ORDIN nr. 148 din 25 iunie 2014

ORDIN Comisia Na?ională de Acreditare a Spitalelor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 7 iulie 2014
Intrat în vigoare
07.07.2014
Forma consolidată din
07.07.2014

privind aprobarea constituirii Comisiei de evaluare în vederea acreditării în primul ciclu de acreditare 2011-2015 pentru fiecare unitate sanitară cu paturi

Având în vedere:

- prevederile art. 175 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare;

- dispozițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 1.408/2010 privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor în funcție de competență;

- Hotărârea Comitetului director al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor nr. 148/2014*1) privind aprobarea constituirii Comisiei de evaluare în vederea acreditării în primul ciclu de acreditare 2011-2015 pentru fiecare unitate sanitară cu paturi;

__________

*1)Hotărârea Comitetului director al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor nr. 148/2014 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

- Ordinul președintelui Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor nr. 228/2013 privind aprobarea constituirii Comisiei de evaluare în vederea acreditării în primul ciclu de acreditare 2011-2015 pentru fiecare unitate sanitară cu paturi;

- Referatul Direcției juridice și relații internaționale nr. 242/2DJRI din 25 iunie 2014 aprobat de președintele Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor sub nr. 1.903/1SP din 25 iunie 2014,

în temeiul art. 10 lit. a) și al art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.148/2008 privind componența, atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, republicată,

președintele Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor emite prezentul ordin.

Articolul 1

(1) În vederea ducerii la îndeplinire a Hotărârii Comitetului director al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor nr. 148 din 6 februarie 2014, pentru primul ciclu de acreditare 2011-2015 se aprobă constituirea Comisiei de evaluare în vederea acreditării pentru fiecare unitate sanitară cu paturi în funcție de categoria acesteia și de numărul de paturi, numărul de membri fiind stabilit conform tabelului de mai jos:

┌─────────────┬───────────┬────────────┬─────────────┬────────────┬───────────┐ │categorie → │categoria I│categoria II│categoria III│categoria IV│categoria V│ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │număr paturi↓│ │ │ │ │ │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │1-100 │ │ │ │ 3 │ 3 │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │101-300 │ │ │ 3 │ 3 │ 3 │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │301-400 │ │ 5 │ 4 │ 4 │ 3 │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │401-500 │ 6 │ 5 │ 5 │ 4 │ 4 │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │501-1000 │ 7 │ 6 │ 6 │ 4 │ 4 │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │1001-1200 │ 7 │ 6 │ 6 │ │ │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────────┼───────────┼────────────┼─────────────┼────────────┼───────────┤ │1201-1500 │ 7 │ 7 │ │ │ │ └─────────────┴───────────┴────────────┴─────────────┴────────────┴───────────┘

NOTĂ:

Categoria I include categoriile I, I M, I cu plan de conformare, I M cu plan de conformare, categoria II include categoriile II, II M, II cu plan de conformare, II M cu plan de conformare, categoria III include categoriile III și III cu plan de conformare, categoria IV include categoriile IV și IV cu plan de conformare, iar categoria V include categoriile V și V cu plan de conformare.

(2) Componența pe specializări a Comisiei de evaluare în vederea acreditării unităților sanitare cu paturi este următoarea:

a) Comisia de evaluare în vederea acreditării constituită din 7 membri (1+6):

- președinte;

- medic;

- asistent medical;

- medic/asistent medical;

- economist;

- jurist;

- tehnic/alte specialități;

b) Comisia de evaluare în vederea acreditării constituită din 6 membri (1+5):

- președinte;

- medic;

- asistent medical;

- economist;

- jurist;

- tehnic/alte specialități;

c) Comisia de evaluare în vederea acreditării constituită din 5 membri (1+4):

- președinte;

- medic;

- asistent medical;

- economist/jurist;

- tehnic/alte specialități;

d) Comisia de evaluare în vederea acreditării constituită din 4 membri (1+3):

- președinte;

- medic/asistent medical;

- economist/jurist;

- tehnic/alte specialități;

e) Comisia de evaluare în vederea acreditării constituită din 3 membri (1+2):

- președinte;

- medic;

- economist/jurist.

(3) Stabilirea duratei vizitei de evaluare se va aproba la nivelul Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor în funcție de numărul de secții.

Articolul 2

Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziție contrară se abrogă.

Articolul 3

(1) Structurile de specialitate ale Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Prezentul ordin se publică pe site-ul Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, www.conas.gov.ro, prin grija Direcției resurse umane.

Președintele Comisiei Naționale

de Acreditare a Spitalelor,

Florin-Valentin Petrache

București, 25 iunie 2014.

Nr. 148.

__________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.