privind procedura de eliberare a adeverințelor care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (3) și (4) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, precum și procedura de acreditare a observatorilor externi și a reprezentanților externi ai mass-mediei la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014
Având în vedere dispozițiile art. 73 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare,
luând în considerare faptul că Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 4/2009 privind procedura de eliberare a adeverințelor prin care se atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările și completările ulterioare, și procedura de acreditare a observatorilor externi și a reprezentanților externi ai mass-mediei la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2009 a fost aplicabilă numai alegerilor din anul 2009,
ținând cont de notificarea Autorității Electorale Permanente, înregistrată în Registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal gestionat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu nr. 9.289 din 23 aprilie 2013,
în temeiul art. 65 alin. (4) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare,
Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.
(1) Până cel mai târziu cu 15 zile înaintea zilei de referință, organizația neguvernamentală din România care dorește să participe cu observatori interni la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014 trebuie să transmită Autorității Electorale Permanente o cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, prin care solicită eliberarea adeverinței care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (3) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de o copie a statutului și o copie a hotărârii judecătorești de înființare a organizației neguvernamentale.
(3) Documentele prevăzute la alin. (2) pot fi transmise prin fax, poștă sau e-mail ori pot fi depuse la registratura Autorității Electorale Permanente.
(4) Până cel mai târziu cu 10 zile înaintea zilei de referință, Autoritatea Electorală Permanentă eliberează organizațiilor neguvernamentale din România care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 73 alin. (3) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare, o adeverință, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2.
(1) Până cel mai târziu cu cincisprezece zile înaintea zilei de referință, instituția mass-media din România care dorește să desemneze reprezentanți interni la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014 trebuie să transmită Autorității Electorale Permanente o cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3, prin care solicită eliberarea adeverinței care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) poate fi transmisă prin fax, poștă sau e-mail ori poate fi depusă la registratura Autorității Electorale Permanente.
(3) Până cel mai târziu cu 10 zile înaintea zilei de referință, Autoritatea Electorală Permanentă eliberează instituțiilor mass-media din România care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 73 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare, o adeverință, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4.
(4) Până cel mai târziu cu 10 zile înaintea zilei de referință, Autoritatea Electorală Permanentă transmite Biroului Electoral Central, în copie, adeverințele care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare, acesta urmând să le transmită, de îndată, birourilor electorale județene, birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate.
(1) La propunerea Ministerului Afacerilor Externe, făcută până cel mai târziu cu 15 zile înaintea zilei de referință, Autoritatea Electorală Permanentă acreditează observatorii externi și reprezentanții externi ai mass-mediei pe lângă toate birourile electorale constituite pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014.
(2) Modelul acreditării eliberate observatorilor externi și reprezentanților externi ai mass-mediei la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014 este prevăzut în anexa nr. 5.
Autoritatea Electorală Permanentă afișează pe pagina proprie de internet adeverințele eliberate potrivit art. 1 și 2, precum și acreditările acordate potrivit art. 3.
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
București, 17 martie 2014.
Anexa 1
Modelul Cererii de eliberare a adeverinței care atestă îndeplinirea de către organizațiile neguvernamentale a condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (3) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare CERERE de eliberare a adeverinței care atestă îndeplinirea de către organizațiile neguvernamentale a condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (3) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare Subsemnatul, ........*), .......**), în cadrul .......***), solicit eliberarea adeverinței care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (3) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare. ................................................................ ****) ............................................................... *****)
Notă *) Se trec numele și prenumele persoanei care face cererea din partea organizației neguvernamentale.
Notă **) Se trece funcția pe care persoana care face cererea o are în organizația neguvernamentală.
Notă ***) Se trece denumirea organizației neguvernamentale.
Notă ****) Se trec numele și prenumele persoanei care face cererea din partea organizației neguvernamentale, semnătura acesteia și se aplică ștampila organizației neguvernamentale.
Notă *****) Se trece data.
Anexa 2
Modelul adeverinței care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (3) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare ............*) ADEVERINȚĂ În temeiul art. 73 alin. (7) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, adeverim prin prezenta că organizația neguvernamentală .......**) îndeplinește condițiile prevăzute de art. 73 alin. (3) din Legea nr. 33/2007 , republicată, cu modificările ulterioare, pentru a participa cu observatori interni la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014. Președinte, ..............***)
Notă *) Se trece numărul de înregistrare.
Notă **) Se trece denumirea organizației neguvernamentale.
Notă ***) Se trec numele și prenumele președintelui Autorității Electorale Permanente, se trece semnătura președintelui sau a persoanei împuternicite de acesta să semneze și se aplică ștampila Autorității Electorale Permanente.
Prezenta adeverință (în original sau în copie) permite organizației neguvernamentale să obțină de la birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate acreditarea ca observatori interni a persoanelor pe care le propun acestora, sub rezerva depunerii de declarații pe propria răspundere de către persoanele propuse privind faptul că nu au apartenență politică.
Prezenta adeverință se publică pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente.
Anexa 3
Modelul cererii de eliberare a adeverinței care atestă îndeplinirea de către instituțiile mass-media a condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare CERERE de eliberare a adeverinței care atestă îndeplinirea de către instituțiile mass-media a condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare Subsemnatul, .......*), ...... **), în cadrul ......***), solicit eliberarea adeverinței care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare. Cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la falsul în declarații, declar pe propria răspundere că persoanele prevăzute în tabelul de mai jos se află în relații contractuale cu instituția mass-media pe care o reprezint și desfășoară pentru aceasta activități în domeniul mass-media. 1. ............................................................ ****); 2. ..................................................................; 3. ..................................................................; ...................................................................... ...........*****) ...........******)
Notă *) Se trec numele și prenumele persoanei care face cererea din partea instituției mass-media.
Notă **) Se trece funcția pe care persoana care face cererea o are în instituția mass-media.
Notă ***) Se trece denumirea instituției mass-media.
Notă ****) Se trec numele și prenumele persoanelor desemnate ca reprezentanți interni ai instituției mass-media.
Notă *****) Se trec numele și prenumele persoanei care face cererea din partea instituției mass-media, semnătura acesteia și se aplică ștampila instituției mass-media.
Notă ******) Se trece data.
Pe fiecare pagină se aplică, după înregistrare, ștampila Autorității Electorale Permanente.
Anexa 4
Modelul adeverinței care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare .............*) ADEVERINȚĂ În temeiul art. 73 alin. (8) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, adeverim prin prezenta că instituția mass-media ......**) îndeplinește condițiile prevăzute de art. 73 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 , republicată, cu modificările ulterioare, pentru a participa cu reprezentanți interni la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014. Președinte, .................***)
Notă *) Se trece numărul de înregistrare.
Notă **) Se trece denumirea instituției mass-media.
Notă ***) Se trec numele și prenumele președintelui Autorității Electorale Permanente, semnătura președintelui sau a persoanei împuternicite de acesta să semneze și se aplică ștampila Autorității Electorale Permanente.
Prezenta adeverință (în original sau în copie) permite instituției mass-media să obțină de la birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate acreditarea ca reprezentanți interni a persoanelor pe care le propun acestora, sub rezerva depunerii de declarații pe propria răspundere de către persoanele propuse privind faptul că nu au apartenență politică.
Prezenta adeverință se publică pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente, împreună cu cererea de eliberare a acesteia.
Anexa 5
Modelul acreditării pentru observatorii externi și reprezentanții externi ai mass-mediei la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014 ..........*) ACREDITARE Având în vedere Propunerea Ministerului Afacerilor Externe cu nr. ......., înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă cu nr. ......., în temeiul prevederilor art. 73 alin. (6) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, Autoritatea Electorală Permanentă acreditează ca ......**) pe lângă toate birourile electorale constituite pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014 următoarele persoane: 1. ...............................................................***); 2. ...................................................................; 3. ...................................................................; 4. ................................................................... Președinte, .............****)
Notă *) Se trece numărul de înregistrare.
Notă **) Se trece "observatori externi" sau "reprezentanți externi ai mass-mediei", după caz, precum și denumirea organizației sau a instituției mass-media străine.
Notă ***) Se trec numele și prenumele observatorului extern sau ale reprezentantului extern al mass-mediei, după caz.
Notă ****) Se trec numele și prenumele președintelui Autorității Electorale Permanente, semnătura președintelui sau a persoanei împuternicite de acesta să semneze și se aplică ștampila Autorității Electorale Permanente.
Prezenta acreditare (în original sau în copie), însoțită de actul de identitate al persoanei acreditate, permite acesteia din urmă accesul în spațiile special amenajate în acest sens la Biroul Electoral Central, birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate și la birourile electorale ale secțiilor de votare.
La birourile electorale ale secțiilor de votare, persoanele acreditate pot asista la operațiunile electorale în ziua votării, începând cu ora 6,00 și terminând cu momentul încheierii și semnării de către membrii biroului electoral al secției de votare a procesului-verbal de constatare a rezultatelor votării în secția respectivă, numai dacă prezintă actul de acreditare, care este valabil și în copie. Persoanele acreditate nu pot interveni în niciun mod în organizarea și desfășurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris președintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularități. Orice act de propagandă electorală, precum și încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancțiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secția de votare.
Prezenta acreditare se publică pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente.