HOTĂRÂRE nr. 506 din 18 iunie 2014

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 24 iunie 2014
Intrat în vigoare
24.06.2014
Forma consolidată din
24.06.2014
Cuprins

privind stabilirea regimului juridic al unor locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiții la nivel național, aflate în administrarea consiliilor locale, precum și a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, referitoare la administrarea și vânzarea acestora

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. II alin. (1) din Legea nr. 89/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, precum și al art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a blocurilor de locuințe pentru tineri, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în administrarea consiliilor locale în a căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate.

(2) Se aprobă trecerea blocurilor de locuințe pentru tineri prevăzute la alin. (1) din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia.

Articolul 2

(1) Consiliile locale din raza administrativ-teritorială în care sunt amplasate locuințele din blocurile de locuințe pentru tineri prevăzute la art. 1 stabilesc valorile de vânzare și efectuează operațiunile de publicitate imobiliară.

(2) Stabilirea valorilor de vânzare ale locuințelor prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit prevederilor art. 19^2 alin. (2^1) și (2^2) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

Terenurile aferente blocurilor de locuințe pentru tineri, prevăzute în prezenta hotărâre, rămân sau trec, după caz, în condițiile legii, în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale în care sunt amplasate și în administrarea consiliilor locale din raza administrativ-teritorială în care își exercită autoritatea, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

Locuințele prevăzute în prezenta hotărâre sunt administrate potrivit prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se pot vinde în condițiile prevăzute de această lege și numai cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

─────────────────

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale

și administrației publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul finanțelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

București, 18 iunie 2014.

Nr. 506.

Anexa

*Font 8*Nr. crt. Denumirea construcției, adresa imobilului Caracteristicile tehnice ale construcțiilor/ imobilului 1. Județul Alba 1.1. Locuințe pentru tineret - Str. Narciselor nr. 2, orașul Cugir Aria desfășurată construită = 2.015 m² Total locuințe: 26 Valoare de inventar = 2.269.148,00 lei 1.2. Str. 21 Decembrie 1989 nr. 156, bl. HD6, orașul Cugir, județul Alba Aria desfășurată construită = 983,26 m² Total locuințe: 12 Valoare de inventar = 1.352.222,00 lei Total locuințe județul Alba Număr locuințe: 38 2. Județul Mureș 2.1. Bloc de locuințe ANL, Str. Bazei nr. 69M, orașul Ungheni, județul Mureș Aria desfășurată construită = 4.653,66 m² Total locuințe: 42 Valoare de inventar = 3.735.228,95 lei Total locuințe județul Mureș Număr locuințe: 42 3. Județul Prahova 3.1. Bloc de locuințe 9A, Str. Brândușelor nr. 9, orașul Sinaia, județul Prahova Aria desfășurată construită = 1.867,30 m² Total locuințe: 23 Valoare de inventar = 2.295.232,30 lei 3.2. Bloc de locuințe 9B, Str. Brândușelor nr. 11, orașul Sinaia, județul Prahova Aria desfășurată construită = 1.843,60 m² Total locuințe: 19 Valoare de inventar = 2.141.856,22 lei 3.3. Bloc de locuințe 9C, Str. Brândușelor nr. 13, bl. 9C, orașul Sinaia, județul Prahova Aria desfășurată construită = 1.843,60 m² Total locuințe: 19 Valoare de inventar = 2.520.249,54 lei 3.4. Bloc de locuințe 12, Str. Brândușelor nr. 15, orașul Sinaia, județul Prahova Aria desfășurată construită = 1.843,60 m² Total locuințe: 19 Valoare de inventar = 2.248.244,14 lei 3.5. Str. Brândușelor nr. 17, bl. 13, orașul Sinaia, județul Prahova Aria desfășurată construită = 1.843,60 m² Total locuințe: 19 Valoare de inventar = 2.786.117,30 lei Total locuințe județul Prahova Număr locuințe: 99 4. Județul Sibiu 4.1. Str. prof. Aurel Decei nr. 1A, bloc 18, municipiul Sibiu, județul Sibiu Aria desfășurată construită = 1.003,54 m² Total locuințe: 16 (158-164, 166, 167, 170-172, 175-178) Valoare de inventar = 916.008,73 lei 4.2. Str. prof. Aurel Popa nr. 1A, bloc 4B, municipiul Sibiu, județul Sibiu Aria desfășurată construită = 3.101,10 m² Total locuințe: 37 (37-41, 43-46, 48-70, 72-74, 77, 78) Valoare de inventar = 2.160.068,61 lei 4.3. Str. prof. Aurel Popa nr. 1A, bloc 4A, municipiul Sibiu, județul Sibiu Aria desfășurată construită = 1.068,55 m² Total locuințe: 12 (18, 19, 21, 23-25, 27-29, 31-33) Valoare de inventar = 749.629,90 lei Total locuințe județul Sibiu Număr locuințe: 65 5. Județul Suceava 5.1. Str. Podu Verde, bl. 1, tr. C+D, municipiul Vatra Dornei, județul Suceava Aria desfășurată construită = 1.870,32 m² Total locuințe: 24 Valoare de investiție = 1.159.900,68 lei Total locuințe județul Suceava Număr locuințe: 24 6. Județul Vrancea 6.1. Bloc de locuințe F, str. Pictor Grigorescu nr. 4A, orașul Odobești, județul Vrancea Aria desfășurată construită = 536,40 m² Total locuințe: 6 Valoare de inventar actualizată = 624.823,48 lei Total locuințe județul Vrancea Număr locuințe: 6 7. Municipiul București 7.1. Aleea Cioplea nr. 3-5, căminul 1, sectorul 3, municipiul București Aria desfășurată construită = 2.573,75 m² Total locuințe: 45 Valoare de inventar = 4.272.049,00 lei 7.2. Aleea Cioplea nr. 3-5, căminul 2, sectorul 3, municipiul București Aria desfășurată construită = 2.573,75 m² Total locuințe: 45 Valoare de inventar = 4.272.049,00 lei 7.3. Str. Alexander von Humbold nr. 3, sectorul 3, municipiul București Aria desfășurată construită = 4.493,00 m² Total locuințe: 62 Valoare de inventar = 9.413.943,00 lei Total locuințe municipiul București Număr locuințe: 152 TOTAL GENERAL LOCUINȚE 426

LISTA

cuprinzând blocurile de locuințe pentru tineri, destinate închirierii,

construite prin programe de investiții la nivel național, în conformitate

cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale

pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

care se înscriu în domeniul public al statului și trec din

proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului

și care rămân în administrarea consiliilor locale în a căror rază

administrativ-teritorială sunt amplasate

_________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.