ORDIN nr. 425 din 17 aprilie 2014

ORDIN Ministerul Sănătă?ii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 8 mai 2014
Intrat în vigoare
08.05.2014
Forma consolidată din
08.05.2014

privind modificarea Ordinului ministrului sănătății publice și al ministrului internelor și reformei administrativenr. 168/418/2008 pentru aprobarea Metodologiei de raportare a cazurilor și evenimentelor la care intervin serviciile publice de ambulanță

Având în vedere prevederile art. I alin. (1) și (4)-(7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății și viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emit următorul ordin:

Articolul I

Ordinul ministrului sănătății publice și al ministrului internelor și reformei administrative nr. 168/418/2008 pentru aprobarea Metodologiei de raportare a cazurilor și evenimentelor la care intervin serviciile publice de ambulanță, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 9 aprilie 2008, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Pentru unitățile administrativ-teritoriale în care nu sunt organizate dispecerate integrate pentru situații de urgență, conducerea serviciilor de ambulanță județene sau al municipiului București este obligată să transmită inspectoratelor pentru situații de urgență județene sau al municipiului București zilnic, prin fax - în scopul certificării autenticității documentului - și, în cazul în care este posibil, prin intermediul poștei electronice, între orele 5,00-5,30, informațiile prevăzute în anexa la metodologia aprobată prin prezentul ordin.

(2) Datele cuprinse în raport fac obiectul intervalului de timp cuprins între ora 7,00 a zilei precedente și ora 5,00 a zilei în curs.

(3) Pentru intervalul orar 5,00-7,00 din ziua în curs informațiile se însumează în raportul aferent zilei următoare.

(4) Pentru unitățile administrativ-teritoriale în care sunt organizate dispecerate integrate pentru situațiile de urgență, rapoartele se întocmesc de către personalul aflat în tura de serviciu a acestor dispecerate, în aceleași intervale orare prevăzute la alin. (1)-(3)."

2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - Rapoartele, întocmite conform prevederilor art. 2, se transmit de personalul aflat în tura de serviciu a dispeceratelor integrate pentru situații de urgență, respectiv a dispeceratelor inspectoratelor pentru situații de urgență județene sau al municipiului București, prin fax, autorităților de sănătate publică județene sau a municipiului București corespondente și, în format electronic, către Dispeceratul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, până cel mai târziu la ora 6,30, în vederea centralizării datelor la nivel național și comunicării acestora către conducerea Ministerului Sănătății și a Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare Departamentul."

3. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Zilnic, la ora 9,00, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență transmite conducerii Ministerului Sănătății și Departamentului, prin structurile de monitorizare permanente ale celor două ministere, Situația centralizatoare, la nivel național, a intervențiilor serviciilor publice de ambulanță din ultimele 24 de ore.

(2) Situația prevăzută la alin. (1) trebuie să fie însoțită de informarea privind intervențiile SMURD desfășurate în ultimele 24 de ore la nivel național.

(3) Materialele prevăzute la alin. (2) se prezintă zilnic ministrului sănătății și secretarului de stat, șef al Departamentului."

4. La articolul 6, alineatele (5) și (6) vor avea următorul cuprins:

"(5) La solicitarea conducerii Ministerului Sănătății sau a Departamentului, în baza rapoartelor suplimentare înaintate de dispeceratele integrate pentru situații de urgență sau de inspectoratele pentru situații de urgență județene sau al municipiului București, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pune la dispoziția solicitantului informațiile transmise din teritoriu.

(6) În cazul prevăzut la alin. (5), persoana desemnată de ministrul sănătății și/sau secretarul de stat, șef al Departamentului, sunt/este informați/informată, în maximum 15 minute de la sosirea raportului suplimentar la Ministerul Sănătății sau la Departament, de către structurile de monitorizare permanente ale celor două ministere."

5. Anexa "Metodologie de raportare a cazurilor și evenimentelor la care intervin serviciile publice de ambulanță" se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

6. Nota din anexa la metodologie "Formular de raportare zilnică a activității serviciilor de ambulanță" va avea următorul cuprins:

"NOTĂ:

Detalii privind activitățile specificate la pct. 14 și 15 se înaintează de serviciile de ambulanță județene sau al municipiului București, respectiv de către dispeceratele integrate pentru situații de urgență, în mod direct, către conducerea Ministerului Sănătății și a Departamentului, la solicitarea punctuală a personalului abilitat, conform dispozițiilor ministrului sănătății și ale secretarului de stat, șef al Departamentului."

Articolul II

Direcțiile și structurile de specialitate din subordinea Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,

Nicolae Bănicioiu

Viceprim-ministru,

ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Anexă

(Anexă la Ordinul nr. 168/418/2008)

METODOLOGIE

de raportare a cazurilor și evenimentelor la care intervin

serviciile publice de ambulanță

1. Culegerea, sistematizarea și centralizarea datelor și informațiilor specifice - se realizează de către serviciile de ambulanță județene sau al municipiului București pentru unitățile administrativ-teritoriale în care nu sunt organizate dispecerate integrate.

2. Întocmirea și transmiterea raportului zilnic către personalul din dispeceratele inspectoratelor pentru situații de urgență județene sau al municipiului București - se realizează conform modelului din anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie, de către serviciile de ambulanță județene sau al municipiului București pentru unitățile administrativ-teritoriale în care nu sunt organizate dispecerate integrate.

3. Prelucrarea și valorificarea datelor primite - se realizează de către specialiștii aflați în tura de serviciu a inspectoratelor pentru situații de urgență județene sau al municipiului București pentru unitățile administrativ-teritoriale în care nu sunt organizate dispecerate integrate.

4. Întocmirea situațiilor zilnice privind activitatea specifică serviciului de ambulanță la nivelul zonelor de competență și înaintarea acestora autorităților de sănătate publică județene sau a municipiului București, precum și Dispeceratului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență - se realizează de către specialiștii aflați în tura de serviciu a inspectoratelor pentru situații de urgență județene sau al municipiului București pentru unitățile administrativ-teritoriale în care nu sunt organizate dispecerate integrate.

5. Activitățile prevăzute la pct. 1-4 - se realizează de către specialiștii aflați în tura de serviciu a dispeceratelor integrate pentru situații de urgență, în situația în care la nivelul unităților administrativ-teritoriale respective sunt organizate aceste dispecerate integrate.

6. Preluarea și centralizarea datelor și informațiilor în Dispeceratul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, întocmirea și transmiterea Situației centralizatoare, la nivel național, a intervențiilor serviciilor publice de ambulanță, însoțită de informarea privind intervențiile SMURD și, după caz, de alte evenimente care pun în pericol sănătatea și viața oamenilor, petrecute în ultimele 24 de ore la nivel național - se realizează de către personalul din tura de serviciu a structurilor de monitorizare permanente ale celor două ministere.

7. Informarea ministrului sănătății, a secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, și a personalului cu atribuții în domeniu - se realizează de personalul din structurile de monitorizare permanente ale celor două ministere.

Anexă

(Anexă la metodologie)

FORMULAR

de raportare zilnică a activității serviciilor de ambulanță

1. Perioada care face obiectul raportării, de la LL |_| ZZ |_| ora |_| până la LL |_| ZZ |_| ora |_|

2. Serviciul de ambulanță al județului ........./municipiului București

3. Numele persoanei care a completat raportul ...........

4. Numărul total de intervenții efectuate cu ambulanțe de tip B și C |_|

5. Numărul accidentelor rutiere/feroviare la care s-a intervenit fără alte forțe implicate (ISU/SMURD) |_|

6. Numărul accidentelor rutiere/feroviare la care s-a intervenit în cooperare cu alte forțe de intervenție (ISU/SMURD) |_|

7. Numărul altor accidente/traumatisme la care s-a intervenit fără alte forțe implicate (ISU/SMURD) |_|

8. Numărul altor accidente/traumatisme la care s-a intervenit în cooperare cu alte forțe de intervenție (ISU/SMURD) |_|

9. Numărul total de pacienți transportați la spital cu mijloacele proprii ale serviciului de ambulanță |_|

10. Numărul total de pacienți predați la sau preluați de la echipajele ISU/SMURD, inclusiv elicopterul |_|

11. Numărul pacienților găsiți decedați la sosirea echipajelor serviciului de ambulanță |_|

12. Numărul pacienților care au intrat în stop cardiac pe parcursul transportului către o unitate sanitară |_|

13. Numărul total de pacienți intubați de personalul serviciului de ambulanță înaintea predării acestora |_|

14. Probleme disciplinare apărute în ultimele 24 de ore DA |_| NU |_|

15. Probleme organizatorice apărute în ultimele 24 de ore DA |_| NU |_|

16. Numărul evenimentelor sau accidentelor rutiere în care au fost implicate mijloacele proprii ale serviciului de ambulanță |_|

17. Numărul total de echipaje tip B pentru următoarele 24 de ore z. |_|/n. |_|

18. Numărul total de echipaje tip C pentru următoarele 24 de ore z. |_|/n. |_|

19. Numărul medicilor de gardă pentru următoarele 24 de ore z. |_|/n. |_|

20. Numărul asistenților de gardă pentru următoarele 24 de ore z. |_|/n. |_|

21. Numărul ambulanțierilor de gardă pentru următoarele 24 de ore z. |_|/n. |_|

NOTĂ:

Detalii privind activitățile specificate la pct. 14 și 15 se înaintează de serviciile de ambulanță județene sau al municipiului București, respectiv de către dispeceratele integrate pentru situații de urgență, în mod direct, către conducerea Ministerului Sănătății și a Departamentului, la solicitarea punctuală a personalului abilitat, conform dispozițiilor ministrului sănătății și ale secretarului de stat, șef al Departamentului.

Director medical/Medic responsabil tură,

........................................

(numele, prenumele și semnătura)

Data: ........- ........- Ora: ............

___________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.