ținând seama de faptul că, pentru îndeplinirea misiunilor care îi revin, Poliția Română cooperează cu instituțiile statului și colaborează cu asociațiile și organizațiile neguvernamentale, precum și cu persoanele fizice și juridice, în limitele legii, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată,
Anexa nr. 1
EMBLEMA DE ONOARE A POLIȚIEI ROMÂNE
Emblema de onoare a Poliției Române este confecționată din tombac auriu sau argintiu, în funcție de metalul elementelor din câmp, este de formă circulară, are diametrul de aproximativ 45 mm și grosimea de 3 mm. Culorile sunt emailate. Emblema are la bază și poziționat pe avers însemnul heraldic al Inspectoratului General al Poliției Române care va păstra în compoziție elemente din stema Ministerului Afacerilor Interne, după cum urmează: o acvilă de aur, cu capul spre dreapta, încoronată, cu ciocul și ghearele roșii, cu aripile deschise, ținând în cioc o cruce ortodoxă de aur, în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde. Conform anexei nr. 1 la Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare, pasărea apare încoronată cu o coroană închisă, cu tocă purpurie, formată dintr-un cerc frontal, cu borduri subțiri sus și jos, împodobit, în față, cu o piatră dreptunghiulară culcată, patru pietre romboidale (două la stânga, două la dreapta) și două perle pe flancuri, redate pe jumătate. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane, în formă de vârf de lance, dintre care cinci sunt vizibile, cu primul, al treilea și al cincilea mai mari și decorate, fiecare, cu câte o piatră rectangulară, ornată cu două linii negre orizontale sus și jos și alte două linii verticale pe flancuri, așezată în pal, înconjurată de trei perle mici, poziționate în triunghi și, în partea inferioară, de o piatră ovală dispusă în pal, cu al doilea și al patrulea mai mici și încărcate, fiecare, cu câte o piatră ovală pe centru și cu o perlă mică deasupra; primele trei fleuroane din față sunt intercalate de două vârfuri ascuțite, terminate cu perle. Din vârfurile fleuroanelor pleacă, în sus, spre mijlocul coroanei, opt lame înguste, dintre care primele cinci din față sunt vizibile, de formă arcuită și ornate cu perle, care se reunesc și se termină la mijloc printr-un glob împodobit cu o centură în formă de fascie, mai îngroșată, din mijlocul căreia se înalță un pal care atinge vârful globului. Globul este surmontat de o cruce recruciată, românească, pe mijlocul căreia broșează crucea Sfântului Andrei, de dimensiuni mai mici; elementele coroanei sunt de argint, cu pietrele rectangulare, romboidale, ovoidale și perlele de culoare albă.
Pe pieptul acvilei se află un scut albastru, încărcat în partea superioară cu o balanță de aur cu talgerele în echilibru, iar în cea inferioară cu două securi consulare romane naturale, încrucișate în săritoare.
În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eșarfă albă: LEX ET HONOR (LEGE ȘI ONOARE).
Compoziția este flancată și, totodată, broșează, pe margine, pe două ramuri de lauri de aur, dispuse circular și care se încrucișează, în partea inferioară, în săritoare.
Pe revers este scris orizontal, în relief, cu litere majuscule, înalte de 2 mm, pe trei rânduri: EMBLEMA DE ONOARE/A/ POLIȚIEI ROMÂNE.
Tot pe revers, de capul acvilei este atașat un dispozitiv de prindere terminat cu inel în partea de sus, cu diametrul de 15 mm, ambele aurii, de care este legată o panglică din rips moarat, lată de 30 mm, cu trei benzi verticale, de câte 10 mm lățime, alternând aur-albastru-aur.
Atunci când nu se poartă emblema descrisă mai sus, se poate purta o baretă din rips moarat, de formă dreptunghiulară, cu dimensiuni de 30 x 10 mm, cu trei benzi verticale, de câte 10 mm lățime, alternând aur-albastru-aur. Materialul baretei este pus peste o placă din inox austenitic, de formă dreptunghiulară, cu grosimea de 2 mm, ce are, pe revers, un sistem de prindere.
(la 05-06-2019, Anexa nr. 1 a fost modificată de Articolul I din ORDINUL nr. 55 din 15 mai 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 447 din 05 iunie 2019 )
Anexa nr. 2
EMBLEMELE DE MERIT "ACȚIUNI UMANITARE" PENTRU POLIȚIA ROMÂNĂ
Emblemele de merit "Acțiuni umanitare", pe 3 clase, sunt confecționate din tombac argintiu, au forma circulară, au diametrul de aproximativ 45 mm și grosimea de 3 mm. Culorile sunt emailate. Emblemele au pe avers un scut albastru, încărcat cu credința (două mâini care se strâng) de argint. Scutul, timbrat de două securi consulare romane, naturale, încrucișate în săritoare, este flancat și, totodată, broșează, pe margine, pe două ramuri de lauri de argint, dispuse circular și care se încrucișează, în partea inferioară, tot în săritoare. În partea de jos, atingând pe exterior vârful scutului și broșând peste ramurile de lauri, se află câte un bezant argintiu, cu bordură subțire de același metal, în care sunt înscrise, de la caz la caz, cu majuscule, cifrele romane I, II, III de culoare albastră.
Emblema se poartă cu o baretă din rips moarat, argintie, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 20 x 10 mm, ce are în partea dreaptă, începând de la 3 mm de margine, o dungă albastră, dispusă vertical, lată de 4 mm, iar în partea stângă, începând, de asemenea, de la 3 mm, aceleași cifre romane, albastre, fiecare lată de câte 1 mm și, de la caz la caz, cu distanța dintre ele tot de 1 mm. Materialul baretei este pus peste o placă din inox austenitic, de formă dreptunghiulară, cu grosimea de 2 mm, ce are, pe revers, un sistem de prindere.
Pe reversul fiecăreia dintre cele 3 embleme de merit este scris orizontal, în relief, cu litere majuscule, înalte de 2 mm, pe două rânduri: EMBLEMA DE MERIT/ACȚIUNI UMANITARE. De asemenea, emblemele au pe revers un sistem de prindere.
Anexa nr. 3
EMBLEMELE DE MERIT "ȘTIINȚĂ ȘI CREAȚIE" PENTRU POLIȚIA ROMÂNĂ
Emblemele de merit "Știință și creație", pe 3 clase, sunt confecționate din tombac argintiu, au diametrul de aproximativ 45 mm și grosimea de 3 mm. Culorile sunt emailate. Emblemele au pe avers un scut albastru, încărcat cu o carte deschisă, de argint, peste care broșează o pană de scris, de asemenea, de argint, cu vârful de aur. Scutul, timbrat de două securi consulare romane, naturale, încrucișate în săritoare, este flancat și, totodată, broșează, pe margine, pe două ramuri de lauri de argint, dispuse circular și care se încrucișează, în partea inferioară, tot în săritoare. În partea de jos, atingând pe exterior vârful scutului și broșând peste ramurile de lauri, se află câte un bezant argintiu, cu bordură subțire de același metal, în care sunt înscrise, de la caz la caz, cu majuscule, cifrele romane I, II, III de culoare albastră.
Emblema se poartă cu o baretă din rips moarat, albastră, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 20 x 10 mm, ce are în partea dreaptă, începând de la 3 mm de margine, o dungă argintie, dispusă vertical, lată de 4 mm, iar în partea stângă, începând, de asemenea, de la 3 mm, aceleași cifre romane, argintii, fiecare lată de câte 1 mm și, de la caz la caz, cu distanța dintre ele tot de 1 mm. Materialul baretei este pus peste o placă din inox austenitic, de formă dreptunghiulară, cu grosimea de 2 mm, ce are, pe revers, un sistem de prindere.
Pe reversul fiecăreia dintre cele 3 embleme de merit este scris orizontal, în relief, cu litere majuscule, înalte de 2 mm, pe două rânduri: EMBLEMA DE MERIT/ȘTIINȚĂ ȘI CREAȚIE. De asemenea, emblemele au pe revers un sistem de prindere.
Anexa nr. 4
EMBLEMELE DE MERIT "REZERVIST DE ONOARE" PENTRU POLIȚIA ROMÂNĂ
Emblemele de merit "Rezervist de onoare", pe 3 clase, sunt confecționate din tombac auriu sau argintiu, în funcție de metalul elementelor din câmp, au formă circulară, diametrul de aproximativ 45 mm și grosimea de 3 mm. Culorile sunt emailate. Emblema are pe avers un scut roșu, încărcat cu un leu rampant de aur. Scutul, timbrat de două securi consulare romane, naturale, încrucișate în săritoare, este flancat și, totodată, broșează, pe margine, pe două ramuri de lauri de argint, dispuse circular și care se încrucișează, în partea inferioară, tot în săritoare. În partea de jos, atingând pe exterior vârful scutului și broșând peste ramurile de lauri, se află câte un bezant argintiu, cu bordură subțire de același metal, în care sunt înscrise, de la caz la caz, cu majuscule, cifrele romane I, II, III de culoare albastră.
Emblema se poartă cu o baretă din rips moarat, aurie, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 20 x 10 mm, ce are în partea dreaptă, începând de la 3 mm de margine, o dungă roșie, dispusă vertical, lată de 4 mm, iar în partea stângă, începând, de asemenea, de la 3 mm, aceleași cifre romane, roșii, fiecare lată de câte 1 mm și, de la caz la caz, cu distanța dintre ele tot de 1 mm. Materialul baretei este pus peste o placă din inox austenitic, de formă dreptunghiulară, cu grosimea de 2 mm, ce are, pe revers, un sistem de prindere.
Pe reversul fiecăreia dintre cele 3 embleme de merit este scris orizontal, în relief, cu litere majuscule, înalte de 2 mm, pe două rânduri: EMBLEMA DE MERIT/REZERVIST DE ONOARE. De asemenea, emblemele au pe revers un sistem de prindere.
Anexa nr. 5
EMBLEMELE DE MERIT "PARTENER PENTRU ORDINE
ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ" PENTRU POLIȚIA ROMÂNĂ
Emblemele de merit "Partener pentru ordine și siguranță publică", pe 3 clase, sunt confecționate din tombac argintiu, au diametrul de aproximativ 45 mm și grosimea de 3 mm. Culorile sunt emailate. Emblemele au pe avers un scut albastru, încărcat cu 3 torțe de argint poziționate în pal. Scutul, timbrat de două securi consulare romane, naturale, încrucișate în săritoare, este flancat și, totodată, broșează, pe margine, pe două ramuri de lauri de argint, dispuse circular și care se încrucișează, în partea inferioară, tot în săritoare. În partea de jos, atingând pe exterior vârful scutului și broșând peste ramurile de lauri, se află câte un bezant argintiu, cu bordură subțire de același metal, în care sunt înscrise, de la caz la caz, cu majuscule, cifrele romane I, II, III de culoare albastră.
Emblema se poartă cu o baretă din rips moarat, roșie, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 20 x 10 mm, ce are în partea dreaptă, începând de la 3 mm de margine, o dungă aurie, dispusă vertical, lată de 4 mm, iar în partea stângă, începând, de asemenea, de la 3 mm, aceleași cifre romane, aurii, fiecare lată de câte 1 mm și, de la caz la caz, cu distanța dintre ele tot de 1 mm. Materialul baretei este pus peste o placă din inox austenitic, de formă dreptunghiulară, cu grosimea de 2 mm, ce are, pe revers, un sistem de prindere.
Pe reversul fiecăreia dintre cele 3 embleme de merit este scris orizontal, în relief, cu litere majuscule, înalte de 2 mm, pe două rânduri: EMBLEMA DE MERIT/PARTENER PENTRU ORDINE/ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ. De asemenea, emblemele au pe revers un sistem de prindere.
Anexa nr. 6
INSIGNA ONORIFICĂ „POLIȚIST DE ONOARE AL ANULUI“
Insigna onorifică „Polițist de onoare al anului“ este confecționată din tombac auriu sau argintiu, în funcție de metalul elementelor din câmp, are formă rotundă, diametrul de 35 mm și grosimea de 3 mm. Culorile sunt emailate. Insigna are, pe fond albastru, însemnul heraldic al Inspectoratului General al Poliției Române, dar fără scutul mare.
În exergă, în partea de sus, este scris semicircular, cu litere majuscule, argintii: POLIȚIST DE ONOARE. Insigna are, pe revers, un sistem de prindere.
Insigna onorifică se poartă cu o baretă din moar, roșie, de formă dreptunghiulară, cu dimensiuni de 20 x 10 mm, ce are în partea de sus, începând de la 3 mm de margine, o bandă aurie, orizontală, lată de 2 mm, iar în partea de jos, începând, de asemenea, de la 3 mm, o altă bandă orizontală, argintie, lată de 1 mm. Materialul baretei este pus peste o placă din inox austenitic, de formă dreptunghiulară, cu grosimea de 2 mm, ce are, pe revers, un sistem de prindere.
(la 05-06-2019, Anexa nr. 6 a fost modificată de Articolul I din ORDINUL nr. 55 din 15 mai 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 447 din 05 iunie 2019 )
Anexa nr. 11
DISTINCȚIA DE SERVICIU PENTRU "ACTIVITĂȚI DE PREGĂTIRE ORGANIZATE ÎN
ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE, ÎN CADRUL RELAȚIILOR DE PARTENERIAT EXTERN"
Distincția de serviciu pentru "Activități de pregătire organizate în țară sau în străinătate, în cadrul relațiilor de parteneriat extern" are formă dreptunghiulară, cu dimensiunile 20 x 10 mm, grosimea de 2 mm, de culoare verde, având în partea de sus, începând de la 1 mm de margine, 3 benzi aurii, orizontale, late de câte 1 mm, cu distanța dintre ele, de asemenea, de 1 mm, iar în partea de jos, începând de la 2 mm de marginea inferioară, o altă bandă orizontală, de același metal, lată de 0,5 mm. Distincția are pe revers un sistem de prindere.
Anexa nr. 13
DISTINCȚIA DE SERVICIU PENTRU "ÎNDEPLINIREA
ÎN CONDIȚII DEOSEBITE A MISIUNILOR ÎNCREDINȚATE"
Distincția de serviciu pentru "Îndeplinirea în condiții deosebite a misiunilor încredințate" are formă dreptunghiulară, cu dimensiunile 20 x 10 mm, grosimea de 2 mm, de culoare albastră, având în partea de sus, începând de la 1 mm de margine, 3 benzi aurii, orizontale, late de câte 1 mm, cu distanța dintre ele, de asemenea, de 1 mm, iar în partea de jos, începând de la 2 mm de marginea inferioară, o altă bandă orizontală, de același metal, lată de 0,5 mm. Distincția are pe revers un sistem de prindere.
Anexa nr. 17
BREVET PENTRU CONFERIREA EMBLEMEI DE ONOARE
Brevetul, prin care se atestă conferirea emblemei de onoare, este de culoare alb-gălbui, având pe margini ornamente florale și pe fundalul acestuia, în partea dreaptă, reprezentarea grafică, contur alb-negru, a acestei distincții. În partea de sus, pe centru, este scris textul Inspectoratul General al Poliției Române, sub care se află însemnul heraldic color al acestei structuri așa cum apare în Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 490/2008, cu modificările și completările ulterioare. Sub însemnul heraldic de mai sus este scris pe trei rânduri: Brevet/pentru/„EMBLEMA DE ONOARE A POLIȚIEI ROMÂNE“. Înscrisul mai cuprinde date privind gradul, numele și prenumele (cu inițiala tatălui), denumirea unității/structurii din care face parte, meritele pentru care se acordă, numărul și data ordinului de conferire. Brevetul este validat prin semnătura inspectorului general al Poliției Române și sigiliul structurii emitente.
(la 05-06-2019, Anexa nr. 17 a fost modificată de Articolul I din ORDINUL nr. 55 din 15 mai 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 447 din 05 iunie 2019 )
Anexa nr. 18
DIPLOMA PENTRU CONFERIREA EMBLEMELOR DE MERIT, INSIGNEI ONORIFICE ȘI PLACHETEI DE ONOARE
Diploma reprezintă documentul oficial prin care se certifică conferirea emblemelor de merit, insignei onorifice și plachetei de onoare. Este de culoare alb-gălbui, cu ornamente florale pe margini și are imprimată pe suprafața sa, în partea de sus, pe centru, denumirea și sub aceasta însemnul heraldic color al Inspectoratul General al Poliției Române, iar pe fundalul ei, în partea dreaptă a documentului, reprezentarea grafică, contur alb-negru, a distincțiilor de mai sus. Înscrisul mai cuprinde date privind denumirea distincției, gradul, numele și prenumele (cu inițiala tatălui), denumirea unității/structurii din care face parte, motivația pentru care se acordă, precum și numărul și data ordinului de conferire. Diploma va avea semnătura persoanei emitente și va fi validată cu ștampila structurii.
(la 05-06-2019, Anexa nr. 18 a fost modificată de Articolul I din ORDINUL nr. 55 din 15 mai 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 447 din 05 iunie 2019 )