ORDIN nr. 4.553 din 10 septembrie 2014

ORDIN Ministerul Educa?iei Na?ionale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 22 septembrie 2014
Intrat în vigoare
22.09.2014
Forma consolidată din
22.09.2014
Cuprins

pentru aprobarea Calendarului activităților prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2014-2015

În baza prevederilor art. 149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare,

în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației naționale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Calendarul activităților prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 19 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, sesiunea 2014-2015, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Direcția generală management, resurse umane și rețea școlară națională din Ministerul Educației Naționale, inspectoratele școlare, unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației naționale,

Remus Pricopie

București, 10 septembrie 2014.

Nr. 4.553.

Anexa

CALENDARUL

activităților prevăzute în Metodologia privind echivalarea

pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată,

realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul

pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii

universitare de licență, pentru cadrele didactice din

învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul

ministrului educației, cercetării, tineretului

și sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2014-2015

I. În vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, conform Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, sesiunea 2014-2015, dosarele cu documentele justificative ale cadrelor didactice pentru care se aplică acest sistem de echivalare se depun la inspectoratele școlare.

Inspectorul școlar pentru dezvoltarea resurselor umane verifică îndeplinirea cumulativă a condițiilor de echivalare prevăzute la art. 3 din Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, pentru categoriile de cadre didactice prevăzute la art. 1 din aceeași metodologie, întocmește situația centralizată, pe specializări, a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea, formulează observații cu privire la dosarele verificate.

II. În vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, conform Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, sesiunea 2014-2015, ordinea derulării activităților este următoarea:

1. Depunerea și înregistrarea la inspectoratul școlar a dosarelor cuprinzând documentele justificative în vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență; verificarea îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute la art. 3 din Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare

Perioada: 1-31 octombrie 2014

2. Afișarea listei cuprinzând cadrele didactice care îndeplinesc/nu îndeplinesc condițiile de echivalare pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență

Termen: 14 noiembrie 2014

3. Transmiterea la Ministerul Educației Naționale - Direcția generală management, resurse umane și rețea școlară națională - a situației statistice pe specializări a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență

Termen: 14 noiembrie 2014

4. Completarea dosarelor cadrelor didactice care nu au dosarele complete cu documentele necesare în vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență

Perioada: 17 noiembrie-28 noiembrie 2014

5. Transmiterea la Ministerul Educației Naționale - Direcția generală management, resurse umane și rețea școlară națională - a situației statistice finale centralizate, pe specializări, a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență și care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.553/2011, cu modificările ulterioare, în vederea echivalării

Termen: 5 decembrie 2014

6. Transmiterea dosarelor complete, însoțite de observațiile inspectorului școlar pentru dezvoltarea resurselor umane, pe specializări, către instituțiile de învățământ superior stabilite de Ministerul Educației Naționale, pentru evaluare, echivalare și eliberarea atestatelor de echivalare

Perioada: 10-19 decembrie 2014

7. Evaluarea dosarelor la nivelul structurilor universitare care asigură formarea inițială și continuă a personalului didactic

Perioada: 5 ianuarie-30 mai 2015

8. Eliberarea atestatelor de echivalare valabile pentru ocuparea de funcții didactice în învățământul preșcolar și preuniversitar obligatoriu

Până la 1 septembrie 2015

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.