privind transmiterea unui imobil, situat în municipiul București, din administrarea Ministerului Educației Naționale în administrarea Ministerului Justiției, pentru Institutul Național al Magistraturii
Guvernul României hotărăște:
Se aprobă transmiterea imobilului, situat în municipiul București, str. Dimitrie Pompei nr. 5, sectorul 2, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Educației Naționale în administrarea Ministerului Justiției, pentru Institutul Național al Magistraturii.
Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face între părțile interesate, pe bază de protocol încheiat în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Patrimoniul Ministerului Educației Naționale se modifica în mod corespunzător cu valoarea de inventar a imobilului prevăzut la art. 1.
Ministerul Justiției va lua măsuri în vederea punerii în siguranța împotriva seismelor a imobilului preluat, în condițiile legii.
p. Ministrul educației naționale,
Ministrul lucrărilor publice
și amenajării teritoriului,
Anexa 1
Locul unde este situat imobilulPersoana juridică de la care se transmite imobilulPersoana juridică la care se transmite imobilulDatele de identificare a imobilului care se transmite Municipiul București, str. Dimitrie Pompei nr. 5, sectorul 2Ministerul Educației NaționaleMinisterul Justiției, pentru Institutul Național al Magistraturii▪Suprafața construită = 2.064 m2 ▪Suprafața terenului aferent = 711 m2
a imobilului care se transmite din administrarea Ministerului Educației Naționale în administrarea Ministerului Justiției, pentru Institutul Național al Magistraturii