HOTĂRÂRE nr. 342 din 30 aprilie 2014

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 7 mai 2014
Intrat în vigoare
07.05.2014
Forma consolidată din
07.05.2014
Cuprins

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru ape, păduri și piscicultură, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului și schimbărilor climatice

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru ape, păduri și piscicultură, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului și schimbărilor climatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 24 iulie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează, după cum urmează:

1. La articolul 4 punctul I subpunctul 1, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

"h) Strategia națională în domeniul pescăresc;"

2. La articolul 4 punctul IV, după subpunctul 2 se introduce un nou subpunct, subpunctul 2^1, cu următorul cuprins:

"2^1. asigură coordonarea și monitorizarea implementării politicii comune în domeniul pescăresc;"

3. La articolul 4 punctul IV, subpunctul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

"10. coordonează elaborarea și asigură promovarea studiilor de specialitate necesare pentru îmbunătățirea activității în domeniile sale de activitate;"

4. La articolul 4 punctul VII, subpunctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"1. asigură gestionarea, exploatarea, folosința și întreținerea bunurilor proprietate publică și privată a statului, în condițiile legii, în domeniul propriu de competențe;"

5. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - (1) Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură este ajutat în activitatea de conducere a departamentului de 2 secretari de stat, prevăzuți la art. 14 alin. (1^1) din Hotărârea Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului și schimbărilor climatice, cu modificările și completările ulterioare, de un secretar general și de un secretar general adjunct, înalți funcționari publici, numiți în condițiile legii.

(2) Secretarul general și secretarul general adjunct au atribuțiile și responsabilitățile prevăzute de art. 49 și 50 din Legea nr. 90/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și atribuțiile stabilite prin ordin de ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură.

(3) Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură poate delega atribuții, în condițiile legii, secretarilor de stat, secretarului general și secretarului general adjunct."

6. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Numărul maxim de posturi aprobat pentru departament este de 136, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură."

7. La articolul 11 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:

"g) Comitetul consultativ pentru sectorul pescăresc."

8. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.

Articolul II

Încadrarea personalului din cadrul Departamentului pentru ape, păduri și piscicultură se realizează în termenele și cu procedura aplicabilă fiecărei categorii de personal prin ordin al ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

---------------

Ministrul mediului

și schimbărilor climatice,

Attila Korodi

Ministrul delegat pentru ape,

păduri și piscicultură,

Adriana Doina Pană

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale

și administrației publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul finanțelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul muncii, familiei,

protecției sociale

și persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

București, 30 aprilie 2014.

Nr. 342.

Anexa

-----

--------------------------------------------------

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Departamentului pentru ape, păduri și piscicultură

*Font 8* Număr maxim de posturi: 136, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură ┌──────────────────────────┐ │ MINISTRU DELEGAT │ │ pentru ape, păduri și │ │ piscicultură │ └─────────┬────────────────┘ ┌─────────────────────────────┼──────────────────────────┐ ┌────────┴──────┐ │ ┌───────┴───────┐ │ SECRETAR DE │ │ │ SECRETAR DE │ │ STAT │ │ │ STAT │ │ (APE) │ ┌─────────────┼────────────┐ │ (PĂDURI) │ └───────────────┘ ┌────┴─────────┐ │ ┌───────┴────┐└───────────────┘ │COMPARTIMENTUL│ │ │ CORPUL DE │ │ AUDIT │ │ │ CONTROL AL │ │ INTERN │ │ │ MINISTRULUI│ │ │ │ │ **) │ └──────────────┘ │ └────────────┘ │ ┌──────────────────┬──────────────────┼─────────────────┬────────────────────┬────────────────┐ ┌─┴──────────┐ ┌─────┴──────┐ ┌─────┴──────┐ ┌───┴────────┐ ┌─────┴──────┐ ┌──────┴─────┐ │ DIRECȚIA │ │ DIRECȚIA │ │ SECRETAR ├──┐ │INSPECȚIA ȘI│ │ DIRECȚIA │ │ DIRECȚIA │ │ POLITICI, │ │ POLITICI, │ │ GENERAL │ │ │MANAGEMENTUL│ │ GENERALĂ │ │MANAGEMENTUL│ │ STRATEGII, │ │ STRATEGII, │ │ │ │ │ RESURSELOR │ │REGIM SILVIC│ │RISCULUI LA │ │PROIECTE ȘI │ │ PROIECTE ȘI│ └─────┬──────┘ │ │ CINEGETICE │ │ │ │INUNDAȚII ȘI│ │MANAGEMENTUL│ │MANAGEMENTUL│ ┌─────┴──────┐ │ │ *) │ │ │ │ SIGURANȚA │ │ RESURSELOR │ │ RESURSELOR │ │ SECRETAR │ │ └────────────┘ └─────┬──────┘ │ BARAJELOR │ │ PISCICOLE │ │ DE APĂ │ │ GENERAL │ │ ┌──────┴────────┐└────────────┘ │ │ │ │ │ ADJUNCT │ └──┐ │ │ └────────────┘ └────────────┘ └────────────┘ ┌┴───────────┐ ┌──┴─────────┐ ┌──┴─────────┐ │ DIRECȚIA │ │ DIRECȚIA │ │ DIRECȚIA │ │ GENERALĂ │ │MANAGEMENTUL│ │ POLITICI, │ │MANAGEMENTUL│ │ RESURSELOR │ │STRATEGII ȘI│ │ RESURSELOR │ │ FORESTIERE │ │PROIECTE ÎN │ │ UMANE, │ └────────────┘ │SILVICULTURĂ│ │MATERIALE ȘI│ └────────────┘ │ FINANCIARE │ └┬───────────┘ │ ┌────┴─────────────┐ ┌────┴────────┐ ┌─────┴───────────┐ │ DIRECȚIA │ │DIRECȚIA POLITICI│ │ ECONOMICO- │ │PUBLICE, RELAȚIA │ │ FINANCIARĂ,│ │ CU PARLAMENTUL, │ │INVESTIȚII ȘI│ │ JURIDICĂ, │ │ ACHIZIȚII │ │ RESURSE UMANE, │ │ │ │ADMINISTRATIV ȘI │ │ │ │ SECRETARIAT │ └─────────────┘ └─────────────────┘

-------

Notă *) Se organizează la nivel de serviciu prin ordin al ministrului delegat.

Notă **) Se organizează la nivel de birou prin ordin al ministrului delegat.

---------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.