ORDIN nr. M.79 din 10 iulie 2014

ORDIN Ministerul Apărării Na?ionale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 21 iulie 2014
Intrat în vigoare
21.07.2014
Forma consolidată din
21.07.2014

pentru modificarea art. 5 din Ordinul ministrului apărării nr. M.31/2008 privind competențele de achiziție a produselor, serviciilor și lucrărilor în cadrul Ministerului Apărării Naționale

Având în vedere dispozițiile art. 32 alin. (3) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, cu modificările ulterioare,

ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.

Articolul I

Articolul 5 din Ordinul ministrului apărării nr. M.31/2008 privind competențele de achiziție a produselor, serviciilor și lucrărilor în cadrul Ministerului Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 4 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) În cazuri temeinic justificate, pentru produsele, serviciile și lucrările care se achiziționează centralizat, Departamentul pentru armamente, în calitate de autoritate de reglementare în domeniu, poate acorda competențe de achiziție unor autorități contractante delegate, la solicitarea motivată a acestora.

(2) Circumstanțele în care Departamentul pentru armamente poate acorda competențe de achiziție potrivit alin. (1), precum și procedura corespunzătoare de acordare a competențelor de achiziție se stabilesc prin dispoziție a secretarului de stat pentru armamente."

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul apărării naționale,

Mircea Dușa

București, 10 iulie 2014.

Nr. M.79.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.