Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 martie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și completează după cum urmează:
1. La articolul 13, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) Numărul maxim de posturi este de 278, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului."
2. După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 13^1, cu următorul cuprins:
"Art. 13^1. - (1) Structura cu atribuții în elaborarea și coordonarea programelor naționale de sănătate este Agenția Națională de Programe de Sănătate, organizată ca direcție generală în cadrul Ministerului Sănătății.
(2) Agenția Națională de Programe de Sănătate îndeplinește următoarele atribuții:
a) elaborează și propune spre aprobare programele naționale de sănătate, în concordanță cu Strategia națională de sănătate;
b) elaborează și propune spre aprobare actele normative care reglementează derularea programelor naționale de sănătate;
c) fundamentează necesarul de resurse financiare pentru derularea programelor naționale de sănătate;
d) realizează coordonarea, evaluarea și controlul derulării programelor naționale de sănătate;
e) propune măsuri pentru îmbunătățirea derulării programelor naționale de sănătate."
3. După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17^1, cu următorul cuprins:
"Art. 17^1. - În subordinea Ministerului Sănătății funcționează serviciile de ambulanță județene și Serviciul de ambulanță București-Ilfov, unități sanitare publice cu personalitate juridică, finanțate integral de la bugetul de stat."
4. Anexele nr. 1 și 2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre.
Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării
regionale și administrației publice,
ministrul finanțelor publice,
p. Ministrul delegat pentru buget,
Ministrul muncii, familiei, protecției
sociale și persoanelor vârstnice,
București, 11 decembrie 2013.
Anexa 2
cuprinzând unitățile cu personalitate juridică
aflate în subordinea, sub autoritatea sau în
coordonarea Ministerului Sănătății
A. UNITĂȚI AFLATE ÎN SUBORDINEA MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII
I. Unități finanțate integral de la bugetul de stat:
1. direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, servicii publice deconcentrate*);
Notă *) În subordinea direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București funcționează:
- unități cu personalitate juridică, centrele de diagnostic și tratament și centrele medicale, finanțate integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate;
- centrele județene de întreținere și reparare a aparaturii medicale și policlinicile cu plată, finanțate integral din venituri proprii.
2. Institutul Național de Sănătate Publică București;
3. Institutul Național de Medicină Sportivă București;
4. Institutul Național de Transfuzie Sanguină "Prof. Dr. C.T. Nicolau" București;
5. Agenția Națională de Transplant București;
6. Oficiul Central de Stocare pentru Situații Speciale București;
7. Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice;
8. Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale București;
9. Spitalul Tichilești (leprozerie);
10. serviciile de ambulanță județene și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.
Numărul maxim de posturi la unitățile finanțate integral de la bugetul de stat prevăzute la nr. 1-10 este de 17.494, din care:
- Spitalul Tichilești (leprozerie) - 28;
- medici rezidenți pe post - 49.
II. Unități finanțate integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate:
1. Spitalul de Recuperare Neuromotorie "Dr. Corneliu Bârsan" Dezna
2. Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix
3. Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei
4. Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea
5. Sanatoriul de Nevroze Predeal
6. Spitalul General Căi Ferate Brașov
7. Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL "Prof. Dr. Dorin Hociotă"
8. Institutul Național de Endocrinologie "C. I. Parhon"
9. Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare
10. Institutul Național pentru Medicină Complementară și Alternativă "Prof. dr. Florin Brătilă"
11. Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie "Ana Aslan"
12. Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. dr. Matei Balș"
13. Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie
14. Institutul Oncologic "Prof. dr. Al. Trestioreanu"
15. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare "Prof. dr. C.C. Iliescu"
16. Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului "Prof. dr. A. Rusescu"
17. Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta"
18. Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice "N. C. Paulescu"
19. Institutul Clinic Fundeni
20. Spitalul Clinic de Urgență
21. Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Pantelimon"
22. Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni"
23. Spitalul Universitar de Urgență
24. Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arși
25. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu"
26. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "M.S. Curie"
27. Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Ioan"
28. Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice
29. Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii "Dr. N. Robănescu"
30. Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca
31. Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare "N. Stăncioiu"
32. Institutul Oncologic "Prof. dr. I. Chiricuță"
33. Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal
34. Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca
35. Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie "Prof. dr. Octavian Fodor" Cluj-Napoca
36. Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca
37. Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia
38. Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord
39. Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
40. Spitalul Clinic Căi Ferate Constanța
41. Spitalul de Recuperare Cardiovasculară "Dr. Benedek Geza" Covasna
42. Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
43. Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare
44. Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova
45. Spitalul General Căi Ferate Galați
46. Spitalul de Psihiatrie Zam
47. Institutul Regional de Oncologie Iași
48. Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. G. I. M. Georgescu"
49. Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Spiridon"
50. Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni Grajduri
51. Spitalul Clinic de Psihiatrie "Socola"
52. Spitalul Clinic Căi Ferate Iași
53. Spitalul de Recuperare Borșa
54. Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin
55. Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș
56. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș
57. Sanatoriul Balneoclimateric de Copii Bușteni
58. Spitalul General Căi Ferate Ploiești
59. Spitalul General Căi Ferate Sibiu
60. Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara
61. Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara
62. Centrul Medical de Evaluare și Recuperare pentru Copii și Tineri "Cristian Șerban" Buziaș
63. Spitalul de Psihiatrie Gătaia
64. Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel
65. Institutul Regional de Oncologie Timișoara
66. Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara
67. Spitalul Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" Focșani
68. Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni
69. Spitalul "N.N. Săveanu" Vidra
Numărul maxim de posturi la unitățile prevăzute la pct. 1-69 este de 48969,5.
Unitățile sanitare pot primi sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în condițiile legii.
III. Unități finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat:
1. Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București;
2. Institutul de Medicină Legală Iași;
3. Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca;
4. Institutul de Medicină Legală Timișoara;
5. Institutul de Medicină Legală Craiova;
6. Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș;
7. Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog București;
8. Academia de Științe Medicale.
Numărul maxim de posturi la unitățile prevăzute la pct. 1-8 este de 380.
B. UNITĂȚI AFLATE SUB AUTORITATEA MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII
1. Compania Națională "Unifarm" - S.A. București;
2. Societatea Comercială "Antibiotice" - S.A. Iași.
C. INSTITUȚII PUBLICE AFLATE ÎN COORDONAREA MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII
1. Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București;
2. Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale Certificare.
Numărul maxim de posturi la unitățile prevăzute la pct. 1 și 2 este de 85.
D. INSTITUT NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE AFLAT ÎN COORDONAREA MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII
1. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie "Cantacuzino" București