HOTĂRÂRE nr. 881 din 14 noiembrie 2013

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 18 noiembrie 2013
Intrat în vigoare
18.11.2013
Forma consolidată din
18.11.2013
Cuprins

privind preluarea și darea în administrarea Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții străine a unui sector de drum județean, situat în județul Ilfov, trecut în domeniul public al statului, precum și încadrarea acestuia în categoria funcțională a drumurilor de interes național, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a activităților de interes național în domeniul administrării drumurilor naționale

Având în vedere art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 12 alin. (1), art. 13, art. 21 alin. (1) și art. 22^1 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă preluarea unui sector de drum județean, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut din domeniul public al județului Ilfov în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 87 din 8 noiembrie 2013, și transmiterea acestuia din administrarea Consiliului Județean Ilfov în administrarea Departamentului pentru proiecte de infrastructură și investiții străine, precum și încadrarea acestuia în categoria funcțională a drumurilor de interes național, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a activităților de interes național în domeniul administrării drumurilor naționale, în condițiile legii.

Articolul 2

Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se modifică în mod corespunzător, în condițiile legii.

Articolul 3

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 și 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează în mod corespunzător.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

---------------

Ministrul delegat pentru proiecte de

infrastructură de interes național și investiții străine,

Dan-Coman Șova

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale

și administrației publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice,

Daniel Chițoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

București, 14 noiembrie 2013.

Nr. 881.

Anexa

*Font 7* Denumirea sectorului de drum care se transmite Persoana juridică ce transmite sectorul de drum Persoana juridică la care se transmite sectorul de drum Lungimea totală (km) Terenul aferent secto- rului de drum (mp) Valoarea de inventar (lei) Indicativ vechi Indicativ nou Cod de clasi- ficație Carte funciară DJ 101M km 0+000 (comuna Ciolpani) - km 4+600 (lacul Snagov intersecție cu DJ 111) Consiliul Județean Ilfov (CUI 21454115) Departamentul pentru proiecte de infras- tructură și investi- ții străine, (CUI 31116081), în concesiunea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. (CUI 16054368) L = 4,600 41.652 6.087.935,23 DJ 101M DN 1L 8.12.05 CF 54347 (fost 4727) CF 107751 (fost 10427)

DATELE DE IDENTIFICARE

privind încadrarea unui sector de drum de interes județean în categoria

funcțională a drumurilor de interes național în vederea

realizării de către Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a activităților

de interes național în domeniul administrării drumurilor naționale

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.