Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 834/2010 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 23 august 2010, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Agenția are următoarele atribuții principale:
a) coordonează la nivel național activitatea de ameliorare, reproducție, conservare și managementul resurselor genetice la animale;
b) determină calitatea furajelor, la cererea crescătorilor de animale, pentru animalele cuprinse în programele de ameliorare și conservare;
c) asigură implementarea legislației comunitare în legislația națională pentru domeniul de activitate al Agenției;
d) monitorizează și controlează modul de implementare și realizare a programelor de ameliorare elaborate de către asociațiile/organizațiile de crescători acreditate pentru înființarea și conducerea registrelor genealogice;
e) organizează și efectuează inspecția de stat în domeniul de activitate al Agenției;
f) coordonează, monitorizează și controlează activitatea de identificare și înregistrare a ecvideelor, constituie și actualizează baza națională de date a ecvideelor SIIE, acordă numărul unic UELN (Universal Equine Life Number), emite și eliberează pașapoartele pentru toate ecvideele, organizează și efectuează activitatea de identificare și înregistrare a cabalinelor de rasă;
g) controlează modul de aplicare a sistemului de individualizare, identificare și înregistrare la animalele cuprinse în programele de ameliorare;
h) monitorizează și controlează respectarea metodelor de înregistrare a performanțelor și corectitudinea evaluării genetice pentru animalele cuprinse în controlul oficial al producțiilor;
i) organizează și efectuează inspecția controlului oficial al producțiilor la animale, verifică respectarea tehnologiei de testare a reproducătorilor după performanțe proprii și descendenți, pe diferite etape de selecție, participă în comisiile de bonitare a animalelor de fermă;
j) acreditează organizații și asociații care înființează și conduc registre genealogice la animalele de fermă;
k) acreditează organizațiile/asociațiile crescătorilor de animale pentru efectuarea controlului oficial al producției, cantitativ și calitativ, inclusiv pentru calcularea și publicarea rezultatelor;
l) menține conducerea registrelor genealogice la animale până în momentul acreditării asociațiilor sau organizațiilor, în conformitate cu prevederile legislației europene în acest domeniu;
m) monitorizează la nivel național activitatea de reproducție, organizată și desfășurată prin montă naturală, însămânțări artificiale și embriotransfer;
n) autorizează din punct de vedere zootehnic stațiunile de însămânțări artificiale, centrele de colectare, prelucrare și depozitare a materialului seminal, autorizează reproducătorii masculi utilizați la însămânțări artificiale;
o) autorizează operatorii economici care depozitează și comercializează embrioni și material seminal congelat;
p) efectuează analize, teste și expertize în laboratoarele proprii pentru certificarea datelor din domeniul de activitate;
q) autorizează organizațiile, asociațiile și alte unități implicate în desfășurarea activităților de reproducție, prin însămânțări artificiale, montă dirijată și embriotransfer;
r) autorizează stațiunile și punctele de montă publică, herghelii și depozite de armăsari, verifică existența reproducătorilor pentru montă naturală și îi autorizează din punct de vedere zootehnic;
s) organizează și desfășoară contra cost, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cursuri de formare profesională în cadrul Centrului Național de Formare Profesională în Zootehnie, precum și în cadrul biobazei Centrului Național de Formare Profesională în Zootehnie;
ș) coordonează și îndrumă tehnic organizarea și desfășurarea activității de informatizare și computerizare a rețelei naționale de ameliorare și reproducție în zootehnie;
t) verifică respectarea criteriilor privind acordarea codurilor de identificare pentru fermele de selecție, de reproducție și stațiile de incubație, controlează respectarea normelor tehnice privind producerea și comercializarea ouălor pentru incubație și a puilor de păsări de fermă;
ț) autorizează stupinele de elită și stupinele de multiplicare;
u) gestionează la nivel național acordarea codurilor pentru formele asociative apicole, acordă și înregistrează numerele de identificare pentru stupi și stupine într-o bază națională de date;
v) verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și aprobă programele de conservare și utilizare a raselor de animale aflate în stare critică, în pericol de dispariție, vulnerabile și a celor nesigure, asigură funcționarea și dezvoltarea băncii de gene animale în colaborare cu asociații/organizații și alte instituții;
w) produce agent criogenic lichid cu instalațiile proprii, agent necesar pentru funcționarea băncii naționale de gene animale, și livrează contra cost agent criogenic lichid;
x) valorifică eficient parcul criogenic din dotare prin închirierea către asociațiile județene autorizate pentru activitatea de achiziție, depozitare, aprovizionare a punctelor de însămânțări artificiale cu material seminal congelat, în vederea efectuării însămânțărilor artificiale la specia bovine;
y) atestă asociațiile profesionale de crescători la speciile de animale care nu fac obiectul programelor de conservare și utilizare a resurselor genetice animale: porumbei, câini, pisici și alte animale de companie;
z) autorizează schemele de formare a noilor creații biologice în vederea omologării acestora, omologhează și emite certificatul de omologare a raselor, liniilor, hibrizilor și noilor creații biologice;
aa) emite certificatul pentru carnea de bovine adulte - masculi, conform reglementărilor europene;
bb) verifică corectitudinea datelor înscrise în cărțile de rasă, în scopul îmbunătățirii genetice a populațiilor de ecvidee și al conservării patrimoniului genetic, și autorizează armăsarii pepinieri din herghelii și de montă publică;
cc) avizează deconturile privind aprobarea normelor de cheltuieli finanțate de la bugetul de stat, pentru întreținerea cabalinelor din categoria «Herghelia Națională»;
dd) verifică respectarea condițiilor privind acordarea de ajutoare de stat pentru ameliorarea raselor de animale;
ee) avizează importul-exportul de animale vii pentru reproducție, material seminal, embrioni, ovule, ouă de incubație pentru reproducție, certifică prin buletine oficiale de analiză și expertiză calitatea materialului seminal;
ff) efectuează contra cost, în laboratoarele proprii, analiza laptelui crud, în vederea estimării valorii de ameliorare a animalelor;
gg) efectuează în laboratoarele proprii, contra cost, teste de biologie moleculară;
hh) întocmește planul anual de inspecții;
îi) participă în comisiile zooveterinare în vederea stabilirii valorii de înlocuire a animalelor;
jj) reprezintă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în organizațiile internaționale de profil zootehnic;
kk) coordonează, organizează și participă la manifestări științifice zootehnice cu participare națională și internațională;
ll) colaborează cu unități din domeniul cercetării zootehnice;
mm) constată și dispune sancțiuni conform legislației zootehnice și actelor normative în vigoare, retrage acreditările și autorizările oricărei asociații sau organizații care refuză ori ignoră deliberat condițiile stabilite inițial;
nn) propune Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale proiecte de acte normative și elaborează norme tehnice și metodologice în vederea îndeplinirii atribuțiilor specifice;
oo) îndeplinește orice alte atribuții ce rezultă din prezenta hotărâre și din reglementările legale în vigoare."
2. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:
"Art. 2^1. - (1) Cuantumul tarifelor încasate în urma serviciilor prestate de către Agenție asociațiilor/organizațiilor crescătorilor de animale sau oricăror alți beneficiari, ca urmare a:
a) cursurilor de formare profesională;
b) vânzării agentului criogenic lichid;
c) valorificării parcului criogenetic;
d) efectuării analizelor laptelui crud;
e) efectuării testelor de biologie moleculară,
se stabilește anual de către conducerea Agenției și se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se virează integral la bugetul de stat.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se fac venit la bugetul de stat și se virează în termen de două zile lucrătoare de la încasarea acestora."