(1) Nedotarea în termenul stabilit de lege cu mijloace automate de măsurare atrage după sine suspendarea activității de producție până la remedierea cauzelor care au generat-o.
(2) Procedura suspendării activității are la baza un proces-verbal încheiat de o echipa de control formată din:
a) un inspector din cadrul Direcției de impozite și taxe din cadrul direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București;
b) un comisar al Gărzii financiare;
c) un inspector din cadrul Direcției de control financiar de stat din cadrul direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București.
(3) Echipa de control va fi numita de către directorul general al direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, la sesizarea supraveghetorului fiscal sau a altui organ de control abilitat de lege.
(4) În procesul-verbal vor fi consemnate inexistenta mijloacelor automate de măsurare sau încălcarea celorlalte prevederi din prezenta hotărâre, precum și motivația agentului economic în cauza, referitoare la deficientele reținute.
(5) Procesul-verbal se semnează de către membrii echipei de control și de către reprezentanții legali ai agentului economic, respectiv directorul și directorul economic sau împuternicitul acestora, și se depune, în termen de 24 de ore, la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București.
(6) În termen de 3 zile de la depunere, procesul-verbal astfel întocmit va fi analizat de către o comisie formată din directorul general al direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, directorul Direcției de impozite și taxe, comisarul-șef al Gărzii financiare și directorul Direcției de control financiar de stat.
(7) Aceasta comisie, pe baza analizei constatărilor din procesul-verbal de control, în cazul nerespectării prevederilor legale, hotărăște în termen de 24 de ore, printr-o decizie, suspendarea activității agentului economic în cauza până la îndeplinirea condițiilor prevăzute în prezenta hotărâre.
(8) Decizia comisiei, prin care se precizează data de începere a suspendării activității - data care nu poate depăși termenul de 3 zile de la data emiterii deciziei -, se întocmește în doua exemplare, din care un exemplar se transmite spre înștiințare agentului economic în cauza.
(9) Pe toată durata de suspendare a activității de producție coloanele de alcool brut, de distilare și de rafinare a alcoolului sau secția de fabricație a berii vor fi sigilate. Sigilarea se face de către echipa de control, constituită conform prevederilor alin. (2), în baza deciziei de suspendare a activității agenților economici respectivi.
(10) Pe întreaga perioada de suspendare a activității de fabricație supraveghetorii fiscali desemnați de către direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București vor urmări respectarea acestei sancțiuni.
(1) După dotarea cu mijloace automate de măsurare sau după remedierea celorlalte deficiente, agentul economic în cauza informează, în scris, direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat județeana sau a municipiului București despre aceasta situație.
(2) În termen de 3 zile de la primirea comunicării, aceeași echipa de control prevăzută la art. 23 alin. (2) va verifica realitatea datelor comunicate.
(3) În situația în care echipa de control constata dotarea cu mijloace automate de măsurare și îndeplinirea condițiilor prevăzute în prezenta hotărâre, aceasta va întocmi un proces-verbal în care se descrie în detaliu situația reală. În baza constatărilor consemnate în procesul-verbal se întocmește un referat prin care echipa de control propune ridicarea sancțiunii de suspendare a activității de fabricație.
(4) Câte un exemplar al procesului-verbal și al referatului, întocmite de echipa de control, vor fi trimise direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București în termen de 3 zile de la întocmire.
(5) Procesul-verbal și referatul, întocmite de echipa de control, se analizează de către comisia prevăzută la art. 23 alin. (6), care va hotărî, în termen de 3 zile de la primirea acestor acte, dacă este cazul, pe baza unei decizii, data ridicării suspendării activității agentului economic în cauza.
(6) Decizia de ridicare a suspendării activității agentului economic se întocmește în doua exemplare, semnate de membrii comisiei, din care un exemplar se transmite agentului economic în termen de maximum 3 zile de la data emiterii deciziei.
(7) Desigilarea se face de către echipa de control prevăzută la art. 23 alin. (2), în baza deciziei de ridicare a suspendării activității agenților economici respectivi.
(1) Nerespectarea prevederilor art. 15 din prezenta hotărâre constituie contravenție și se sancționează cu amenda de 1.000.000 lei și confiscarea cantităților de alcool importate și neînregistrate. În cazul în care cantitățile de alcool importate și neînregistrate au fost deja vândute, se vor confisca sumele rezultate din aceasta vânzare.
(2) Nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (9) constituie contravenție și se sancționează cu amenda de 1.000.000 lei și confiscarea cantităților de alcool transportate.
(3) Nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (2) constituie contravenție și se sancționează cu amenda de 1.000.000 lei și confiscarea cantităților livrate fără a fi însoțite de documentele prevăzute de lege. În cazul în care cantitățile de bere au fost deja vândute, se vor confisca sumele rezultate din aceasta vânzare.
(4) Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 22 alin. (2) constituie contravenție și se sancționează cu amenda de 1.000.000 lei și confiscarea instalațiilor și a producției obținute.
(1) Contravențiilor prevăzute în prezenta hotărâre li se aplica prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 25-27.
(2) Împotriva măsurilor de suspendare a activității sau a licenței de fabricație și a licenței de import, prevăzute în prezenta hotărâre, se pot utiliza căile de atac prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, republicată.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea prevederile pct. 21 din Normele metodologice privind tehnica de calcul și formularistica necesare pentru accize și alte taxe indirecte, pentru impozitul la țițeiul și gazele naturale din producția interna și taxa pentru jocurile de noroc, precum și modul de realizare a regimului de supraveghere fiscală, emise de Ministerul Finanțelor în aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/1997, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 95/1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 bis din 11 februarie 1998.
București, 14 septembrie 1998.