ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 109 din 11 decembrie 2013

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 17 decembrie 2013
Intrat în vigoare
01.02.2014
Forma consolidată din
01.02.2014

pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

Dat fiind că actualul context impune adoptarea stringentă a tuturor măsurilor adecvate, menite să asigure premise pentru creșterea economică a României,

având în vedere potențialul turistic, investițional, al mediului de afaceri, al celui universitar și științific din România, care pot fi valorificate în plan economic prin atragerea turiștilor, investitorilor, oamenilor de afaceri, cercetătorilor și studenților străini,

ținând cont de numeroasele solicitări de facilitare a regimului de vize, cu precădere pentru oamenii de afaceri, formulate în ultimul timp la nivel bilateral,

întrucât amânarea acordării unor astfel de facilități ar atrage prejudicii financiare și de imagine semnificative pentru România,

luând în considerare avantajele majore și imediate pe care le-ar aduce instituirea egalității de tratament din partea țării noastre, în favoarea posesorilor de vize și alte permise de ședere eliberate de statele Schengen,

anticipând efectele benefice pe termen lung, în multiple domenii, ale înlesnirii regimului călătoriilor străinilor în România,

în virtutea faptului că acestea constituie situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

După articolul 128^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 128^2, cu următorul cuprins:

"ART. 128^2

Facilități la intrarea pe teritoriul României a străinilor titulari ai unor documente eliberate de state Schengen

(1) Străinii titulari ai unor vize uniforme, valabile pentru două sau multiple intrări, ai unor vize de lungă ședere sau ai unor permise de ședere, altele decât cele prevăzute la art. 128 alin. (1), eliberate de state Schengen, pot intra pe teritoriul României în vederea unei șederi neîntrerupte sau a mai multor șederi a căror durată să nu depășească 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de ședere pe teritoriul României, fără viză de scurtă ședere, dacă documentele prezentate sunt în perioada de valabilitate, iar numărul de intrări și durata șederii autorizate nu au fost epuizate.

(2) Durata șederii pe teritoriul României nu poate depăși dreptul de ședere stabilit prin vizele uniforme, vizele de lungă ședere sau permisele de ședere prevăzute la alin. (1)."

Articolul II

Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 februarie 2014.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

--------------

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlățean

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

București, 11 decembrie 2013.

Nr. 109.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.