privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monumente de arhitectură, grupa valorică B, a Bateriei intermediare 4-5 Tunari, comuna Tunari, județul Ilfov
În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) și (3) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 13 pct. 2 lit. e) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul culturii emite următorul ordin:
(1) Bateria intermediară 4-5 Tunari, comuna Tunari, județul Ilfov, se clasează ca monument istoric, categoria de arhitectură, grupa valorică "B", cod în Lista monumentelor istorice IF-II-m-B-21071.
(2) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecție a monumentului istoric sunt date în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 7 noiembrie 2013.
Anexa
Nr. crt. Coordonate stereo 70 - X Y 1 590932,34 338164,20 2 591078,02 338151,42 3 591130,88 338173,06 4 591421,98 338057,22 5 591305,88 337808.12 6 591233,64 337852,07 7 591174,38 337880,64 8 591117,23 337909,22 9 591020,39 337941,51 10 590928,31 337957,90 11 590934,64 338113,26
Bateria intermediară 4-5 Tunari, comuna Tunari, județul Ilfov
Coordonate puncte de contur