământ vor înainta cererile către inspectoratul școlar județean/al municipiului București, unde vor fi supuse validării consiliului de administrație.

(4) Pentru toate categoriile de personal didactic, inspecțiile curente se efectuează de inspectorii școlari de specialitate de la inspectoratele școlare sau, prin delegare, de către cadre didactice din corpul de metodiști ai inspectoratului școlar. Cadrele didactice care efectuează inspecțiile curente trebuie să aibă gradul didactic I și aceeași specializare cu aceea în care candidatul își susține inspecția curentă sau să poată preda specializarea celui inspectat, potrivit legislației în vigoare.

(5) Pentru personalul didactic din palate și cluburi ale copiilor, inclusiv pentru Palatul Național al Copiilor, inspecțiile curente se efectuează de către inspectori școlari de specialitate/inspectorul școlar responsabil cu activitatea extrașcolară sau de către cadre didactice din corpul de metodiști ai inspectoratului școlar, prin delegare de atribuții.

(6) Inspecțiile curente constau în asistența și evaluarea a 4 activități didactice la una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau la specializarea/specializările pe care cadrul didactic o/le poate preda conform legislației în vigoare. În situația în care candidatul este încadrat pe una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau pe una dintre specializările pe care o poate preda conform legislației în vigoare, inspecția curentă se efectuează la specializarea pe care cadrul didactic este încadrat în anul școlar respectiv.

(7) Fișa de evaluare a activității didactice în cadrul inspecțiilor curente este prevăzută în anexa 8 la prezenta metodologie.

(8) Pentru profesorii documentariști, fișa de evaluare a activității didactice în cadrul inspecțiilor curente este prevăzută în anexa 9 la prezenta metodologie.

(9) La inspecțiile curente se încheie un raport scris după modelul prevăzut în anexa 10 la prezenta metodologie. Raportul de inspecție va fi consemnat în registrul de inspecții al unității de învățământ.

(10) Calificativul de promovare la inspecția curentă este «foarte bine». Inspecțiile curente promovate sunt valabile în ultimii 4 ani școlari de activitate didactică calculați la data finalizării examenului. Calificativul acordat la inspecțiile curente nu poate fi contestat.

(11) Răspunderea pentru planificarea, monitorizarea și evidența efectuării inspecțiilor școlare curente revine inspectoratelor școlare, prin inspectorii școlari pentru dezvoltarea resurselor umane și prin inspectorii de specialitate."

12. La articolul 30 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) copii ale următoarelor documente, certificate «conform cu originalul» de către conducerea unității de învățământ unde candidatul are norma de bază: buletin/carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, document privind schimbarea numelui - după caz;"

13. La articolul 30 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:

"b^1) copii legalizate ale diplomelor de studii, însoțite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă;"

14. La articolul 31 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) directorii unităților de învățământ vor transmite inspectoratelor școlare, până la data de 7 iunie a fiecărui an, rapoartele scrise de inspecții curente, în copie autentificată prin ștampila și semnătura conducătorului unității școlare în care s-a efectuat inspecția; fiecare raport scris va fi însoțit de documente din care să rezulte vechimea la catedră a cadrului didactic și calificativele anuale pentru ultimii 3 ani școlari."

15. Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 34. - (1) Colocviul de admitere se susține pe baza unei tematici și a unei bibliografii, aprobate anual de fiecare centru de perfecționare abilitat de Ministerul Educației Naționale, din programele în vigoare - aprobate prin ordin al ministrului educației naționale pentru fiecare specialitate în parte. Tematica va fi alcătuită, în mod echilibrat, din două arii tematice, respectiv:

a) teme privind metodologia cercetării pedagogice și tehnica elaborării unei lucrări metodico-științifice;

b) teme privind domeniul de specialitate și didactica acestuia.

(2) Evaluarea la colocviul de admitere la gradul didactic I se face prin calificative, respectiv admis/respins. Rezultatele colocviului de admitere nu pot fi contestate.

(3) Candidații declarați respinși la colocviul de admitere se pot reînscrie pentru susținerea examenului în anul școlar următor. Reînscrierea se face prin depunerea unui nou dosar și parcurgerea tuturor etapelor precizate în prezenta metodologie.

(4) Candidații care nu s-au prezentat la colocviul de admitere datorită unor motive obiective, susținute cu documente, și au fost declarați neprezentați se pot prezenta pentru susținerea acestei probe a examenului în sesiunea imediat următoare, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar județean/al municipiului București.

(5) Componența comisiilor pentru colocviul de admitere la gradul didactic I, pe funcții didactice, este următoarea:

a) pentru profesori din învățământul de masă și învățământul special, antrenori și cadre medicale cu studii superioare:

- un profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;

- un profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidații susțin examenul, dacă a desfășurat activități de formare inițială sau de formare continuă a cadrelor didactice în domeniul respectiv de specializare ori a finalizat studii de doctorat în științele educației;

b) pentru profesorii cu specialitatea pedagogie:

- 2 profesori universitari, conferențiari universitari sau lectori universitari doctori, având specialitatea pedagogie;

c) pentru educatoare/învățători/institutori și profesori pentru învățământul preșcolar/primar:

- un profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;

- un profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor ori un profesor cu gradul didactic I, având specializarea care corespunde disciplinelor din planul de învățământ al specializării de licență pedagogia învățământului primar și preșcolar, dacă a desfășurat activități de formare inițială sau continuă a personalului didactic din învățământul primar și preșcolar;

d) pentru învățători-educatori, învățători, învățători itineranți, institutori și educatoare-institutor în învățământul special:

- un profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;

- un profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea psihopedagogie specială sau un profesor cu gradul didactic I, având specializarea pedagogie sau psihopedagogie specială, dacă a predat discipline științifice sau metodice din domeniul învățământului special ori a participat ca formator în cadrul programelor de perfecționare/formare continuă a personalului didactic din învățământul special;

e) pentru maiștri-instructori, antrenori și cadre medicale cu studii medii:

- un cadru didactic universitar având specialitatea în care candidatul susține examenul, respectiv profesor, conferențiar, lector doctor, sau un inspector de la inspectoratul școlar, cu gradul didactic I, având specialitatea în domeniul de specializare în care candidații susțin examenul ori pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;

- un cadru didactic metodist cu gradul didactic I în specialitatea candidatului.

(6) Componența comisiilor pentru colocviul de admitere la gradul didactic I se stabilește de către instituțiile de învățământ - centre de perfecționare și se aprobă de către conducerile acestora."

16. La articolul 35, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Lucrarea metodico-științifică se elaborează sub îndrumarea unui conducător științific desemnat de instituția de învățământ - centru de perfecționare care organizează examenul. Conducătorul științific poate fi:

a) pentru profesori din învățământul de masă și învățământul special, antrenori și cadre medicale cu studii superioare: profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie sau având specialitatea în care candidații susțin examenul, dacă a desfășurat activități de formare inițială ori de formare continuă a cadrelor didactice în domeniul respectiv de specializare sau a finalizat studii de doctorat în științele educației;

b) pentru educatoare/învățători și profesori pentru învățământul preșcolar/primar: profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, profesor din învățământul liceal cu gradul didactic I, având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie sau având specialitatea corespunzătoare disciplinelor din planul de învățământ al specializării de licență pedagogia învățământului primar și preșcolar, dacă a desfășurat activități de formare inițială ori de formare continuă a cadrelor didactice din învățământul primar sau preșcolar;

c) pentru învățători-educatori, învățători, învățători itineranți, institutori și educatoare/institutori din învățământul special: profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie sau psihopedagogie specială, ori un profesor cu gradul didactic I, având specializarea pedagogie sau psihopedagogie specială, care predă în învățământul special ori a participat ca formator în cadrul programelor de perfecționare/formare continuă a personalului didactic din învățământul special;

d) pentru maiștri-instructori, antrenori și didactice medicale cu studii medii: profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidații susțin examenul ori o specializare din același domeniu, sau un profesor din învățământul liceal cu gradul didactic I, cu studii superioare în domeniul de specializare în care candidații susțin examenul ori pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie."

17. La articolul 36, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Inspecția specială și susținerea lucrării metodico-științifice se desfășoară în aceeași zi, în prezența unei comisii de examinare alcătuite din președinte și 2 membri, potrivit precizărilor menționate în prezenta metodologie. Componența comisiilor pentru efectuarea inspecției speciale și pentru susținerea lucrării metodico-științifice se propune de către conducerea instituției de învățământ - centru de perfecționare care organizează examenul și se aprobă de către Ministerul Educației Naționale. Pentru aprobare, propunerile de comisii vor fi înaintate Ministerului Educației Naționale până la data de 20 septembrie a anului școlar în care se efectuează inspecția specială, conform anexei 11^1 la prezenta metodologie."

18. Articolul 37 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 37. - Componența comisiei de examinare pentru inspecția specială și susținerea lucrării metodico-științifice, pe categorii de personal didactic, este următoarea:

1. pentru profesori din învățământul de masă și învățământul special, antrenori și cadre medicale cu studii superioare:

a) președinte: profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidatul susține inspecția specială sau având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;

b) conducătorul științific al lucrării metodico-științifice;

c) un inspector școlar de specialitate de la inspectoratele școlare sau un cadru didactic metodist, cu delegație, având specialitatea în care candidatul susține inspecția specială și lucrarea metodico-științifică, precum și gradul didactic I în învățământul preuniversitar sau funcția didactică de cel puțin lector universitar doctor în domeniul respectiv de specializare;

2. pentru educatoare/învățători și profesori pentru învățământul preșcolar/primar:

a) președinte: profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor ori profesor din învățământul preuniversitar, având gradul didactic I, având specialitatea în care candidatul susține lucrarea metodico-științifică sau având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie, dacă a desfășurat activități de formare inițială ori de formare continuă a cadrelor didactice din învățământul preșcolar și primar;

b) conducătorul științific al lucrării metodico-științifice;

c) un inspector școlar de specialitate de la inspectoratele școlare sau un cadru didactic metodist de specialitate, cu delegație, având gradul didactic I în învățământul preuniversitar;

3. pentru învățători-educatori, învățători, învățători itineranți, institutori și educatoare/institutori în învățământul special:

a) președinte: profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie sau psihopedagogie specială, ori profesor cu gradul didactic I, având specializarea pedagogie sau psihopedagogie specială, dacă predă în învățământul special ori a participat ca formator în cadrul programelor de perfecționare/formare continuă a personalului didactic din învățământul special;

b) conducătorul științific al lucrării metodico-științifice;

c) un inspector școlar de specialitate de la inspectoratele școlare sau un cadru didactic metodist de specialitate, cu delegație, având gradul didactic I în învățământul preuniversitar;

4. pentru maiștri-instructori, antrenori și cadre didactice medicale cu studii medii:

a) președinte: profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidatul susține inspecția specială ori având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie, sau profesor cu gradul didactic I, având specialitatea în care candidatul susține inspecția specială;

b) conducătorul științific al lucrării metodico-științifice;

c) un inspector școlar de specialitate de la inspectoratele școlare sau un cadru didactic metodist de specialitate, cu delegație, având gradul didactic I în învățământul preuniversitar."

19. La articolul 40, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) În caz de nepromovare, examenul pentru obținerea gradului didactic I poate fi reluat după un interval de cel puțin 2 ani școlari, prin depunerea unui dosar de înscriere și parcurgerea tuturor etapelor."

20. La articolul 41, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(1) Pentru validarea rezultatelor examenului de acordare a gradului didactic I, instituțiile de învățământ - centre de perfecționare transmit direcției de specialitate din cadrul Ministerului Educației Naționale, până la data de 1 iulie a anului școlar în care s-au desfășurat inspecția specială și susținerea lucrării metodico-științifice, tabelele nominale cu candidații admiși, în două exemplare, atât pe suport hârtie, potrivit modelului prevăzut în anexa 17 la prezenta metodologie, cât și în format electronic (EXCEL). Acestea vor fi însoțite de o informare sintetică privind modul de organizare și desfășurare a examenului, de situația privind rezultatele examenului pentru acordarea gradului didactic I, respectiv admiși, respinși, neprezentați (centralizator pe specializări), conform anexei 71 la prezenta metodologie, precum și de propuneri pentru optimizarea activității de perfecționare prin acordarea gradului didactic I.

(2) Validarea rezultatelor examenului pentru acordarea gradului didactic I se face de către Ministerul Educației Naționale, prin ordin al ministrului, pe baza documentelor transmise de centrele de perfecționare."

21. Articolul 42 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 42. - (1) Personalul didactic încadrat în învățământul preuniversitar care a obținut titlul științific de doctor și îndeplinește condițiile prevăzute de art. 242 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, poate solicita acordarea gradului didactic I în următoarele condiții:

a) a obținut definitivarea în învățământ;

b) a obținut calificativul «foarte bine» la evaluările anuale din ultimii 2 ani de activitate la catedră premergători înscrierii;

c) a susținut o inspecție curentă la care a obținut calificativul «foarte bine».

(2) În acest scop, candidatul va depune la inspectoratul școlar un dosar cuprinzând următoarele documente:

a) cerere adresată conducerii inspectoratului școlar;

b) copie conformă cu originalul a certificatului de naștere și, după caz, copii conforme cu originalul ale documentelor care atestă schimbarea numelui;

c) copie legalizată a diplomei de doctor;

d) copie legalizată a diplomei de studii, însoțită de foaia matricolă/suplimentul la diplomă;

e) document legalizat din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile legale privind pregătirea psihopedagogică și metodică;

f) copie legalizată a certificatului/adeverinței privind obținerea definitivării în învățământ;

g) document/decizie de repartizare emisă de inspectoratul școlar din care să rezulte încadrarea în învățământul preuniversitar, în original sau copie conformă cu originalul, după caz;

h) adeverințe conforme cu originalul privind calificativul anual pentru fiecare din ultimii 2 ani de activitate la catedră;

i) copie conformă cu originalul a procesului-verbal încheiat în urma efectuării inspecției curente, din registrul de procese-verbale al unității școlare.

(3) Inspectorul școlar pentru dezvoltarea resurselor umane supune spre aprobare consiliului de administrație al inspectoratului școlar dosarele candidaților.

(4) Inspectorul școlar pentru dezvoltarea resurselor umane transmite instituțiilor de învățământ superior - centre de perfecționare dosarele candidaților aprobate în consiliul de administrație al inspectoratului școlar."

22. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 43. - (1) Instituțiile de învățământ superior - centre de perfecționare înregistrează dosarele candidaților în propriile documente de evidență și transmit spre aprobare Ministerului Educației Naționale propunerile de comisii pentru efectuarea inspecției speciale.

(2) Propunerile de comisii vor fi trimise spre aprobare separat, pentru fiecare candidat, însoțite de documentele menționate la art. 42 alin. (2) lit. b)-i).

(3) Instituțiile de învățământ superior - centre de perfecționare păstrează dosarul pentru fiecare candidat în copie conformă cu originalul.

(4) Comisiile au următoarea componență:

a) președinte: profesor universitar, conferențiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidatul susține inspecția specială sau cu specialitatea pedagogie;

b) membru: un inspector școlar de specialitate de la inspectoratele școlare sau din Ministerul Educației Naționale ori un cadru didactic metodist cu delegație, având specialitatea în care candidatul susține inspecția specială, precum și gradul didactic I în învățământul preuniversitar, sau un cadru didactic cu titlul științific de doctor în domeniul corespunzător specializării candidatului.

(5) Modificarea componenței comisiei se poate realiza în cazuri bine justificate, numai cu aprobarea Ministerului Educației Naționale."

23. Articolul 44 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 44. - (1) Inspecția specială de acordare a gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor se efectuează în perioada 1 octombrie - 5 iunie a anului școlar, în unitatea de învățământ în care candidatul este încadrat sau, cu avizul inspectorului școlar pentru dezvoltarea resurselor umane și al directorului unității școlare respective, într-o altă unitate.

(2) Inspecția specială se desfășoară la 4 activități didactice în prezența comisiei aprobate de Ministerul Educației Naționale.

(3) La inspecția specială se încheie un raport scris după modelul prevăzut în anexa 14 la prezenta metodologie. Raportul de inspecție va fi consemnat în registrul de inspecții al unității de învățământ unde se desfășoară inspecția.

(4) Inspecția specială nu poate fi efectuată în perioada concediului de creștere a copilului și a concediului fără plată.

(5) La inspecția specială poate asista directorul unității de învățământ. Acesta poate să facă observații și aprecieri privind activitățile didactice asistate, dar nu acordă notă.

(6) Activitatea cadrului didactic se evaluează de fiecare membru al comisiei. Media aritmetică a notelor acordate de către aceștia reprezintă nota la inspecție.

(7) Nota minimă de promovare a inspecției speciale este 9 (nouă).

(8) Candidații care nu au primit nota minimă se consideră respinși și pot relua examenul de acordare a gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor în anul școlar următor.

(9) Nota acordată la inspecția specială nu poate fi contestată.

(10) Validarea rezultatelor examenului pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor se face de către Ministerul Educației Naționale, prin ordin al ministrului, după transmiterea de către centrele de perfecționare a raportului de inspecție specială consemnat în registrul de procese-verbale al unității școlare, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de directorul unității de învățământ în care s-a desfășurat inspecția.

(11) Ordinul ministrului educației naționale pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor se eliberează individual și reprezintă documentul în baza căruia titularul beneficiază de drepturile salariale corespunzătoare încadrării în învățământ ca profesor cu gradul didactic I.

(12) Ordinul ministrului educației naționale se transmite titularului de către centrele de perfecționare în exemplar original.

(13) Drepturile salariale se acordă de la data emiterii ordinului ministrului educației naționale pentru acordarea gradului didactic I.

(14) În cazul cadrelor didactice cu o vechime în învățământ mai mică de 6 ani, salarizarea se face la nivelul corespunzător tranșei de vechime 6-10 ani.

(15) Cadrelor didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor li se consideră îndeplinită condiția de participare periodică la programe de formare continuă."

24. Anexa 5 "Fișă de înscriere" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

25. După anexa 5 se introduce o nouă anexă, anexa 5^1 "Propuneri privind componența nominală a comisiilor pentru susținerea examenelor în vederea acordării gradului didactic II", prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

26. Anexa 7 "Tabel nominal cuprinzând personalul didactic care a promovat examenele pentru obținerea gradului didactic II" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.

27. După anexa 7 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 7^1 "Centralizator cuprinzând situația rezultatelor candidaților la examenele de acordare a gradelor didactice II și I", prevăzută în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin.

28. Anexa 11 "Fișă de înscriere" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezentul ordin.

29. După anexa 11 se introduce o nouă anexă, anexa 11^1 "Propuneri privind componența nominală a comisiilor pentru efectuarea inspecțiilor speciale și susținerea lucrărilor metodico-științifice în vederea acordării gradului didactic I", prevăzută în anexa nr. 6, care face parte integrantă din prezentul ordin.

30. Anexa 17 "Tabel nominal cuprinzând personalul didactic care a promovat probele pentru obținerea gradului didactic I" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 7, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Direcția generală resurse umane și rețea școlară națională din cadrul Ministerului Educației Naționale, inspectoratele școlare, casele corpului didactic și instituțiile de învățământ - centre de perfecționare a personalului didactic din învățământul preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației naționale,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

București, 5 noiembrie 2013.

Nr. 5.397.

Anexa 1

Nr. crt.Unitatea de învățământFuncția didacticăPerioada: de la . . . . până la 31 august . . . . . . . . . .Vechimea efectivă la catedră*)Observații anilunizile TOTAL:

(Anexa 5 la metodologie)

┌───────────────────────────────────────────────────┐ Unitatea de învățământ │ Inspectoratul Școlar al Județului ............... │ │ La 31 august*)....... candidatul(a) are o vechime│ .................................. │efectivă în activitatea de predare de...... ani, │ Județul │..... luni, ..... zile de la acordarea definiti- │ │vării în învățământ. │ .......................... │Inspectorul școlar pentru dezvoltarea resurselor │ │umane │ Nr. ......../ ............. │Numele și prenumele ...................... │ │Semnătura │ │........................................ │ │Data ................ │ │(Se completează de inspector.) │ └───────────────────────────────────────────────────┘

FIȘĂ DE ÎNSCRIERE

la probele pentru obținerea gradului didactic II în anul (sesiunea) ..............................,

în funcția didactică **)......................., specialitatea ................................

Numele și prenumele ......(numele de pe diploma de studii, inițiala tatălui, prenumele, numele după căsătorie - cu majuscule)***).........

------------

Notă *) Se indică anul finalizării examenului de definitivare în învățământ.

Notă **) Conform art. 247 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

Notă ***) Pentru persoanele care și-au schimbat numele se trece numele de pe diploma de absolvire (exemplu: POPESCU V. MARIA căs. DUMITRIU).

Instituția de învățământ absolvită .............................. cu durata de ........ ani

Specializările obținute prin studii ..................................................

Anul obținerii examenului de definitivat ............, în sesiunea ........................, cu media ...............

Seriile în care s-a mai prezentat la probele pentru obținerea gradului didactic II:

..............................................................................................

┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Optez pentru centrul de perfecționare de la Universitatea │ │.................................................... din .................. │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

Mă oblig ca până pe data de 06.06. .....(anul finalizării examenului).... să completez dosarul cu raportul scris de inspecție curentă 2, raportul scris de inspecție specială și adeverința din care rezultă vechimea la catedră de la acordarea definitivării în învățământ și până la 31 august .....(anul finalizarii examenului)... .

Îmi asum răspunderea exactității datelor înscrise în prezenta fișă.

Data.............. Semnătura candidatului.............

Se certifică datele din prezenta fiță de înscriere, se adeverește că, potrivit înscrisurilor din cartea de muncă/REVISAL, d-l/(d-na) ...................... a funcționat în învățământ, de la data obținerii examenului de definitivare în învățământ până în prezent și va funcționa în continuare până la finalizarea examenului, după cum urmează:

În anul școlar**)............ este încadrat la unitatea noastră în funcția de***).................... cu activitatea de bază (norma întreagă)****)............., având ......... ore/săptămână.

Director, Data................

...................................

(semnătura și ștampila în original)

Observație: Directorul unității școlare își asumă răspunderea exactității datelor înscrise în prezenta fișă și are obligația de a urmări îndeplinirea condițiilor de vechime efectivă la catedră pe care o va acumula candidatul de la data înscrierii până la data finalizării examenului.

----------

Notă *) Se trece vechimea efectivă la catedră de la data acordării definitivării în învățământ.

Notă **) Se indică anul curent.

Notă ***) Conform art. 247 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

Notă ****) În învățământ sau cadru didactic asociat cu ........... ore/săptămână.

Anexa 2

(Anexa 5^1 la metodologie)

UNIVERSITATEA .........................

Departamentul de pregătire a personalului didactic

Nr. .......... / ..............

Categoria de personal didactic:

Sesiunea:

PROPUNERI

privind componența nominală a comisiilor pentru

susținerea examenelor în vederea acordării gradului didactic II

*Font 8* ┌────┬────────────────────────┬────────────────────┬────────────────────┬──────────────────┬──────────┐ │ │ │ │ │ Specializarea │ │ │Nr. │ Categoria de personal │ │Numele și prenumele │ înscrisă pe │ │ │crt.│ didactic/specializarea │ Probă scris/oral │președintelui și ale│ diploma de │ Gradul │ │ │ personalului didactic │ disciplina │ membrilor comisiei │ studii/licență │ didactic/│ │ │ │ de examen │ │ a președintelui │ titlul │ │ │ │ │ │ și a fiecărui │științific│ │ │ │ │ │membru din comisie│ │ ├────┼────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼──────────┤ │ 1 │Profesor/specialitatea │Metodica predării │Președinte: │ │ - │ │ │ │specialității/scris │Membru: │ │ - │ │ │ │ │Membru: │ │ - │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Pedagogie/oral │Membru: │- pedagogie │ - │ ├────┼────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼──────────┤ │ 2 │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────────────────┼────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼──────────┤ │ 3 │ │ │ │ │ │ └────┴────────────────────────┴────────────────────┴────────────────────┴──────────────────┴──────────┘

Rector, Director,

................... ....................

Secretar-șef,

......................

Anexa 3

Nr. crt.Numele, inițiala prenumelui tatălui și prenumeleUnitatea de învățământ la care funcționează și localitatea, județulDefinitivarea în învățământ obținutăVechimea la catedră (ani, luni) de la obținerea definitivării în învățământInspecția specialăNote obținute la examenMedia generală de promovareObservații/mențiuni Data efectuăriiMetodica predării specialității - scrisPedagogie - oral În anulCu media AnulLunaZiuaNota

(Anexa 7 la metodologie)

TABEL NOMINAL

cuprinzând personalul didactic care a promovat

examenele pentru obținerea gradului didactic II

Anul școlar ............

........................ Sesiunea ...............

(unitatea de învățământ/ Categoria de personal didactic ..........

centru de perfecționare) Specializarea ..................

Tabelul nominal este alcătuit în conformitate cu datele din rapoartele de inspecție specială, cu fișele de înscriere și cu catalogul candidaților care au promovat probele pentru obținerea gradului didactic II și se înaintează Ministerului Educației Naționale în două exemplare, însoțit de adresă de înaintare, informare sintetică, centralizator privind rezultatele, atât pe suport hârtie, cât și în format electronic (Excel).

Rector, Director, Secretar,

.............. .................. ................

Anexa 4

(Anexa 7^1 la metodologie)

UNIVERSITATEA ..............................

Anul școlar ................................

Seria/Sesiunea .............................

CENTRALIZATOR

cuprinzând situația rezultatelor candidaților la

examenele de acordare a gradelor didactice II și I

┌────┬────────────┬─────────────┬──────────┬───────────┬────────────┬──────────┐ │Nr. │ Categoria │ │ Nr. cadre│ Nr. cadre │ Nr. cadre │ Nr. total│ │crt.│de personal │Specializarea│ didactice│ didactice │ didactice │ cadre │ │ │ │ │ înscrise │ prezentate│neprezentate│ didactice│ │ │ │ │ │ │ │ admise │ ├────┼────────────┼─────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────┼─────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────┼─────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────┼─────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────┼─────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────┼─────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────┼─────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼────────────┼─────────────┼──────────┼───────────┼────────────┼──────────┤ │ │ TOTAL: │ │ │ │ │ │ └────┴────────────┴─────────────┴──────────┴───────────┴────────────┴──────────┘

Rector, Director,

................. .....................

Anexa 5

Nr. crt.Unitatea de învățământFuncția didacticăPerioada: de la . . . . . . . . . . . până la 31 august . . . . . . . . . . . . . . . .Vechimea efectivă la catedră*)Observații anilunizile TOTAL:

(Anexa 11 la metodologie)

┌───────────────────────────────────────────────────┐ Unitatea de învățământ │ Inspectoratul Școlar al Județului ............... │ │ La 31 august*)....... candidatul(a) are o vechime│ .................................. │efectivă în activitatea de predare de...... ani, │ Județul │..... luni, ..... zile de la obținerea gradului │ │didactic II. │ .......................... │Inspectorul școlar pentru dezvoltarea resurselor │ │umane │ Nr. ......../ ............. │Numele și prenumele ...................... │ │Semnătura │ │........................................ │ │Data ................ │ │(Se completează de inspector.) │ └───────────────────────────────────────────────────┘

FIȘĂ DE ÎNSCRIERE

la probele pentru obținerea gradului didactic I în anul (sesiunea) ............................,

în funcția didactică **)................................, specialitatea ..........................

Numele și prenumele ........(numele de pe diploma de studii, inițiala tatălui, prenumele, numele după căsătorie - cu majuscule)***).......

Instituția de învățământ absolvită ..................................... cu durata de .......... ani

Specializările obținute prin studii ..............................................................

Anul obținerii gradului didactic II .............., în sesiunea ......................., cu media ..........

Seriile în care s-a mai prezentat la probele pentru obținerea gradului didactic I:

.........................................................................

---------------

Notă *) Se indică anul finalizării examenului.

Notă **) Conform art. 247 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

Notă ***) Pentru persoanele care și-au schimbat numele se trece numele de pe diploma de absolvire (exemplu: POPESCU V. MARIA căs. DUMITRIU).

┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Optez pentru centrul de perfecționare de la Universitatea │ │.................................................... din .................. │ │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

Mă oblig ca până pe data de 06.06. ....(anul finalizării examenului)... să completez dosarul cu raportul scris de inspecție curentă 2, raportul scris de inspecție specială și adeverința din care rezultă vechimea la catedră de la acordarea gradului didactic II și până la 31 august .....(anul finalizării examenului)... .

Îmi asum răspunderea exactității datelor înscrise în prezenta fișă.

Data ................ Semnătura candidatului ............

Se certifică datele din prezenta fișă de înscriere, se adeverește că, potrivit înscrisurilor din cartea de muncă/REVISAL, dl (dna) ............ a funcționat în învățământ de la data obținerii gradului didactic II până în prezent și va funcționa în continuare până la finalizarea examenului, după cum urmează:

În anul școlar**) ..................... este încadrat la unitatea noastră în funcția de***)....................... cu activitatea de bază (normă întreagă)****) ................., având ................. ore/săptămână.

Director, Data ................

..................................

(semnătura și ștampila în original)

Observație: Directorul unității școlare își asumă răspunderea exactității datelor înscrise în prezenta fișă și are obligația de a urmări îndeplinirea condițiilor de vechime efectivă la catedră pe care o va acumula candidatul de la data înscrierii până la data finalizării examenului.

-------------

Notă *) Se trece vechimea efectivă la catedră de la data acordării gradului didactic II.

Notă **) Se indică anul curent.

Notă ***) Conform art. 247 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

Notă ****) În învățământ sau cadru didactic asociat cu ........... ore/săptămână.

Anexa 6

(Anexa 11^1 la metodologie)

PROPUNERI

privind componența nominală a comisiilor pentru

efectuarea inspecțiilor speciale și susținerea lucrărilor

metodico-științifice în vederea acordării gradului didactic I

*Font 8* ┌────┬─────────────────┬────────────────┬───────────────┬───────────────────┬─────────────┬───────────┐ │Nr. │ Numele, inițiala│Unitatea la care│ Specializarea/│Numele și prenumele│Specialitatea│ Gradul │ │crt.│ tatălui și │ funcționează, │Specializările │ președintelui și │ înscrisă pe │ didactic │ │ │ prenumele │ localitatea/ │ înscrisă/ │ ale membrilor │ diploma de │ sau titlul│ │ │ candidatului │ județul │ înscrise pe │ comisiei │ studii a │științific │ │ │ │ │ diploma de │ Unitatea școlară │președintelui│ pentru │ │ │ │ │ studii a │ sau instituția în │și a fiecărui│președinte │ │ │ │ │ candidatului │ care funcționează │ membru al │și fiecare │ │ │ │ │ │ │ comisiei │ membru al │ │ │ │ │ │ │ │ comisiei │ ├────┼─────────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────────────┼─────────────┼───────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ ├────┼─────────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────────────┼─────────────┼───────────┤ │ 1. │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────────────┼─────────────┼───────────┤ │ 2. │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────────────┼─────────────┼───────────┤ │ 3. │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────────────┴────────────────┴───────────────┴───────────────────┴─────────────┴───────────┘ Director, Secretar ...................... ................ Departamentul pentru pregătirea personalului didactic/Centru de perfecționare

Anexa 7

Nr. crt.Numele, inițiala prenumelui tatălui și prenumeleUnitatea de învățământ la care funcționează și localitateaGradul didactic II obținutVechimea la catedră (ani, luni) de la obținerea gradului didactic IIInspecția specialăRecenzia lucrării metodico- științificeSusținerea lucrării metodico- științificeNota de promovare a examenuluiObservații, mențiuni Data efectuăriiMedia obținutăNota acordatăDataNota acordată În anulCu media ZiuaLunaAnulZiuaLunaAnul*1)*2)*3)Nota medie

(Anexa 17 la metodologie)

TABEL NOMINAL

cuprinzând personalul didactic care a

promovat probele pentru obținerea gradului didactic I

........................ Anul școlar ....................

(unitatea de învățământ/ Sesiunea (seria) ...............

centru de perfecționare) Categoria de personal ..........

Nr. ......./............ Specializarea ..................

--------

*1) Președinte.

*2) Conducător științific.

*3) Inspector de specialitate/metodist.

Tabelul nominal este alcătuit în conformitate cu datele din rapoartele de inspecție specială, cu fișele de înscriere și cu catalogul candidaților care au promovat probele pentru obținerea gradului didactic I și se înaintează Ministerului Educației Naționale în două exemplare, însoțit de adresă de înaintare, informare sintetică, centralizator privind rezultatele, atât pe suport hârtie, cât și în format electronic (Excel).

Rector, Director, Secretar,

................. .............. ............

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.