ORDIN nr. 62 din 28 iulie 2014

ORDIN Secretariatul de Stat pentru Recunoa?terea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunit Instaurat în România în perioada 1945-1989
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 29 august 2014
Intrat în vigoare
29.08.2014
Forma consolidată din
29.08.2014
Cuprins

În conformitate cu:

anexa nr. 3/39 la Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, privind aprobarea programelor proprii desfășurate de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, cod program 479/2568;

prevederile art. 4 alin.(1) lit. d), h) și i) din Hotărârea Guvernului nr. 760/2003 privind organizarea și funcționarea Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare;

Referatul nr. 18/3.151 din 13 iunie 2014 al Serviciului FCAA privind necesitatea încheierii protocolului între Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și Ministerul Tineretului și Sportului privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinți dețin certificate doveditoare ale calității de revoluționar eliberate în temeiul Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 760/2003, cu modificările ulterioare,

secretarul de stat al Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă protocolul încheiat între Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și Ministerul Tineretului și Sportului nr. 18/3.946 din 16 iulie 2014 - nr. 1.024 din 16 iulie 2014 privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinți dețin certificate doveditoare ale calității de revoluționar eliberate în temeiul Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Secretarul de stat al Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, Adrian Sanda

București, 28 iulie 2014.

Nr. 62.

ANEXĂ

PROTOCOL

privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinți dețin certificate doveditoare

ale calității de revoluționar eliberate în temeiul Legii recunoștinței față de eroii-martiri

și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum

și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei

muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.