(1) Titularul are acces, în condițiile legii, la terenurile necesare desfășurării activităților miniere în limitele perimetrului de exploatare prevăzut în anexa F-1 la prezenta licență.
(2) Titularul are dreptul să execute, în limitele perimetrului de exploatare acordat, toate activitățile miniere prevăzute în prezenta licență.
(3) Titularul are dreptul să dispună, în condițiile legii, asupra cantităților de produse miniere realizate.
(4) Titularul are dreptul să folosească, cu respectarea prevederilor legale din domeniul gospodăririi apelor și al protecției mediului, surse de apă de suprafață sau subterane necesare desfășurării activităților miniere.
(5) Titularul are dreptul să se asocieze cu alte persoane juridice în vederea executării activităților miniere prevăzute în licență, cu aprobarea prealabilă a autorității competente. Responsabilitatea îndeplinirii obligațiilor din licență revine în exclusivitate asociatului care are calitatea de titular de licență. În vederea emiterii aprobării asocierii autoritatea competentă va avea în vedere cel puțin următoarele elemente: capacitatea tehnică și financiară a celui cu care se încheie asocierea, obiectul asocierii, modul de delimitare a drepturilor și obligațiilor asociaților.
(6) Titularul are dreptul să obțină de la Agenție, în condițiile legii, datele și informațiile necesare desfășurării activităților miniere, să dețină și să utilizeze aceste date și informații, precum și pe cele obținute din activitățile proprii, pe durata valabilității licenței.
(7) Titularul are dreptul să întrerupă activitatea pe o perioadă ce depășește 60 de zile, cu acordul prealabil al Agenției.
(8) Titularul are dreptul să construiască drumuri, poduri, căi ferate, rețele electrice, precum și alte utilități de infrastructură necesare activităților miniere prevăzute în prezenta licență, în condițiile legii.
(9) Titularul, în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea minelor, poate contracta împrumuturi bancare în vederea executării activităților miniere, cu certificarea existenței concesiunii de către Agenție.
(1) Să respecte prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completări ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii apelor nr. 107/1996 și ale Legii minelor, precum și prevederile normelor, regulamentelor și instrucțiunilor emise în aplicarea acestor acte normative.
(2) Toate costurile, cheltuielile și obligațiile ce derivă din activitățile miniere de dezvoltare și exploatare, inclusiv cele de refacere a mediului înconjurător și de reabilitare a construcțiilor de artă și hidrotehnice afectate de activitățile miniere desfășurate conform prezentei licențe, vor fi suportate în întregime de către Titular.
(3) Să elaboreze, pe baza licenței, documentații tehnice și economice, conform prevederilor Normelor pentru aplicarea Legii minelor și instrucțiunilor tehnice emise de Agenție și să le supună avizării acesteia, potrivit prevederilor art. 55 alin. (1) lit. h) din Legea minelor, să elaboreze documentații în vederea obținerii acordului/autorizației de mediu conform legislației de mediu în vigoare, potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) lit. d) din Legea minelor, și să le supună avizării autorității competente în domeniul mediului.
(4) Să asigure condițiile necesare începerii activității miniere în termen de cel mult 210 zile de la intrarea în vigoare a licenței.
(5) Să execute și să înceteze desfășurarea de activități miniere numai după obținerea actelor de reglementare din punctul de vedere al protecției mediului, a avizului/autorizației de gospodărire a apelor și a autorizației privind protecția muncii, în conformitate cu prevederile legale.
(6) Să obțină, să întocmească, să țină la zi și să transmită Agenției, la termenele fixate, datele, informațiile și documentele prevăzute în licență, referitoare la activitățile miniere executate, precum și rezultatele obținute.
(7) Să informeze autoritatea competentă cu privire la actele de control efectuate de autoritățile locale de protecție a mediului și de protecție a muncii.
(8) Să păstreze confidențialitatea asupra datelor și informațiilor obținute de la Agenție, precum și din activitatea proprie, să le difuzeze în conformitate cu legislația în vigoare și numai în condițiile prevăzute în licență.
(9) Să actualizeze periodic planul de încetare a activității și să îl supună aprobării Agenției.
(10) În cazul încetării concesionării prin oricare dintre modurile prevăzute la art. 31, să procedeze la predarea către Agenție a perimetrului instituit, în condițiile prevăzute la art. 37 alin. (2), (3) și (5) din Legea minelor.
(11) Să îndeplinească în termenele stabilite măsurile dispuse în scris de către Agenție, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii.
(12) Să efectueze la zi măsurătorile topografice necesare și să completeze planurile de situație a tuturor lucrărilor executate pe parcursul derulării activităților miniere, în conformitate cu Regulamentul de topografie minieră.
(13) Să nu transporte, să nu folosească, să nu manipuleze și să nu depoziteze în lucrările executate deșeuri și substanțe periculoase și/sau toxice, radioactive sau orice alte substanțe poluante, decât cu respectarea prevederilor legale.
(14) Să execute lucrările de conservare și/sau închidere a minei, conform actelor de reglementare prin care au fost stabilite obligațiile de mediu la încetarea activității, planului de încetare a activității și planului de refacere a mediului, inclusiv monitorizarea mediului postînchidere.
(15) Să suporte cheltuielile aferente transferului de tehnologie și perfecționării profesionale, prevăzute în licență. Sumele respective vor fi virate într-un cont separat al Agenției, deschis în acest scop, și vor fi evidențiate ca atare, dacă legea nu prevede altfel.
(16) Să pregătească și să finanțeze implementarea măsurilor cuprinse în planul de atenuare a impactului social.
(17) Să mențină pe toată perioada exploatării garanția financiară pentru refacerea mediului.
(18) Să achite taxele privind activitatea minieră și redevența minieră în termenele stabilite de Legea minelor și de Normele de aplicare a acesteia.
(19) Să fundamenteze și să transmită anual la Agenție, la termenele stabilite, volumele de finanțare necesare realizării lucrărilor prevăzute în planul de dezvoltare.
(20) Să transmită Agenției informațiile referitoare la producția și investițiile realizate, precum și în cazul în care beneficiază de fonduri de la bugetul de stat, la modul de utilizare al acestora.
(21) Să transmită Agenției datele, informațiile și documentele prevăzute în licență, pentru a fi înregistrate în Cartea minieră și în Cadastrul extractiv, conform prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea minelor și ale normelor de aplicare a acesteia.
(22) În termen de 3 luni de la încetarea concesiunii, pentru oricare dintre cauzele prevăzute la art. 31 lit. a)-d) din Legea minelor, anexele tehnice și dependințele a căror demontare poate periclita securitatea lucrărilor trec în proprietatea statului, fără nicio indemnizație și libere de orice sarcini, indiferent de natura acestora.
(23) Să execute și să finalizeze lucrările de refacere a mediului în perimetrele afectate de activitățile miniere.
(24) Să informeze cu promptitudine serviciul descentralizat al ministerului de resort și muzeul județean în a căror rază de activitate este situat perimetrul de exploatare despre descoperirile arheologice și/sau arhitecturale, potrivit legislației în vigoare privind protecția patrimoniului cultural național.
(25) Să prezinte documentele care atestă legalitatea ocupării terenurilor afectate, cuprinse în perimetrul de exploatare, în vederea autorizării de către Agenție a începerii activităților miniere prevăzute în licență.
(26) Să delimiteze prin borne montate în teren perimetrul de exploatare instituit prin licență, sub controlul Inspectoratului teritorial al Agenției.
(27) Să întocmească programe anuale de exploatare, în acord cu instrucțiunile privind protecția mediului și exploatarea rațională a zăcămintelor, și să le trimită spre avizare inspectoratelor teritoriale ale Agenției, cel mai târziu la 30 noiembrie a anului anterior anului calendaristic în care programul va fi desfășurat.
(28) Să nu sisteze lucrările pe o perioadă mai mare de 60 de zile fără acordul Agenției.
(29) Să nu utilizeze metode și tehnologii de exploatare, altele decât cele prevăzute în planul de dezvoltare și în studiile tehnico-economice de exploatare, avizate de Agenție, conform art. 55 alin. (1) lit. h) din Legea minelor.
(30) Să organizeze, pe lângă intrările în mină prin care se face accesul personalului, precum și în subteran, servicii medicale de prim ajutor dotate cu personal, aparatură, instrumentar de specialitate și materiale, conform normelor emise de autoritatea competentă în domeniul sănătății.
(31) Să nu execute activități miniere fără autorizație sau neavizate de Agenție.
(32) Să țină evidența zilnică a cantităților de produse miniere realizate.
(33) Să nu închidă lucrările de exploatare decât cu avizul prealabil al Agenției și cu luarea măsurilor de protecție a zăcământului și a suprafețelor, pe baza documentației justificative.
(34) În executarea activităților miniere, Titularul va asigura toate mijloacele tehnice și financiare necesare și va utiliza metode, proceduri, tehnologii și echipamente adecvate specificului zăcământului.
(35) Titularul va permite reprezentanților Agenției să inspecteze activitățile miniere ce decurg din această licență.
(36) Titularul îi va informa pe subcontractanții săi despre necesitatea de a respecta toate legile, normele și instrucțiunile în vigoare în România, precum și prevederile acestei licențe.
(37) Titularul este răspunzător pentru prejudiciile create terților ca urmare a desfășurării activității miniere, astfel cum este aceasta definită de lege.
Răspunderea titularului, în condițiile alineatului precedent, intervine și în cazul în care prejudiciile se produc sau sunt cunoscute după încetarea concesiunii.
(38) Titularul are obligația să își asigure, în condițiile legii, dreptul de folosință a terenurilor necesare desfășurării activităților miniere, precum și dreptul de acces în perimetrul de exploatare, fiind singurul responsabil de imposibilitatea asigurării acestora ori de modul de asigurare.
(39) Titularul are obligația de a gestiona deșeurile rezultate din executarea activității miniere de exploatare în conformitate cu prevederile legale în vigoare la momentul începerii executării acestor lucrări.
Înregistrări și rapoarte asupra activităților miniere
(1) Titularul va întocmi și păstra permanent pe toată durata acestei licențe, în forma originală și în bună stare, cu claritate și la zi, toate documentele și documentațiile care conțin informații și date legate de zăcământ, perimetru de exploatare, activități miniere desfășurate.
(2) Titularul va transmite Agenției:
- informări trimestriale privind desfășurarea activității de dezvoltare și exploatare;
- rapoarte anuale privind evidența și mișcarea resurselor geologice și a rezervelor, în termen de 45 de zile de la finele anului la care se referă raportarea;
- datele necesare completării Cărții miniere.
(3) Titularul va păstra pe toată durata licenței, sub formă de depozit-litotecă, probe-martor reprezentative din fiecare carotă/eșantion prelevat din lucrările miniere și din foraje. Toate probele luate de titular vor fi păstrate în mod corespunzător pentru a permite inspectarea lor oricând, de către reprezentanții Agenției.
(4) Cu excepția cazului în care s-a convenit în mod expres altfel, în eventualitatea analizării probelor (eșantioanelor) de roci și minereuri din România la un laborator din străinătate, Titularul are obligația să păstreze la dispoziția Agenției probe (mostre) similare calitativ și ca mărime.
(5) Titularul poate folosi și dispune de datele și informațiile obținute, numai în interes propriu și numai pe perioada prezentei licențe potrivit art. 5 din Legea minelor.
Datele și informațiile privind resursele minerale din perimetrul Marga, județul Caraș-Severin, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din Legea minelor și ale art. 8.3 alin. (1) din prezenta licență pot fi transmise către terți numai cu acordul Agenției.