privind constituirea Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite
În temeiul prevederilor art. 5 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă constituirea Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite, având componența nominală prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 10 decembrie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
București, 10 decembrie 2013.
Anexa
a Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite
Președinte: Chiriță Dumitru, deputat, Grupul parlamentar al PSD
Vicepreședinte: Dobre Victor Paul, deputat, Grupul parlamentar al PNL
Secretar: Mocanu Victor, senator, Grupul parlamentar al PSD
Membri: Marin Gheorghe, deputat, Grupul parlamentar al PSD
Constantinescu Florin, senator, Grupul parlamentar al PSD
Burlea Marin, senator, Grupul parlamentar al PNL
Dolha Mircea, deputat, Grupul parlamentar al PNL
Caloianu Mario-Ernest, deputat, Grupul parlamentar al PP-DD
Verestoy Attila, senator, Grupul parlamentar al UDMR
Pelican Dumitru, senator, Grupul parlamentar al PC