Articolul I
Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de apel, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale Anti-Doping nr. 38/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - (1) Mandatul membrilor Comisiei încetează înainte de termen în următoarele situații:
a) prin renunțarea la calitatea de membru;
b) ca urmare a transferului în cadrul altei autorități/organizații;
c) prin revocare de către autoritățile/organizațiile care i-au desemnat;
d) ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor ce le revin, stabilite prin lege și prin prezentul regulament;
e) prin deces."
2. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Comisia este legal întrunită în prezența a cel puțin 5 membri, iar deciziile se adoptă cu votul majorității membrilor Comisiei prezenți.
(2) În situația în care nu este întrunit cvorumul necesar prevăzut la alin. (1), ședința se amână pentru cel mult 7 zile calendaristice.
(3) Decizia adoptată este obligatorie. În situația în care sunt opinii separate, acestea vor fi menționate în procesul-verbal al ședinței, ca anexă la decizie.
(4) Membrii Comisiei își exercită mandatul potrivit legii. Ei răspund pentru activitatea lor în mod solidar, cu excepția celor absenți și a celor care au votat împotriva unei decizii și au consemnat opinia separată în procesul-verbal".