LEGE nr. 342 din 18 decembrie 2013

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 19 decembrie 2013
Intrat în vigoare
22.12.2013
Forma consolidată din
22.12.2013

pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul UNIC

Articolul 2 din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - Suprafețele de teren care pot fi atribuite tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, potrivit prevederilor art. 1, vor fi cuprinse între 150 mp și 300 mp în municipii și sectoarele municipiului București, între 250 mp și 400 mp în orașe și între 250 mp și 1.000 mp în comune și satele aparținătoare unităților administrativ-teritoriale."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA

PREȘEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU

București, 18 decembrie 2013.

Nr. 342.

-----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.