ORDIN nr. 4.437 din 29 august 2014

ORDIN Ministerul Educa?iei Na?ionale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 23 septembrie 2014
Intrat în vigoare
23.09.2014
Forma consolidată din
23.09.2014

pentru aprobarea precizărilor privind programele școlare în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani și în învățământul profesional special, începând cu anul școlar 2014-2015, precum și pentru aprobarea programei școlare pentru Consiliere și orientare, curriculum diferențiat pentru învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, clasele a IX-a, a X-a și a XI-a

În conformitate cu prevederile art. 65 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației naționale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Precizările privind programele școlare pentru cultură generală care se aplică în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, începând cu anul școlar 2014-2015, prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Se aprobă Precizările privind programele școlare pentru cultura de specialitate și pregătirea practică săptămânală din aria curriculară Tehnologii, precum și pentru stagiile de pregătire practică CDL, care se aplică la clasa a IX-a în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, începând cu anul școlar 2014-2015, prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 3

Pentru învățământul profesional special, clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, pentru fiecare disciplină din planul-cadru, comisiile interne de evaluare continuă propun, în raport cu tipul de deficiență/dizabilitate, adaptări curriculare ale programele școlare utilizate în învățământul special, clasele a IX-a-a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, în vederea aplicării în fiecare dintre cei 4 ani de studiu din învățământul profesional.

Articolul 4

Se aprobă Programa școlară pentru Consiliere și orientare, curriculum diferențiat pentru învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, prevăzută în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 6

Direcția generală educație și învățare pe tot parcursul vieții, Direcția generală învățământ în limbile minorităților, Direcția generală management, resurse umane și rețea școlară națională, Institutul de Științe ale Educației, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București și conducerile unităților de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Ministrul educației naționale,

Remus Pricopie

București, 29 august 2014.

Nr. 4.437.

Anexa 1

PRECIZĂRI

privind programele școlare pentru cultură generală care se aplică în

învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, clasele a IX-a,

a X-a și a XI-a, începând cu anul școlar 2014-2015

*Font 7* ┌───────────────────┬───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┐ │ Disciplina │ Programe școlare aplicate în │Programe școlare aplicate în învățământul │ Programe școlare aplicate în │ │ │ învățământul profesional │ profesional la clasa a X-a │ învățământul profesional │ │ │ la clasa a IX-a │ - Ordinul ministrului nr. - │ la clasa a XI-a │ │ │ - Ordinul ministrului nr. - │ │ - Ordinul ministrului nr. - │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Limba și literatura│Limba și literatura română, │Limba și literatura română, clasa a X-a, │Limba și literatura română, │ │română │clasa a IX-a, aprobată prin │aprobată prin Ordinul ministrului educației,│clasa a X-a, aprobată prin │ │ │ Ordinul ministrului educației, │cercetării și inovării nr. 5.099/2009 , │Ordinul ministrului educației, │ │ │cercetării și inovării │cu următoarele observații: │cercetării și inovării nr. 5.099/2009, │ │ │nr. 5.099/2009, │1. În clasa a X-a se studiază minimum 5 │cu următoarele observații: │ │ │cu următoarele observații: │texte literare: un basm cult, o nuvelă, │1. În clasa a XI-a se studiază minimum │ │ │1. Se studiază 3 grupaje │3 romane reprezentative pentru aspectele │5 texte literare: un text dramatic care│ │ │tematice: │esențiale ale genului și ale evoluției │să ilustreze comedia ca specie literară│ │ │- la alegere: Adolescența sau │acestuia. │și 4 texte poetice care să ilustreze │ │ │Joc și joacă; │2. Pentru competența generală 2 (Folosirea │aspecte specifice și diferite ale │ │ │- la alegere: Familia sau │instrumentelor de analiză tematică, │genului și ale evoluției acestuia: │ │ │Școala; │structurală și stilistică în receptarea │poezie epică, poezie lirică; instanțele│ │ │- la alegere: Iubirea sau │diferitelor texte literare și nonliterare) │comunicării în textele poetice; │ │ │Scene din viața de ieri și │se vor avea în vedere competențele │sugestie și ambiguitate; diversitate │ │ │de azi. │specifice 2.1 și 2.4. │prozodică etc. │ │ │2. Se recomandă ca număr │ │2. Pentru competența generală 2 │ │ │minimal: 6 texte la tema aleasă│ │(Folosirea instrumentelor de analiză │ │ │din primul grupaj tematic; │ │tematică, structurală și stilistică în │ │ │4 texte la tema aleasă din al │ │receptarea diferitelor texte literare │ │ │doilea grupaj tematic; 1 film │ │și nonliterare) se vor avea în vedere │ │ │la tema aleasă din al treilea │ │competențele specifice 2.2, 2.3 și 2.4.│ │ │grupaj tematic. │ │ │ ├───────────────────┴───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┤ │Limba maternă │ ├───────────────────┬───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura bulgară, │Limba și literatura bulgară, clasa a X-a, aprobată prin Ordinul ministrului │ │literatura bulgară │clasa a IX-a, aprobată prin │educației și cercetării nr. 4.598/2004*) │ │ │Ordinul ministrului educației, │Parcurgerea programei școlare în cei 2 ani de studiu este stabilită de comisia │ │ │cercetării și tineretului │metodică și este aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ. │ │ │nr. 3.458/2004*) │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura bulgară, │Limba și literatura bulgară, clasa a X-a, aprobată prin Ordinul ministrului │ │literatura bulgară │clasa a IX-a, aprobată prin │educației și cercetării nr. 3.432/2003 │ │(an I, II de │Ordinul ministrului educației │Parcurgerea programei școlare în cei 2 ani de studiu este stabilită de comisia │ │studiu) │și cercetării nr. 3.432/2003*) │metodică și este aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ. │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura cehă, clasa│Limba și literatura cehă, clasa a X-a, aprobată prin Ordinul ministrului educației, │ │literatura cehă │a IX-a, aprobată prin Ordinul │cercetării și tineretului nr. 4.598/2004 │ │ │ministrului educației, │Parcurgerea programei școlare în cei 2 ani de studiu este stabilită de comisia │ │ │cercetării și tineretului │metodică și este aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ. │ │ │nr. 3.458/2004 │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura croată, │Limba și literatura croată, clasa a X-a, aprobată prin Ordinul ministrului educației│ │literatura croată │clasa a IX-a, aprobată prin │și cercetării nr. 4.598/2004 │ │ │Ordinul ministrului educației, │Parcurgerea programei școlare în cei 2 ani de studiu este stabilită de comisia │ │ │cercetării și tineretului │metodică și este aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ. │ │ │nr. 3.458/2004 │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura germană │Limba și literatura germană maternă, │Limba și literatura germană maternă, │ │literatura germană │maternă, clasa a IX-a, aprobată│clasa a X-a, aprobată prin Ordinul │clasa a X-a, aprobată prin Ordinul │ │maternă │prin Ordinul ministrului │ministrului educației și cercetării │ministrului educației și cercetării │ │ │educației, cercetării și │nr. 4.598/2004, cu următoarele precizări: │nr. 4.598/2004, cu următoarele │ │ │inovării nr. 5.099/2009, cu │Se vor avea în vedere competențele specifice│precizări: │ │ │următoarele precizări: │și conținuturile asociate acestora: │Se vor avea în vedere competențele │ │ │- accentul va cădea pe │- 1.1, 1.2, 1.5; │specifice și conținuturile asociate │ │ │competențele generale: │- 2.1, 2.6; │acestora: │ │ │1, 3 și 4; │- 3.1, 3.2; │- 1.1, 1.2, 1.3, 1.5; │ │ │- textele analizate vor fi │- 4.2, 4.3. │- 2.1, 2.2, 2.4, 2.5, 2.6; │ │ │texte de actualitate adecvate │ │- 3.1, 3.2, 3.3; │ │ │vârstei elevilor și nivelului │ │- 4.2, 4.3. │ │ │de înțelegere al acestora. │ │Pentru competența generală 2 se va ține│ │ │ │ │cont de profilul clasei și se vor alege│ │ │ │ │texte (în general poezie sau proză │ │ │ │ │scurtă) adecvate vârstei elevilor și │ │ │ │ │nivelului de înțelegere al acestora. │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura maghiară │Limba și literatura maghiară maternă, clasa │Limba și literatura maghiară maternă, │ │literatura maghiară│maternă, clasa a IX-a și a X-a,│a IX-a și a X-a, aprobată prin Ordinul │clasa a IX-a și clasa a X-a, aprobată │ │maternă │aprobată prin Ordinul │ministrului educației, cercetării și │prin Ordinul ministrului educației, │ │ │ministrului educației, │inovării nr. 5.099/2009 │cercetării și inovării nr. 5.099/2009 │ │ │cercetării și inovării │Se vor avea în vedere competențele specifice│Se vor avea în vedere competențele │ │ │nr. 5.099/2009 │și conținuturile asociate acestora: │specifice și conținuturile asociate │ │ │Se vor avea în vedere │- pentru clasa a IX-a: 1.5, 1.6, 2.5, 2.7, │acestora: │ │ │competențele specifice și │2.9, 3.1, 3.3, 3.4; │- pentru clasa a IX-a: 3.2; │ │ │conținuturile asociate │- pentru clasa a X-a: 1.1, 1.2, 1.5, │- pentru clasa a X-a: 1.3, 1.4, 1.5, │ │ │acestora: │2.2, 3.2. │2.1, 2.3, 2.4, 3.1, 3.3, 3.4. │ │ │- pentru clasa a IX-a: 1.1, │ │ │ │ │1.2, 1.3, 1.4, 2.1, 2.2, 2.3, │ │ │ │ │2.4, 2.5, 2.6, 2.8; │ │ │ │ │- pentru clasa a X-a: 1.5. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura polonă, │Limba și literatura polonă, clasa a X-a, aprobată prin Ordinul ministrului educației│ │literatura polonă │clasa a IX-a, aprobată prin │și cercetării nr. 4.598/2004 │ │ │Ordinul ministrului educației, │Parcurgerea programei școlare în cei 2 ani de studiu este stabilită de comisia │ │ │cercetării și tineretului │metodică și este aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ. │ │ │nr. 3.458/2004 │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura rromani, │Limba și literatura rromani, clasa a X-a, aprobată prin Ordinul ministrului │ │literatura rromani │clasa a IX-a, aprobată prin │educației și cercetării nr. 4.598/2004 │ │ │Ordinul ministrului educației, │Parcurgerea programei școlare în cei 2 ani de studiu este stabilită de comisia │ │ │cercetării și tineretului │metodică și este aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ. │ │ │nr. 3.458/2004 │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura rusă │Limba și literatura rusă maternă, clasa a X-a, aprobată prin Ordinul ministrului │ │literatura rusă │maternă, clasa a IX-a, aprobată│educației, cercetării și inovării nr. 5.099/2009 │ │maternă │prin Ordinul ministrului │Parcurgerea programei școlare în cei 2 ani de studiu este stabilită de comisia │ │ │educației, cercetării și │metodică și este aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ. │ │ │inovării nr. 5.099/2009 │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura sârbă, │Limba și literatura sârbă, clasa a X-a, aprobată prin Ordinul ministrului educației │ │literatura sârbă │clasa a IX-a, aprobată prin │și cercetării nr. 4.598/2004 │ │ │Ordinul ministrului educației, │Parcurgerea programei școlare în cei 2 ani de studiu este stabilită de comisia │ │ │cercetării și tineretului │metodică și este aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ. │ │ │nr. 3.458/2004 │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura slovacă, │Limba și literatura slovacă, clasa a IX-a, │Limba și literatura slovacă, clasa │ │literatura slovacă │clasa a IX-a, aprobată prin │aprobată prin Ordinul ministrului educației │a IX-a, aprobată prin Ordinul │ │ │Ordinul ministrului educației, │și cercetării nr. 4.598/2004, cu următoarele│ministrului educației și cercetării │ │ │cercetării și tineretului │precizări: sunt vizate conținuturile de mai │nr. 4.598/2004, cu următoarele │ │ │nr. 3.458/2004 │jos și competențele asociate acestora. │precizări: sunt vizate conținuturile de│ │ │ │Conținuturi: │mai jos și competențele asociate │ │ │ │I. Literatură │acestora. │ │ │ │1. Receptarea textelor literare │Conținuturi: │ │ │ │1.1. Lectura textelor literare │I. Literatură │ │ │ │A. Lectura prozei narative: înțelegere și │1. Confruntarea cu receptarea de către │ │ │ │interpretare │ceilalți a textelor literare │ │ │ │● Proză scurtă - cel puțin 2/3 texte: un │A. Discutarea textului literar │ │ │ │basm cult, o nuvelă, o povestire │● Argumentarea interpretărilor și a │ │ │ │● Roman - 2 texte alese astfel încât să │judecăților de valoare │ │ │ │poată fi abordate aspectele esențiale ale │B. Utilizarea sugestiilor criticii │ │ │ │genului: acțiune și personaje; perspectivă │literare │ │ │ │narativă; tehnici narative, stil, │● Recenzia/Cronica literară; eseul/ │ │ │ │expresivitate │studiul critic │ │ │ │B. Lectura poeziei │C. Receptări diferite ale aceleiași │ │ │ │● Două grupaje de minimum 3 texte poetice │opere literare de-a lungul timpului │ │ │ │fiecare. Grupajele vor fi alcătuite astfel │● Dosarul critic │ │ │ │încât să ilustreze aspecte esențiale ale │● Evoluția criticii literare în │ │ │ │genului: poezie epică, poezie lirică. │cultura slovacă: repere istorice și │ │ │ │II. Limbă și comunicare │actualitate │ │ │ │1. Producerea mesajelor orale și scrise │Studiul textelor critice se va face │ │ │ │1.1. Exprimarea orală │prin raportare la textele literare │ │ │ │A. Dialogul │la care se referă. │ │ │ │B. Monologul │2. Literatură și alte arte │ │ │ │C. Evaluarea discursului oral │3.Textul dramatic și arta spectacolului│ │ │ │1.2. Exprimarea scrisă │● Lectura unui text dramatic - o │ │ │ │Compuneri școlare: referat, eseu │comedie/a două texte dramatice - o │ │ │ │structurat și eseu liber (actualizare), │comedie + o dramă și vizionarea punerii│ │ │ │comentariu, analiză, paralelă │în scenă │ │ │ │Texte de tip funcțional: cerere, proces- │II. Limbă și comunicare │ │ │ │verbal, curriculum vitae, scrisoare de │1. Niveluri de constituire a mesajului │ │ │ │intenție, scrisoarea în format │în comunicarea orală și scrisă: │ │ │ │electronic etc., alte texte specifice │a) fonetic, ortografic și de punctuație│ │ │ │domeniului de specializare │b) morfosintactic; │ │ │ │ │c) lexico-semantic; │ │ │ │ │d) nonverbal și paraverbal. │ │ │ │ │2. Receptarea diverselor tipuri de │ │ │ │ │mesaje: │ │ │ │ │- informația verbală în mass-media │ │ │ │ │audiovizuală (știri radio, știri TV); │ │ │ │ │- factori care înlesnesc sau perturbă │ │ │ │ │receptarea (codul, canalul, contextul).│ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura turcă, │Limba și literatura turcă, clasa a X-a, aprobată prin Ordinul ministrului educației │ │literatura turcă │clasa a IX-a, aprobată prin │și cercetării nr. 4.598/2004 │ │ │Ordinul ministrului educației, │Parcurgerea programei școlare în cei 2 ani de studiu este stabilită de comisia │ │ │cercetării și tineretului │metodică și este aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ. │ │ │nr. 3.458/2004 │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │- Limba și │Limba și literatura ucraineană,│Limba și literatura ucraineană, clasa a X-a, aprobată prin Ordinul ministrului │ │literatura │clasa a IX-a, aprobată prin │educației și cercetării nr. 4.598/2004 │ │ucraineană │Ordinul ministrului educației, │Parcurgerea programei școlare în cei 2 ani de studiu este stabilită de comisia │ │ │cercetării și tineretului │metodică și este aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ. │ │ │nr. 3.458/2004 │ │ ├───────────────────┴───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │Limba modernă 1 │ ├───────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┤ │- Limba ebraică │Limba ebraică (Limba modernă 1), clasa a IX-a, aprobată prin Ordinul │Limba ebraică (Limba modernă 1), clasa │ │(Limba modernă 1) │ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5.098/2009 │a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │Parcurgerea programei școlare în cei 2 ani de studiu este stabilită de │ministrului educației, cercetării și │ │ │comisia metodică și este aprobată de consiliul de administrație al unității │inovării nr. 5.098/2009 │ │ │de învățământ. │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba engleză │Limba engleză (Limba modernă 1)│Limba engleză (Limba modernă 1), │Limba engleză (Limba modernă 1), │ │(Limba modernă 1) │clasa a IX-a, aprobată prin │clasa a IX-a, aprobată prin Ordinul │clasa a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │Ordinul ministrului educației, │ministrului educației, cercetării și │ministrului educației și cercetării │ │ │cercetării și tineretului │tineretului nr. 3.458/2004, cu următoarele │nr. 4.598/2004 │ │ │nr. 3.458/2004, cu următoarele │precizări: │ │ │ │precizări: │- sunt vizate cu precădere competențele │ │ │ │- sunt vizate cu precădere │specifice: 1.3, 1.4, 2.2, 2.3, 3.2, 4.2, │ │ │ │competențele specifice: 1.1, │4.3; │ │ │ │1.2, 2.1, 2.4, 2.5, 3.1, 4.1; │- sunt selectate acele forme de prezentare │ │ │ │- sunt selectate acele forme de│a conținuturilor considerate potrivite │ │ │ │prezentare a conținuturilor │pentru dezvoltarea cu precădere a acestor │ │ │ │considerate potrivite pentru │competențe; │ │ │ │dezvoltarea cu precădere a │- din lista de teme recomandate se aleg │ │ │ │acestor competențe; │acelea care oferă contexte relevante de │ │ │ │- din lista de teme recomandate│comunicare pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │se aleg acelea care oferă │și pentru performarea funcțiilor limbii; │ │ │ │contexte relevante de │- elementele de construcție a comunicării │ │ │ │comunicare pentru dezvoltarea │nu reprezintă scopuri ale învățării, ci │ │ │ │competențelor și pentru │mijloace pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │performarea funcțiilor limbii; │specifice. │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba franceză │Limba franceză (Limba modernă │Limba franceză (Limba modernă 1), clasa a │Limba franceză (Limba modernă 1), clasa│ │(Limba modernă 1) │1), clasa a IX-a, aprobată prin│IX-a, aprobată prin Ordinul ministrului │a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │Ordinul ministrului educației, │educației, cercetării și tineretului │ministrului educației și cercetării │ │ │cercetării și tineretului │nr. 3.458/2004, cu următoarele precizări: │nr. 4.598/2004 │ │ │nr. 3.458/2004, cu următoarele │- sunt vizate cu precădere competențele │ │ │ │precizări: │specifice: 1.4, 1.5, 2.2, 2.3, 3.2, 4.2; │ │ │ │- sunt vizate cu precădere │- sunt selectate acele forme de prezentare a│ │ │ │competențele specifice: 1.1, │conținuturilor considerate potrivite pentru │ │ │ │1.2, 2.1, 2.4, 2.5, 3.1, 4.1; │dezvoltarea cu precădere a acestor │ │ │ │- sunt selectate acele forme de│competențe; │ │ │ │prezentare a conținuturilor │- din lista de teme recomandate se aleg │ │ │ │considerate potrivite pentru │acelea care oferă contexte relevante de │ │ │ │dezvoltarea cu precădere a │comunicare pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │acestor competențe; │și pentru performarea funcțiilor limbii; │ │ │ │- din lista de teme recomandate│- elementele de construcție a comunicării │ │ │ │se aleg acelea care oferă │nu reprezintă scopuri ale învățării, ci │ │ │ │contexte relevante de │mijloace pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │comunicare pentru dezvoltarea │specifice. │ │ │ │competențelor și pentru │ │ │ │ │performarea funcțiilor limbii; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba germană │Limba germană (Limba modernă 1)│Limba germană (Limba modernă 1), clasa a │Limba germană (Limba modernă 1), clasa │ │modernă (Limba │clasa a IX-a, aprobată prin │IX-a, aprobată prin Ordinul ministrului │a X-a, aprobată prin Ordinul │ │modernă 1) │Ordinul ministrului educației, │educației, cercetării și tineretului │ministrului educației și cercetării │ │ │cercetării și tineretului │nr. 3.458/2004, cu următoarele precizări: │nr. 4.598/2004 │ │ │nr. 3.458/2004, cu următoarele │- sunt vizate cu precădere și sunt evaluate │ │ │ │precizări: │competențele specifice: 1.4, 2.2, 2.3, 3.3, │ │ │ │- sunt vizate cu precădere și │4.3; │ │ │ │sunt evaluate competențele │- sunt selectate acele forme de prezentare a│ │ │ │specifice: 1.1, 1.2, 1.5, 2.1, │conținuturilor considerate potrivite pentru │ │ │ │2.4, 2.5, 3.1, 4.2; │dezvoltarea cu precădere a acestor │ │ │ │- sunt selectate acele forme de│competențe; │ │ │ │prezentare a conținuturilor │- din lista de teme recomandate se aleg │ │ │ │considerate potrivite pentru │acelea care oferă contexte relevante de │ │ │ │dezvoltarea cu precădere a │comunicare pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │acestor competențe; │și pentru performarea funcțiilor limbii; │ │ │ │- din lista de teme recomandate│- elementele de construcție a comunicării │ │ │ │se aleg acelea care oferă │nu reprezintă scopuri ale învățării, ci │ │ │ │contexte relevante de │mijloace pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │comunicare pentru dezvoltarea │specifice. │ │ │ │competențelor și pentru │ │ │ │ │performarea funcțiilor limbii; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba italiană │Limba italiană (Limba modernă │Limba italiană (Limba modernă 1), clasa a │Limba italiană (Limba modernă 1), clasa│ │(Limba modernă 1) │1), clasa a IX-a, aprobată prin│IX-a, aprobată prin Ordinul ministrului │a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │Ordinul ministrului educației, │educației, cercetării și tineretului │ministrului educației și cercetării │ │ │cercetării și tineretului │nr. 3.458/2004, cu următoarele precizări: │nr. 4.598/2004 │ │ │nr. 3.458/2004, cu următoarele │- sunt vizate cu precădere competențele │ │ │ │precizări: │specifice: 1.3, 1.4, 2.2, 2.3, 3.2, 4.2; │ │ │ │- sunt vizate cu precădere │- sunt selectate acele forme de prezentare │ │ │ │competențele specifice: 1.1, │a conținuturilor considerate potrivite │ │ │ │1.2, 2.1, 2.4, 2.5, 3.1, 4.1; │pentru dezvoltarea cu precădere a acestor │ │ │ │- sunt selectate acele forme de│competențe; │ │ │ │prezentare a conținuturilor │- din lista de teme recomandate se aleg │ │ │ │considerate potrivite pentru │acelea care oferă contexte relevante de │ │ │ │dezvoltarea cu precădere a │comunicare pentru dezvoltarea │ │ │ │acestor competențe; │competențelor și pentru performarea │ │ │ │- din lista de teme recomandate│funcțiilor limbii; │ │ │ │se aleg acelea care oferă │- elementele de construcție a comunicării │ │ │ │contexte relevante de │nu reprezintă scopuri ale învățării, ci │ │ │ │comunicare pentru dezvoltarea │mijloace pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │competențelor și pentru │specifice. │ │ │ │performarea funcțiilor limbii; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba rusă │Limba rusă (Limba modernă 1), │Limba rusă (Limba modernă 1), clasa a IX-a, │Limba rusă (Limba modernă 1), clasa a │ │(Limba modernă 1) │clasa a IX-a, aprobată prin │aprobată prin Ordinul ministrului educației,│X-a, aprobată prin Ordinul ministrului │ │ │Ordinul ministrului educației, │cercetării și tineretului nr. 3.458/2004, │educației și cercetării nr. 4.598/2004 │ │ │cercetării și tineretului │cu următoarele precizări: │ │ │ │nr. 3.458/2004, cu următoarele │- sunt vizate cu precădere și sunt evaluate │ │ │ │precizări: │competențele specifice: 1.2, 2.2, 3.2, 4.2; │ │ │ │- sunt vizate cu precădere și │- sunt selectate acele forme de prezentare a│ │ │ │sunt evaluate competențele │conținuturilor considerate potrivite pentru │ │ │ │specifice: 1.1, 1.2, 1.5, 2.1, │dezvoltarea cu precădere a acestor │ │ │ │2.4, 2.5, 3.1, 4.2; │competențe; │ │ │ │- sunt selectate acele forme de│- din lista de teme recomandate se aleg │ │ │ │prezentare a conținuturilor │acelea care oferă contexte relevante de │ │ │ │considerate potrivite pentru │comunicare pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │dezvoltarea cu precădere a │și pentru performarea funcțiilor limbii; │ │ │ │acestor competențe; │- elementele de construcție a comunicării │ │ │ │- din lista de teme recomandate│nu reprezintă scopuri ale învățării, ci │ │ │ │se aleg acelea care oferă │mijloace pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │contexte relevante de │specifice. │ │ │ │comunicare pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor și pentru │ │ │ │ │performarea funcțiilor │ │ │ │ │limbii; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba spaniolă │Limba spaniolă (Limba modernă │Limba spaniolă (Limba modernă 1), clasa a │Limba spaniolă (Limba modernă 1), clasa│ │(Limba modernă 1) │1), clasa a IX-a, aprobată prin│IX-a, aprobată prin Ordinul ministrului │a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │Ordinul ministrului educației, │educației, cercetării și tineretului │ministrului educației și cercetării │ │ │cercetării și tineretului │nr. 3.458/2004, cu următoarele precizări: │nr. 4.598/2004 │ │ │nr. 3.458/2004, cu următoarele │- sunt vizate cu precădere competențele │ │ │ │precizări: │specifice: 1.3, 1.4, 2.2, 2.3, 3.2, 4.2; │ │ │ │- sunt vizate cu precădere │- sunt selectate acele forme de prezentare │ │ │ │competențele specifice: 1.1, │a conținuturilor considerate potrivite │ │ │ │1.2, 2.1, 2.4, 2.5, 3.1, 4.1; │pentru dezvoltarea cu precădere a acestor │ │ │ │- sunt selectate acele forme │competențe; │ │ │ │de prezentare a conținuturilor │- din lista de teme recomandate se aleg │ │ │ │considerate potrivite pentru │acelea care oferă contexte relevante de │ │ │ │dezvoltarea cu precădere a │comunicare pentru dezvoltarea │ │ │ │acestor competențe; │competențelor și pentru performarea │ │ │ │- din lista de teme │funcțiilor limbii; │ │ │ │recomandate se aleg acelea │- elementele de construcție a comunicării │ │ │ │care oferă contexte relevante │nu reprezintă scopuri ale învățării, ci │ │ │ │de comunicare pentru │mijloace pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │dezvoltarea competențelor și │specifice. │ │ │ │pentru performarea funcțiilor │ │ │ │ │limbii; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┴───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┤ │Limba modernă 2 │ ├───────────────────┬───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┤ │- Limba engleză │Limba engleză (Limba modernă │Limba engleză (Limba modernă 2), │Limba engleză (Limba modernă 2), clasa │ │(Limba modernă 2) │2), clasa a IX-a, aprobată prin│clasa a IX-a, aprobată prin Ordinul │a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │Ordinul ministrului educației, │ministrului educației, cercetării și │ministrului educației, cercetării și │ │ │cercetării și inovării │inovării nr. 5.099/2009, cu următoarele │inovării nr. 5.099/2009 │ │ │nr. 5.099/2009, cu următoarele │precizări: │ │ │ │precizări: │- sunt vizate competențele specifice din TC,│ │ │ │- sunt vizate competențele │organizându-se activități motivante pentru │ │ │ │specifice din trunchiul comun │elevi; │ │ │ │(TC), proiectânduse activități │- sunt selectate acele forme de prezentare │ │ │ │simple, adecvate nivelului │a conținuturilor considerate potrivite │ │ │ │elevilor; │pentru dezvoltarea competențelor specifice; │ │ │ │- sunt selectate acele forme │- sunt alese acele teme din lista de │ │ │ │de prezentare a conținuturilor │recomandări care oferă contexte relevante │ │ │ │considerate potrivite pentru │de comunicare pentru elevi; │ │ │ │dezvoltarea competențelor │- elementele de construcție a comunicării │ │ │ │specifice; │nu reprezintă scopuri ale învățării, ci │ │ │ │- sunt alese acele teme din │mijloace pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │lista de recomandări care oferă│specifice. │ │ │ │contexte relevante de │ │ │ │ │comunicare pentru elevi; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba franceză │Limba franceză (Limba modernă │Limba franceză (Limba modernă 2), clasa a │Limba franceză (Limba modernă 2), clasa│ │(Limba modernă 2) │2), clasa a IX-a, aprobată prin│IX-a, aprobată prin Ordinul ministrului │a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │Ordinul ministrului educației, │educației, cercetării și inovării │ministrului educației, cercetării și │ │ │cercetării și inovării │nr. 5.099/2009, cu următoarele precizări: │inovării nr. 5.099/2009 │ │ │nr. 5.099/2009, cu următoarele │- sunt vizate competențele specifice din │ │ │ │precizări: │TC, organizându-se activități motivante │ │ │ │- sunt vizate competențele │pentru elevi; │ │ │ │specifice din TC, proiec- │- sunt selectate acele forme de prezentare │ │ │ │tându-se activități simple, │a conținuturilor considerate potrivite │ │ │ │adecvate nivelului elevilor; │pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │- sunt selectate acele forme │specifice; │ │ │ │de prezentare a conținuturilor │- sunt alese acele teme din lista de │ │ │ │considerate potrivite pentru │recomandări care oferă contexte relevante │ │ │ │dezvoltarea competențelor │de comunicare pentru elevi; │ │ │ │specifice; │- elementele de construcție a comunicării │ │ │ │- sunt alese acele teme din │nu reprezintă scopuri ale învățării, ci │ │ │ │lista de recomandări care oferă│mijloace pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │contexte relevante de │specifice. │ │ │ │comunicare pentru elevi; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba germană │Limba germană modernă (Limba │Limba germană modernă (Limba modernă 2), │Limba germană modernă (Limba modernă 2)│ │(Limba modernă 2) │modernă 2), clasa a IX-a, │clasa a IX-a, aprobată prin Ordinul │clasa a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │aprobată prin Ordinul │ministrului educației, cercetării și │ministrului educației, cercetării și │ │ │ministrului educației, │inovării nr. 5.099/2009, cu următoarele │inovării nr. 5.099/2009 │ │ │cercetării și inovării │precizări: │ │ │ │nr. 5.099/2009, cu următoarele │- sunt vizate competențele specifice din │ │ │ │precizări: │TC, organizându-se activități motivante │ │ │ │- sunt vizate competențele │pentru elevi; │ │ │ │specifice din TC, │- sunt selectate acele forme de │ │ │ │proiectându-se activități │prezentare a conținuturilor considerate │ │ │ │simple, adecvate nivelului │potrivite pentru dezvoltarea │ │ │ │elevilor; │competențelor specifice; │ │ │ │- sunt selectate acele forme de│- sunt alese acele teme din lista de │ │ │ │prezentare a conținuturilor │recomandări care oferă contexte │ │ │ │considerate potrivite pentru │relevante de comunicare pentru elevi; │ │ │ │dezvoltarea competențelor │- elementele de construcție a │ │ │ │specifice; │comunicării nu reprezintă scopuri ale │ │ │ │- sunt alese acele teme din │învățării, ci mijloace pentru │ │ │ │lista de recomandări care oferă│dezvoltarea competențelor specifice. │ │ │ │contexte relevante de │ │ │ │ │comunicare pentru elevi; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba italiană │Limba italiană (Limba modernă │Limba italiană (Limba modernă 2), clasa a │Limba italiană (Limba modernă 2), │ │(Limba modernă 2) │2), clasa a IX-a, aprobată prin│IX-a, aprobată prin Ordinul ministrului │clasa a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │Ordinul ministrului educației, │educației, cercetării și inovării │ministrului educației, cercetării și │ │ │cercetării și inovării │nr. 5.099/2009, cu următoarele precizări: │inovării nr. 5.099/2009 │ │ │nr. 5.099/2009, cu următoarele │- sunt vizate competențele specifice din TC,│ │ │ │precizări: │organizându-se activități motivante pentru │ │ │ │- sunt vizate competențele │elevi; │ │ │ │specifice din TC, │- sunt selectate acele forme de prezentare │ │ │ │proiectându-se activități │a conținuturilor considerate potrivite │ │ │ │simple, adecvate nivelului │pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │elevilor; │specifice; │ │ │ │- sunt selectate acele forme │- sunt alese acele teme din lista │ │ │ │de prezentare a conținuturilor │de recomandări care oferă contexte │ │ │ │considerate potrivite pentru │relevante de comunicare pentru │ │ │ │dezvoltarea competențelor │elevi; │ │ │ │specifice; │- elementele de construcție a comunicării │ │ │ │- sunt alese acele teme din │nu reprezintă scopuri ale învățării, ci │ │ │ │lista de recomandări care │mijloace pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │oferă contexte relevante de │specifice. │ │ │ │comunicare pentru elevi; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba portugheză │Limba portugheză (Limba │Limba portugheză (Limba modernă 2), clasa a │Limba portugheză (Limba modernă 2), │ │(Limba modernă 2) │modernă 2), clasa a IX-a, │IX-a, aprobată prin Ordinul ministrului │clasa a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │aprobată prin Ordinul │educației, cercetării și inovării │ministrului educației, cercetării și │ │ │ministrului educației, │nr. 5.099/2009, cu următoarele precizări: │inovării nr. 5.099/2009 │ │ │cercetării și inovării │- sunt vizate competențele specifice din TC,│ │ │ │nr. 5.099/2009, cu următoarele │proiectându-se activități simple, adecvate │ │ │ │precizări: │nivelului elevilor; │ │ │ │- sunt vizate competențele │- sunt selectate acele forme de prezentare │ │ │ │specifice din TC, │a conținuturilor considerate potrivite │ │ │ │proiectându-se activități │pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │simple, adecvate nivelului │specifice; │ │ │ │elevilor; │- sunt alese acele teme din lista de │ │ │ │- sunt selectate acele forme │recomandări care oferă contexte relevante │ │ │ │de prezentare a conținuturilor │de comunicare pentru elevi; │ │ │ │considerate potrivite pentru │- elementele de construcție a comunicării │ │ │ │dezvoltarea competențelor │nu reprezintă scopuri ale învățării, ci │ │ │ │specifice; │mijloace pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │- sunt alese acele teme din │specifice. │ │ │ │lista de recomandări care oferă│ │ │ │ │contexte relevante de │ │ │ │ │comunicare pentru elevi; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba rusă │Limba rusă (Limba modernă 2), │Limba rusă (Limba modernă 2), clasa a IX-a, │Limba rusă (Limba modernă 2), │ │(Limba modernă 2) │clasa a IX-a, aprobată prin │aprobată prin Ordinul ministrului educației,│clasa a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │ Ordinul ministrului educației, │cercetării și inovării nr. 5.099/2009 , cu │ministrului educației, cercetării și │ │ │cercetării și inovării │următoarele precizări: │inovării nr. 5.099/2009 │ │ │nr. 5.099/2009, cu următoarele │- sunt vizate competențele specifice din TC,│ │ │ │precizări: │organizându-se activități motivante pentru │ │ │ │- sunt vizate competențele │elevi; │ │ │ │specifice din TC, │- sunt selectate acele forme de prezentare a│ │ │ │proiectându-se activități │conținuturilor considerate potrivite pentru │ │ │ │simple, adecvate nivelului │dezvoltarea competențelor specifice; │ │ │ │elevilor; │- sunt alese acele teme din lista de │ │ │ │- sunt selectate acele forme de│recomandări care oferă contexte relevante de│ │ │ │prezentare a conținuturilor │comunicare pentru elevi; │ │ │ │considerate potrivite pentru │- elementele de construcție a comunicării nu│ │ │ │dezvoltarea competențelor │reprezintă scopuri ale învățării, ci │ │ │ │specifice; │mijloace pentru dezvoltarea competențelor │ │ │ │- sunt alese acele teme din │ specifice. │ │ │ │lista de recomandări care oferă│ │ │ │ │contexte relevante de │ │ │ │ │comunicare pentru elevi; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │- Limba spaniolă │Limba spaniolă (Limba modernă │Limba spaniolă (Limba modernă 2), clasa │Limba spaniolă (Limba modernă 2), clasa│ │(Limba modernă 2) │2), clasa a IX-a, aprobată prin│a IX-a, aprobată prin Ordinul ministrului │a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │Ordinul ministrului educației, │educației, cercetării și inovării │ministrului educației, cercetării și │ │ │cercetării și inovării │nr. 5.099/2009, cu următoarele precizări: │inovării nr. 5.099/2009 │ │ │nr. 5.099/2009, cu următoarele │- sunt vizate competențele specifice din │ │ │ │precizări: │TC, organizându-se activități motivante │ │ │ │- sunt vizate competențele │pentru elevi; │ │ │ │specifice din TC, │- sunt selectate acele forme de │ │ │ │proiectându-se activități │prezentare a conținuturilor considerate │ │ │ │simple, adecvate nivelului │potrivite pentru dezvoltarea │ │ │ │elevilor; │competențelor specifice; │ │ │ │- sunt selectate acele forme │- sunt alese acele teme din lista de │ │ │ │de prezentare a conținuturilor │recomandări care oferă contexte │ │ │ │considerate potrivite pentru │relevante de comunicare pentru elevi; │ │ │ │dezvoltarea competențelor │- elementele de construcție a │ │ │ │specifice; │comunicării nu reprezintă scopuri │ │ │ │- sunt alese acele teme din │ale învățării, ci mijloace pentru │ │ │ │lista de recomandări care │dezvoltarea competențelor specifice. │ │ │ │oferă contexte relevante de │ │ │ │ │comunicare pentru elevi; │ │ │ │ │- elementele de construcție a │ │ │ │ │comunicării nu reprezintă │ │ │ │ │scopuri ale învățării, ci │ │ │ │ │mijloace pentru dezvoltarea │ │ │ │ │competențelor specifice. │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Matematică │Matematică, clasa a IX-a, │Matematică, clasa a X-a, aprobată prin │Matematică, clasa a X-a, aprobată prin │ │ │aprobată prin Ordinul │Ordinul ministrului educației și cercetării │Ordinul ministrului educației și │ │ │ministrului educației, │nr. 4.598/2004, pentru 2 ore/săptămână, cu │cercetării nr. 4.598/2004, pentru 2 │ │ │cercetării și inovării │următoarele precizări: sunt vizate │ore/săptămână, cu următoarele │ │ │nr. 5.099/2009, pentru 3 ore/ │competențele specifice și conținuturile │precizări: sunt vizate competențele │ │ │săptămână │asociate acestora, prezentate mai jos. │specifice și conținuturile asociate │ │ │ │Competențele specifice 1, 2, 3, 4, 5, 6 și │acestora, prezentate mai jos. │ │ │ │conținuturile asociate, astfel: │Competențele specifice 1, 2, 3, 4, 5, │ │ │ │ Numere reale │6 și conținuturile asociate, astfel: │ │ │ │● Numere reale: proprietăți ale puterilor cu│ │ │ │ │exponent rațional, irațional și real, │Matematici financiare │ │ │ │aproximări raționale pentru numere │● Probleme de numărare: permutări, │ │ │ │iraționale │aranjamente, combinări │ │ │ │● Puteri cu exponent irațional și real ale │● Elemente de calcul financiar: │ │ │ │unui număr pozitiv │procente, dobânzi, TVA │ │ │ │● Noțiunea de logaritm, proprietăți ale │● Culegerea, clasificarea și │ │ │ │logaritmilor, calcule cu logaritmi, │prelucrarea datelor statistice: date │ │ │ │operația de logaritmare Competențele │statistice, reprezentarea grafică a │ │ │ │specifice 1, 2, 3, 4, 5, 6 și │datelor statistice │ │ │ │conținuturile asociate, astfel: │● Interpretarea datelor statistice │ │ │ │Funcții și ecuații │prin parametrii de poziție: medii, │ │ │ │● Funcția putere cu exponent natural │dispersia, abateri de la medii │ │ │ │f: R → D, f(x) = x^n, n din N și n ≥ 2 │● Evenimente aleatoare egal probabile, │ │ │ │● Funcția radical f: D → R, f(x) = │operații cu evenimente, │ │ │ │radical din x de ordin n , n din N și │probabilitatea unui eveniment compus │ │ │ │n = 2,3, unde D = [0, ∞) pentru n par │din evenimente egal probabile. │ │ │ │și D = R pentru n impar. │Probabilități condiționate │ │ │ │Radical dintr-un număr rațional (de │ │ │ │ │ordinul 2 sau 3), proprietăți ale │NOTĂ: Aplicațiile vor fi din domeniul │ │ │ │radicalilor │financiar: profit, calcularea prețului │ │ │ │● Funcția exponențială f: R → (0; ∞), │de cost al unui produs, amortizări de │ │ │ │f(x) = a^x, a aparține (0; ∞), │investiții, tipuri de credite, metode │ │ │ │a diferit 1 și funcția logaritmică │de finanțare, buget personal, │ │ │ │f: (0; ∞) → R, f(x) = log(a)x, │buget familial. │ │ │ │a aparține (0; ∞), │Competențele specifice 1, 2, 3, 4, 5, │ │ │ │a diferit 1, creștere exponențială, │6 și conținuturile asociate, astfel: │ │ │ │creștere logaritmică │Geometrie │ │ │ │● Rezolvări de ecuații folosind │● Reper cartezian în plan, coordonate │ │ │ │proprietățile funcțiilor: │carteziene în plan, distanța dintre │ │ │ │- Ecuații iraționale ce conțin radicali │două puncte în plan │ │ │ │de ordinul 2 sau 3 │● Coordonatele unui vector în plan; │ │ │ │- Ecuații exponențiale, ecuații │coordonatele sumei vectoriale, │ │ │ │logaritmice de forma: a^f(x) = ag^(x), │coordonatele produsului dintre un │ │ │ │a real pozitiv, log(a)f(x) = b, a real │vector și un număr real │ │ │ │pozitiv, diferit de 1 și b real, │● Ecuații ale dreptei în plan │ │ │ │utilizarea de substituții care conduc │determinate de un punct și de o │ │ │ │la rezolvarea de ecuații algebrice │direcție dată și ale dreptei │ │ │ │NOTĂ: Pentru toate tipurile de funcții │determinate de două puncte distincte │ │ │ │se vor studia: intersecția cu axele de │● Condiții de paralelism, condiții │ │ │ │coordonate, ecuația f (x) = 0, │de perpendicularitate a două drepte │ │ │ │reprezentarea grafică prin puncte, │din plan, calcule de distanțe și arii │ │ │ │simetrie, lectura grafică a │ │ │ │ │proprietăților algebrice ale funcțiilor: │ │ │ │ │monotonie, bijectivitate. │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Fizică │Fizică, clasa a IX-a, aprobată │Fizică, clasa a IX-a, aprobată prin Ordinul │Fizică, clasa a X-a, aprobată prin │ │ │prin Ordinul ministrului │ministrului educației, cercetării și │Ordinul ministrului educației și │ │ │educației, cercetării și │tineretului nr. 3.458/2004, cu următoarele │cercetării nr. 4.598/2004 │ │ │tineretului nr. 3.458/2004, cu │precizări: sunt vizate conținuturile de mai │ │ │ │următoarele precizări: sunt │jos și competențele asociate acestora. │ │ │ │vizate conținuturile de mai jos│1. Principii și legi în mecanica clasică │ │ │ │și competențele asociate │(continuare) │ │ │ │acestora. │Subtemele: │ │ │ │1. Optica geometrică │Legea lui Hooke. Tensiunea în fir Legile │ │ │ │2. Principii și legi în │frecării la alunecare │ │ │ │mecanica clasică Subtemele: │Legea atracției universale │ │ │ │Mișcare și repaus │2. Teoreme de variație și legi de │ │ │ │Principiul I │conservare în mecanică │ │ │ │Principiul al II-lea │3. Elemente de statică │ │ │ │Principiul al III-lea │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Chimie │Chimie, clasa a IX-a, aprobată │Chimie, clasa a X-a, aprobată prin Ordinul │ - │ │ │prin Ordinul ministrului │ministrului educației, cercetării și │ │ │ │educației, cercetării și │inovării nr. 5.099/2009 (trunchi comun, │ │ │ │inovării nr. 5.099/2009, pentru│pentru clasele cu 1 oră/ săptămână) │ │ │ │2 ore/săptămână │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Biologie │Semestrul I - Biologie, clasa │ - │ - │ │ │a IX-a, aprobată prin Ordinul │ │ │ │ │ministrului educației, │ │ │ │ │cercetării și tineretului │ │ │ │ │nr. 3.458/2004 (trunchi comun, │ │ │ │ │pentru clasele cu 1 oră/ │ │ │ │ │săptămână) │ │ │ │ │Semestrul al II-lea - Biologie,│ │ │ │ │clasa a X-a, aprobată prin │ │ │ │ │Ordinul ministrului educației │ │ │ │ │și cercetării nr. 4.598/2004 │ │ │ │ │(trunchi comun, pentru clasele │ │ │ │ │cu 1 oră/săptămână) │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Istorie │Semestrul I - Istorie, clasa │ - │ - │ │ │a IX-a, aprobată prin Ordinul │ │ │ │ │ministrului educației, │ │ │ │ │cercetării și tineretului │ │ │ │ │nr. 3.458/2004 (trunchi comun, │ │ │ │ │pentru clasele cu 1 oră/ │ │ │ │ │săptămână) │ │ │ │ │Semestrul al II-lea - Istorie, │ │ │ │ │clasa a X-a, aprobată prin │ │ │ │ │Ordinul ministrului educației │ │ │ │ │și cercetării nr. 4.598/2004 │ │ │ │ │(trunchi comun, pentru clasele │ │ │ │ │cu 1 oră/săptămână) │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Geografie │Semestrul I - Geografie, clasa │ - │ - │ │ │a IXa, aprobată prin Ordinul │ │ │ │ │ministrului educației, │ │ │ │ │cercetării și tineretului │ │ │ │ │nr. 3.458/2004 (trunchi comun, │ │ │ │ │pentru clasele cu 1 oră/ │ │ │ │ │săptămână) │ │ │ │ │Semestrul al II-lea - Geografie│ │ │ │ │clasa a X-a, aprobată prin │ │ │ │ │Ordinul ministrului educației │ │ │ │ │și cercetării nr. 4.598/2004 │ │ │ │ │(trunchi comun, pentru clasele │ │ │ │ │cu 1 oră/săptămână) │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Socioumane/Logică │Logică argumentare și │ - │ - │ │argumentare și │comunicare, clasa a IX-a, │ │ │ │comunicare │aprobată prin Ordinul │ │ │ │ │ministrului educației, │ │ │ │ │cercetării și inovării │ │ │ │ │nr. 5.099/2009 (trunchi comun, │ │ │ │ │pentru clasele cu 1 oră/ │ │ │ │ │săptămână) │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Socioumane/ │ │Psihologie, clasa a X-a, aprobată prin │ │ │Psihologie │ - │Ordinul ministrului educației și cercetării │ - │ │ │ │nr. 4.598/2004 (trunchi comun, pentru │ │ │ │ │clasele cu 1 oră/ săptămână) │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Socioumane/Educație│ - │ - │Educație antreprenorială, aprobată prin│ │antreprenorială │ │ │Ordinul ministrului educației și │ │ │ │ │cercetării nr. 4.598/2004 │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Religie │- Religie (cultul ortodox), │- Religie (cultul ortodox), clasa a X-a, │ - │ │ │clasa a IX-a, aprobată prin │aprobată prin Ordinul ministrului educației,│ │ │ │ Ordinul ministrului educației, │cercetării și tineretului nr. 5.230/2008 │ │ │ │cercetării și tineretului │- Religie (cultul romano-catolic de limba │ │ │ │nr. 5.230/2008 │română), clasa a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │ │- Religie (cultul romano- │ministrului educației, cercetării și │ │ │ │catolic de limba română), │tineretului nr. 5.230/2008 │ │ │ │clasa a IX-a, aprobată prin │- Religie (cultul romano-catolic de limba │ │ │ │Ordinul ministrului educației, │maghiară), clasa a X-a, aprobată prin │ │ │ │cercetării și tineretului │Ordinul ministrului educației, cercetării │ │ │ │nr. 5.230/2008 │și tineretului nr. 5.230/2008 │ │ │ │- Religie (cultul romano- │- Religie (cultul greco-catolic), clasa │ │ │ │catolic de limba maghiară), │a X-a, aprobată prin Ordinul ministrului │ │ │ │clasa a IX-a, aprobată prin │educației, cercetării și tineretului │ │ │ │Ordinul ministrului educației, │nr. 5.230/2008 │ │ │ │cercetării și tineretului │- Religie (cultul reformat și cultul │ │ │ │nr. 5.230/2008 │evanghelic S.P.), clasa a X-a, aprobată │ │ │ │- Religie (cultul greco- │prin Ordinul ministrului educației, │ │ │ │catolic), clasa a IX-a, │cercetării și tineretului nr. 5.230/2008 │ │ │ │aprobată prin Ordinul │ │ │ │ │ministrului educației, │ │ │ │ │cercetării și tineretului │ │ │ │ │nr. 5.230/2008 │ │ │ │ │- Religie (cultul reformat │ │ │ │ │și cultul evanghelic S.P.), │ │ │ │ │clasa a IX-a, aprobată prin │ │ │ │ │Ordinul ministrului │ │ │ │ │educației, cercetării și │ │ │ │ │tineretului nr. 5.230/2008 │ │ │ │ │- Religie (cultul unitarian), │- Religie (cultul unitarian), clasa a Xa, │ │ │ │clasa a IX-a, aprobată prin │aprobată prin Ordinul ministrului educației,│ │ │ │ Ordinul ministrului educației, │cercetării și tineretului nr. 5.230/2008 │ │ │ │cercetării și tineretului │- Religie (Alianța evanghelică: cultul │ │ │ │nr. 5.230/2008 │baptist, cultul creștin după Evanghelie, │ │ │ │- Religie (Alianța evanghelică:│cultul penticostal), clasa a X-a, aprobată │ │ │ │cultul baptist, cultul creștin │prin Ordinul ministrului educației, │ │ │ │după Evanghelie, cultul │cercetării și tineretului nr. 5.230/2008 │ │ │ │penticostal), clasa a IX-a, │- Religie (cultul adventist de ziua a │ │ │ │aprobată prin Ordinul │șaptea), clasa a X-a, aprobată prin Ordinul │ │ │ │ministrului educației, │ministrului educației, cercetării și │ │ │ │cercetării și tineretului │tineretului nr. 5.230/2008 │ │ │ │nr. 5.230/2008 │- Religie (cultul musulman), clasa a X-a, │ │ │ │- Religie (cultul adventist de │aprobată prin Ordinul ministrului │ │ │ │ziua a șaptea), clasa a IX-a, │educației și cercetării nr. 4.598/2004 │ │ │ │aprobată prin Ordinul │ │ │ │ │ministrului educației, │ │ │ │ │cercetării și tineretului │ │ │ │ │nr. 5.230/2008 │ │ │ │ │- Religie (cultul musulman), │ │ │ │ │clasa a IX-a, aprobată prin │ │ │ │ │Ordinul ministrului educației, │ │ │ │ │cercetării și tineretului │ │ │ │ │nr. 3.458/2004 │ │ │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────────┤ │Educație fizică și │Educație fizică, clasa a IX-a, │Educație fizică, clasa a X-a, școala de arte│Educație fizică, anul de completare │ │sport │școala de arte și meserii, │și meserii, aprobată prin Ordinul │(clasa a XI-a), aprobată prin Ordinul │ │ │aprobată prin Ordinul │ministrului educației și cercetării │ministrului educației și cercetării │ │ │ministrului educației, │nr. 3.552/2004*) │nr. 3.872/2005*) │ │ │cercetării și tineretului │ │ │ │ │nr. 3.458/2004 │ │ │ │ ├───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┤ │ │NOTĂ: Volumul de timp, 2 ore/săptămână, impune adoptarea de către profesori a unei metodologii prin care sunt │ │ │abordate conținuturile calităților motrice și ale deprinderilor motrice de bază, aplicativ-utilitare și sportive, │ │ │prin exersarea structurilor motrice utilizându-se o perioadă dublă de timp. │ │ │Programele oferă o gamă largă de conținuturi din care cadrul didactic de specialitate, corespunzător condițiilor de │ │ │mediu și de dotare materială, dar și opțiunii exprimate de elevi, le va selecta pe acelea care să asigure pentru │ │ │fiecare elev: capacitatea de a practica o probă de atletism, o săritură sau o altă formă de practicare a │ │ │gimnasticii, un joc sportiv sau o disciplină sportivă alternativă; susținerea probelor de forță pentru două regiuni │ │ │musculare diferite. Aceste capacități vor fi avute în vedere la evaluarea elevilor. │ ├───────────────────┼───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┤ │Tehnologia │- Tehnologia informației și a │ - │ - │ │informației și a │comunicațiilor, clasa a IX-a, │ │ │ │comunicațiilor │filiera tehnologică, toate │ │ │ │ │profilurile și specializările, │ │ │ │ │aprobată prin Ordinul │ │ │ │ │ministrului educației, │ │ │ │ │cercetării și inovării │ │ │ │ │nr. 5.099/2009 │ │ │ │ │- Tehnologia informației și a │ │ │ │ │comunicațiilor, clasa a X-a, │ │ │ │ │filiera teoretică, toate │ │ │ │ │profilurile și specializările, │ │ │ │ │filiera tehnologică, toate │ │ │ │ │profilurile și specializările, │ │ │ │ │filiera vocațională, │ │ │ │ │profilurile artistic, sportiv, │ │ │ │ │pedagogic, teologic, ordine și │ │ │ │ │securitate publică, toate │ │ │ │ │specializările, aprobată prin │ │ │ │ │Ordinul ministrului educației, │ │ │ │ │cercetării și inovării │ │ │ │ │nr. 5.099/2009 │ │ │ │ │NOTĂ: │ │ │ │ │Programele vor fi parcurse │ │ │ │ │succesiv pe parcursul clasei │ │ │ │ │a IX-a învățământ profesional, │ │ │ │ │având în vedere: │ │ │ │ │- încadrarea în bugetul de │ │ │ │ │timp alocat disciplinei TIC │ │ │ │ │în fiecare semestru; │ │ │ │ │- adaptări specifice în funcție│ │ │ │ │de profilul și specializarea │ │ │ │ │clasei, cu predilecție la │ │ │ │ │partea aplicativă. │ │ │ └───────────────────┴───────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┘

____________

Notă *) Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.432/2003 , al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 3.458/2004, al ministrului educației și cercetării nr. 3.552/2004, al ministrului educației și cercetării nr. 4.598/2004 și al ministrului educației și cercetării nr. 3.872/2005 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Anexa 2

PRECIZĂRI

privind programele școlare pentru cultura de specialitate și pregătirea

practică săptămânală din aria curriculară Tehnologii, precum și pentru

stagiile de pregătire practică CDL, care se aplică la clasa a IX-a

în învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani,

începând cu anul școlar 2014-2015

La clasa a IX-a învățământ profesional de stat cu durata de 3 ani, unde pregătirea se realizează pe domenii de pregătire de bază, se aplică planu-cadru de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.152/2014, planurile de învățământ pentru cultura de specialitate, pregătire practică săptămânală și stagii de pregătire practică aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.731/2014 și programele școlare aprobate prin ordine ale ministrului educației naționale, conform tabelului de mai jos:

┌────┬─────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────┐ │Nr. │Curriculum pentru clasa a IX-a - │Programe școlare aplicate la clasa │ │crt.│ domeniul de pregătire de bază │a IX-a în învățământul profesional │ │ │ │ cu durata de 3 ani │ │ │ │ - Ordinul ministrului nr. - │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 1.│Mecanică │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 2.│Electromecanică │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 3.│Electronică automatizări │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 4.│Electric │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 5.│Chimie industrială │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 6.│Materiale de construcții │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 7.│Construcții, instalații și lucrări │ │ │ │publice │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 8.│Industrie textilă și pielărie │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 9.│Fabricarea produselor din lemn │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 10.│Tehnici poligrafice │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 11.│Producție media │ 3.330/2010 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 12.│Agricultură │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 13.│Industrie alimentară │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 14.│Silvicultură │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 15.│Comerț │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 16.│Turism și alimentație │ 4.857/2009 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼───────────────────────────────────┤ │ 17.│Estetica și igiena corpului omenesc │ 4.857/2009 │ └────┴─────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┘

Anexa 3

CONSILIERE ȘI ORIENTARENOTĂ DE PREZENTARECOMPETENȚE GENERALEVALORI ȘI ATITUDINISUGESTII METODOLOGICEBIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂResurse internet

PROGRAMA ȘCOLARĂ

Curriculum diferențiat pentru învățământul profesional de stat

cu durata de 3 ani

Clasele a IX-a, a X-a și a XI-a

București, 2014

Documentul cuprinde programa școlară pentru Consiliere și orientare, curriculum diferențiat pentru învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, clasele a IX-a, a X-a și a XI-a; studiul beneficiază în fiecare dintre cei 3 ani școlari de un buget de timp de o oră/săptămână.

Pregătirea elevilor prin învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani vizează obținerea unei duble recunoașteri, academică și profesională, ceea ce permite absolvenților atât continuarea studiilor, cât și angajarea pe piața muncii. Disciplina Consiliere și orientare are un rol esențial în sprijinirea elevilor pentru dezvoltarea carierei și facilitarea tranziției acestora spre continuarea studiilor la liceu, angajare sau inițierea propriei afaceri.

Disciplina Consiliere și orientare urmărește să sprijine elevii în ceea ce privește identificarea resurselor personale, utilizarea de către aceștia a unor tehnici de învățare, valorificarea informațiilor dobândite în diverse contexte pentru elaborarea unui proiect personal de educație și carieră și dezvoltarea unui stil de viață favorabil schimbării și adaptării la noi contexte de învățare și muncă. Accentul este pus pe formarea și îmbunătățirea abilităților de management al carierei, definite drept moduri structurate de: a colecta, a analiza, a sintetiza și a organiza informații despre sine, educație și ocupații, precum și abilități de luare și de implementare a deciziilor și de facilitarea tranzițiilor (Sultana, 2009).

Structura programei cuprinde următoarele secțiuni:

- Notă de prezentare;

- Competențe generale;

- Valori și atitudini;

- Competențe specifice și conținuturi;

- Sugestii metodologice;

- Bibliografie orientativă.

Competențele generale sunt ansambluri structurate de cunoștințe, abilități și atitudini care se formează pe parcursul învățământului profesional. Acestea sunt construite în termeni de rezultate așteptate din partea celor care învață, la finalul procesului de educație și formare profesională.

Valorile și atitudinile se dezvoltă la elevi pe parcursul celor 3 ani de studiu.

Competențele specifice sunt deduse din competențele generale și sunt dezvoltate pentru fiecare an de studiu.

Conținuturile cuprind temele prin care vor fi dezvoltate competențele specifice și sunt structurate în următoarele domenii: Autocunoaștere și management personal, Comunicare interpersonală, A învăța să înveți, Planificarea și dezvoltarea carierei, Piața muncii, Stil de viață și muncă. Temele oferă un cadru holistic pentru a găsi răspunsuri la întrebări cum ar fi: Cine sunt eu?, Cum interacționez pozitiv cu ceilalți?, Cum valorific oportunitățile de învățare și informaționale?, Ce vreau să devin?, Ce obiective am?, Ce decizii iau?, Cum fac față tranzițiilor și schimbării?

Sugestiile metodologice reflectă specificul disciplinei și oferă un suport flexibil pentru cadre didactice referitor la proiectarea și derularea la clasă a activităților, la utilizarea unui registru personalizat de strategii didactice, precum și la elementele de evaluare. Activitățile de învățare sunt propuse ca exemple concrete în scopul realizării competențelor specifice, pe care cadrul didactic are libertatea să le aplice și să le dezvolte în mod creativ.

Programa școlară pentru Consiliere și orientare pentru învățământ profesional a fost elaborată în concordanță cu abordările europene recente privind curriculumul, noile paradigme în domeniul consilierii și orientării și cu tendințele recente de dezvoltare socială și economică. De asemenea, s-a urmărit realizarea unei corespondențe cu programa de Consiliere și orientare în vigoare pentru învățământul liceal, clasele a XI-a și a XII-a.

În elaborarea acestei programe au fost valorificate o serie de recomandări cuprinse în documente internaționale, care subliniază rolul important al consilierii și orientării în formarea unor abilități de management al carierei pe parcursul întregii vieți și în cadrul strategiilor de prevenire și reducere a părăsirii timpurii a școlii prin sprijinul acordat elevilor în depășirea dificultăților școlare, sociale sau personale:

- Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului din 21 noiembrie 2008 privind o mai bună integrare a orientării de-a lungul vieții în strategiile de învățare de-a lungul vieții;

- Recomandarea Consiliului din 28 iunie 2011 privind politicile de reducere a părăsirii timpurii a școlii.

┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │1. Explorarea resurselor personale în vederea planificării și dezvoltării │ │carierei │ │2. Utilizarea instrumentelor necesare pentru învățare și muncă │ │3. Elaborarea proiectului personal de educație și carieră │ │4. Manifestarea unui stil de viață favorabil schimbării și adaptării la noi │ │contexte de învățare și de muncă │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

Competențele generale și specifice care trebuie formate prin studiul disciplinei Consiliere și orientare au la bază și promovează următoarele valori și atitudini:

- încredere în potențialul personal;

- respect față de sine și față de ceilalți;

- gestionarea cu succes a emoțiilor;

- valorificare critică și selectivă a informațiilor;

- adaptare la noile tipuri și tehnologii de învățare;

- optimism în abordarea învățării permanente într-o lume a schimbării;

- adaptare și deschidere la cerințele pieței muncii;

- responsabilitate în luarea deciziilor legate de carieră;

- realism în construirea planului de carieră;

- independență în gândire și acțiune;

- motivație și flexibilitate în configurarea traseului educațional și profesional;

- orientare către un stil de viață de calitate.

Clasa a IX-a

Competențe specifice și conținuturi

*Font 8* ┌────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐ │ Competențe specifice │ Conținuturi │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │1.1. Analizarea caracteristicilor personale semnificative │Autocunoaștere și management personal │ │pentru dezvoltarea încrederii în sine │● Caracteristici personale: calități, │ │ │valori, interese, competențe, aptitudini,│ │ │aspirații, nevoi etc. │ │ │● Modalități de dezvoltare a încrederii │ │ │în sine │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │2.1. Folosirea unor tehnici de comunicare adaptate │Comunicare interpersonală │ │diferitelor contexte de învățare și de muncă │● Comunicarea pasivă, asertivă, agresivă.│ │2.2. Operarea cu tehnici de învățare adaptate diverselor │Tehnici de comunicare asertivă │ │etape de dezvoltare a carierei │A învăța să înveți │ │ │● Resurse și tehnici de informare cu │ │ │privire la învățare și muncă prin │ │ │intermediul noilor instrumente TIC și │ │ │multimedia │ │ │● Factori care favorizează și/sau │ │ │blochează învățarea și succesul în │ │ │carieră │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │3.1. Identificarea factorilor care influențează decizia de │Planificarea și dezvoltarea carierei │ │carieră │● Decizia de carieră: etape, factori de │ │3.2. Explorarea caracteristicilor și a tendințelor pieței │ influență │ │muncii │Piața muncii │ │ │● Dinamica pieței muncii la nivel local, │ │ │regional, național, internațional │ │ │● Oportunități de muncă: cu normă │ │ │întreagă, cu jumătate de normă, la │ │ │domiciliu, consultanță, liber │ │ │profesionist, voluntariat, │ │ │antreprenoriat etc. │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │4.1. Aprecierea efectelor schimbărilor sociale, economice și│ Stil de viață și muncă │ │tehnologice asupra stilului de viață și evoluției │● Schimbările economice, sociale și │ │profesiilor │tehnologice - influența asupra stilului │ │ │de viață și asupra profesiilor │ │ │● Impactul stilului de viață asupra │ │ │planificării carierei și dezvoltării │ │ │personale │ └────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘

Clasa a X-a

Competențe specifice și conținuturi

*Font 8* ┌────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐ │ Competențe specifice │ Conținuturi │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │1.1. Stabilirea unor scopuri, obiective, priorități pe baza │Autocunoaștere și management personal │ │resurselor personale │● Abilități de prezentare a resurselor │ │ │personale (caracteristici, obiective, │ │ │planuri de viitor etc.) │ │ │● Pregătirea pentru succes profesional și│ │ │personal: concordanța dintre aspirații, │ │ │competențe și rezultate │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │2.1. Explorarea inteligenței emoționale ca abilitate │Comunicare interpersonală │ │semnificativă pentru învățare și muncă │● Comunicarea prin emoții. Emoții │ │2.2. Folosirea unor instrumente și aplicații TIC în vederea │pozitive și negative. Influențe asupra │ │eficientizării învățării, planificării și dezvoltării │învățării și muncii. Modalități de │ │carierei │dezvoltare a inteligenței emoționale │ │ │A învăța să înveți │ │ │● Tehnici și strategii de optimizare a │ │ │învățării. Tehnici de stimulare a │ │ │creativității │ │ │● Instrumente și aplicații TIC pentru │ │ │eficientizarea învățării și a │ │ │planificării carierei │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │3.1. Utilizarea instrumentelor de marketing personal în │Planificarea și dezvoltarea carierei │ │pregătirea pentru angajare │● Portofoliul personal, scrisoarea de │ │3.2. Evaluarea cerințelor pentru practicarea profesiilor în │intenție, CV, referințe, certificate de │ │vederea formulării unor opțiuni pentru angajare │competență, diplome. Modalități de │ │ │realizare a documentelor Europass │ │ │● Pregătirea pentru interviu (studii sau │ │ │angajare) │ │ │Piața muncii │ │ │● Meserii/Profesii tradiționale, de │ │ │viitor, actuale │ │ │● Cerințe minime ale profesiilor și │ │ │competențe specifice fișei postului │ │ │● Surse formale și informale de căutare │ │ │a unui loc de muncă. Pregătirea pentru │ │ │angajare │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │4.1. Manifestarea opțiunii pentru o relație echilibrată │Stil de viață și muncă │ │între muncă și viață personală │● Factori care influențează sănătatea │ │ │ocupațională: echilibrul muncă - viață │ │ │personală; factori de stres │ │ │● Modalități de a face față stresului în │ │ │viața personală și la muncă │ └────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘

Clasa a XI-a

Competențe specifice și conținuturi

*Font 8* ┌────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐ │ Competențe specifice │ Conținuturi │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │1.1. Stabilirea unei strategii de optimizare a resurselor │Autocunoaștere și management personal │ │personale pe termen scurt, mediu și lung, pe baza │● Strategia de optimizare a resurselor │ │autoevaluării caracteristicilor personale │personale │ │ │● Motivația pentru succesul școlar și │ │ │profesional. Tehnici motivaționale │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │2.1. Utilizarea rețelelor de socializare în accesarea │Comunicare interpersonală │ │eficientă a resurselor de învățare și muncă │● Comunicarea on-line. Rețele de │ │2.2. Valorificarea informațiilor dobândite în contexte │socializare. Rețele de suport. Avantaje │ │formale, nonformale și informale în vederea dezvoltării │și dezavantaje │ │carierei │A învăța să înveți │ │ │● Managementul informațiilor în contexte │ │ │de învățare formală, nonformală și │ │ │informală │ │ │● Modalități de analiză și selecție a │ │ │informațiilor (corectitudine, │ │ │veridicitate, certificare, credibilitate,│ │ │relevanță) utile în muncă și învățare │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │3.1. Explorarea oportunităților de continuare a studiilor │Planificarea și dezvoltarea carierei │ │și/sau de dezvoltare a carierei │● Traiectorii de educație și profesionale│ │3.2. Construirea planului personal de educație și carieră │Opțiuni pentru dezvoltarea carierei: │ │pe termen scurt, mediu și lung prin valorificarea resurselor│continuarea studiilor la liceu, angajarea│ │personale și a informațiilor despre piața muncii │inițierea unei afaceri. Avantaje și │ │ │dezavantaje │ │ │● Planul de educație și/sau carieră: │ │ │scop, obiective, strategii de realizare, │ │ │resurse, obstacole, rezultate. Rolul │ │ │resurselor personale și informațiilor │ │ │despre piața muncii în elaborarea │ │ │planului de educație și/sau carieră │ │ │Piața muncii │ │ │● Drepturile și obligațiile │ │ │angajatorului/angajatului. Munca la │ │ │negru. Munca în străinătate. Exploatarea │ │ │prin muncă. Șomaj și protecție socială │ ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │4.1. Aprecierea importanței implicării comunitare și a │Stil de viață și muncă │ │voluntariatului în dezvoltarea carierei │● Implicare comunitară și voluntariat: │ │4.2. Manifestarea unei atitudini pozitive în planificarea │modalități de dezvoltare a propriei │ │carierei și în construirea unui stil de viață de calitate │cariere │ │pe baza principiului egalității de șanse │● Managementul diversității în │ │ │dezvoltarea carierei: categorii de │ │ │persoane defavorizate. Dimensiunea de gen│ │ │în carieră. Oportunități și constrângeri │ │ │pe piața muncii │ └────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘

Această secțiune oferă recomandări utile cu privire la strategiile, metodele și tehnicile utilizate pentru dezvoltarea competențelor urmărite, precum și sugestii referitoare la modalitățile de evaluare specifice acestei discipline.

În cadrul disciplinei Consiliere și orientare, elevii sunt sprijiniți în procesul de luare a deciziilor cu privire la alegerea traseelor educaționale și a carierei, sunt invitați să exploreze resursele personale, alternativele educaționale, cerințele sociale și economice ale pieței muncii. Prin modul de organizare a activităților de învățare, prin tehnicile practic-aplicative și prin atitudinea creativă și deschisă din partea cadrului didactic, elevii au oportunitatea de a-și valorifica propriile experiențe de viață, ceea ce conferă autenticitate demersului inițiat și rezultatelor vizate. Elevii sunt încurajați să comunice ceea ce gândesc sau ceea ce simt, să manifeste curaj și inițiativă, să adreseze întrebări, să reflecteze, să argumenteze propriile idei, să fie originali în sarcinile pe care le au de rezolvat.

Specificul orelor de Consiliere și orientare, particularitățile grupurilor de elevi, principiile didactice constituie condiții importante în alegerea strategiilor didactice. Accentul este pus pe utilizarea unor metode și tehnici de învățare într-o manieră interactivă: brainstorming, exerciții individuale, exerciții de grup, exemple, dezbateri pro/contra, prezentări personale, lucrul în echipă, tehnici art-creative (colaje, desene, modelaj, postere etc.), tehnici de căutare a informațiilor, jocuri de rol, scenarii, tehnici ale gândirii critice (turul galeriei, jurnalul cu dublă intrare, ciorchinele etc.), sondaje, chestionare, analiza documentelor, tehnici de marketing personal (CV, interviu, scrisoare de intenție), vizionări și comentarii de filme, fișe de lucru, consultarea unor profiluri ocupaționale etc.

Activitățile de învățare pentru Consiliere și orientare se pot corela cu numeroase activități nonformale și informale, precum: vizite la diferite organizații publice/private, ONG-uri, participarea la evenimente educaționale (expoziții, târguri, festivaluri, ateliere de lucru, seminare etc.), organizarea unor întâlniri cu personalități de succes din comunitate, dezvoltarea parteneriatelor cu alte unități de învățământ/companii/firme etc., implicarea în acțiuni de voluntariat, implicarea familiei prin organizarea unor vizite la locul de muncă al părinților, cunoașterea meseriilor bunicilor etc. Activitățile realizate în cadrul orelor de Consiliere și orientare vor fi valorificate în cadrul acțiunilor obligatorii pentru școlile profesionale de stat de 3 ani, spre exemplu, pentru promovarea ofertei locale a învățământului profesional prin anunțuri în mass-media, prin Săptămâna meseriilor și prin Târgul meseriilor, precum și prin inițierea altor evenimente.

Proiectarea activităților va ține cont de contextul local, de resursele logistice existente, de calificarea profesională în care sunt pregătiți elevii. Se recomandă realizarea unor activități integrate, diversificarea/extinderea activităților extracurriculare, de exemplu: concursuri, târguri de joburi, ziua antreprenoriatului etc. În condițiile în care programa școlară acoperă 75% din timpul de predare-învățare-evaluare și lasă la dispoziția cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei, cadrele didactice au posibilitatea de a diversifica parcursurile de învățare individualizate și abordările centrate pe elev.

Resursa umană angajată în organizarea activităților specifice disciplinei Consiliere și orientare poate fi orice cadru didactic care a participat, în prealabil, la un curs de formare în acest domeniu sau consilierul școlar. Se recomandă activități în parteneriat cu psihologul sau consilierul școlar din unitatea de învățământ respectivă sau prezența unui alt specialist în următoarele situații: solicitare de resurse suplimentare, suport pentru un management eficient al clasei de elevi.

Evaluarea activităților elevilor la disciplina Consiliere și orientare nu se face prin note sau calificative. Cadrul didactic care coordonează activitățile de învățare la această disciplină va oferi feedback permanent în legătură cu progresul fiecărui elev, operaționalizat ca: nivel de implicare a elevilor, mod de prezentare a rezultatelor învățării, grad de realizare a portofoliului individual. Portofoliul individual, în format clasic sau digital, va include toate rezultatele activității individuale și de grup realizate în cadrul orelor de Consiliere și orientare, de exemplu fișe de (auto)evaluare, planul de educație/carieră, colaje tematice, postere etc.

Ca strategii de evaluare formativă și sumativă a activităților de Consiliere și orientare se pot utiliza autoevaluarea, interevaluarea sau evaluarea de către cadrul didactic prin: chestionare, activități practice, proiecte individuale și în echipă, grile de observație.

Pe parcursul clasei a IX-a, pentru formarea competențelor specifice, se recomandă utilizarea următoarelor activități de învățare, prezentate în tabelul de mai jos:

┌──────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Competențe│ │ │specifice │ Exemple de activități de învățare │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │1.1. │● discuții de grup despre importanța explorării caracteristicilor │ │ │personale │ │ │● exerciții de autoevaluare a caracteristicilor personale (hărți, │ │ │fișe de lucru, jocuri de rol, fotografii etc.) │ │ │● brainstorming referitor la încrederea în sine, avantaje și │ │ │dezavantaje ale autocunoașterii, listarea consecințelor lipsei │ │ │de încredere în sine │ │ │● chestionare de autocunoaștere (de exemplu, Cine sunt eu? ) │ │ │● scurte descrieri despre sine, cum ar fi Eu și punctele mele │ │ │forte: competențe, interese, talente, aptitudini │ │ │● jocuri și exerciții de identificare și exersare a modalităților │ │ │de dezvoltare a încrederii în sine │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │2.1. │● chestionar privind comunicarea asertivă │ │ │● jocuri de rol pe tema comportamentul pasiv - asertiv - agresiv │ │ │în situații de interviu │ │ │● studii de caz axate pe agresivitate verbală/emoțională, bullying │ │ │la școală/locul de muncă, ascultare activă, oferire de feedback │ │ │● brainstorming, exerciții de prezentare în fața grupului │ │ │referitoare la succesul în carieră │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │2.2. │● crearea unor postere despre condițiile învățării eficiente, │ │ │factorii care susțin și/sau blochează comunicarea │ │ │● dezbateri de grup pentru exersarea exprimării opiniilor pro/ │ │ │contra: Este importantă învățarea pentru carieră? │ │ │● chestionare de autoevaluare a stilului de învățare │ │ │● simularea unui interviu de angajare cu înregistrare pe telefonul │ │ │mobil și interevaluare în perechi sau în grup │ │ │● utilizarea internetului pentru explorarea ofertei educaționale │ │ │și a lumii ocupațiilor (Ploteus, Ghidul ocupațiilor etc.) │ │ │● crearea unei baze de date cu informații despre profesia aleasă │ │ │● expoziții despre resurse referitoare la învățare și muncă │ │ │● prezentarea celei mai eficiente tehnici de informare cu privire │ │ │la învățare și muncă prin TIC/multimedia │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │3.1. │● brainstorming pe teme cum ar fi: Munca și rolul acesteia în viața│ │ │noastră, Luarea deciziei de carieră │ │ │● realizarea de postere, afișe, pliante, colaje pe teme precum: │ │ │Decizia de carieră, Explorarea ocupațiilor │ │ │● crearea unor postere pe tema Cariera de succes │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │3.2. │● dezbatere pro și contra pentru identificarea și evaluarea │ │ │opțiunilor legate de posibilitățile de muncă: cu normă întreagă, │ │ │cu jumătate de normă, consultanță, liber-profesionist, voluntariat,│ │ │antreprenoriat │ │ │● organizarea unei expoziții pe tema Lumea profesiilor prin │ │ │realizarea unui inventar al profesiilor existente la nivelul │ │ │localității/județului/regiunii și elaborarea unor postere de │ │ │prezentare a acestora │ │ │● joc de rol: întâlnire la un târg de joburi (standuri) cu persoane│ │ │care au ales anumite posibilități de muncă: cu normă întreagă, cu │ │ │jumătate de normă, consultanță, liber-profesionist, voluntariat, │ │ │antreprenoriat etc. │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.1. │● brainstorming despre Ce este schimbarea? Ce este stilul de viață?│ │ │● discuții de grup despre schimbări economice, sociale, │ │ │tehnologice - cum le operaționalizăm sau "ce se vede cu ochiul │ │ │liber" │ │ │● realizarea unui eseu despre stilul de viață personal │ │ │● elaborarea unui colaj cu evoluția profesiilor de-a lungul │ │ │timpului │ │ │● comentarea unor filme despre impactul schimbărilor asupra │ │ │stilului de viață │ │ │● lucru în echipe referitoare la prezentarea tipurilor de schimbări│ │ │în societate, prin realizarea unui pliant │ │ │● realizarea unei expoziții de grafică cu tema Stilul de viață și │ │ │cariera │ │ │● exemple concrete pentru explicarea tipologiei stilurilor de viață│ │ │și de carieră (carieristul, salariatul, antreprenorul) │ └──────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┘

Pe parcursul clasei a X-a, pentru formarea competențelor specifice, se recomandă utilizarea următoarelor activități de învățare, prezentate în tabelul de mai jos:

┌──────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Competențe│ │ │specifice │ Exemple de activități de învățare │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │1.1. │● exerciții individuale și de grup pentru exersarea abilităților de│ │ │prezentare personală: Cum mă prezint celorlalți?, Ce îmi place să │ │ │fac? (prezentarea intereselor mele în fața colegilor) │ │ │● organizarea unor interviuri adresate colegilor despre cum se │ │ │pregătesc pentru succes școlar și profesional │ │ │● realizarea prezentării resurselor personale în forme creative │ │ │(poster, pliant, carte de vizită, colaj etc.) și în spații diferite│ │ │(în fața unui angajator, a unei persoane pe care o apreciezi, în │ │ │fața bunicilor, familiei etc.) │ │ │● completarea unor fraze lacunare: activitățile mele favorite și │ │ │domeniile mele de interes │ │ │● crearea și selectarea unor ecusoane cu scopurile și obiectivele │ │ │de viață/de carieră, potrivit formulării unor priorități │ │ │● exerciții de autocunoaștere și management personal referitoare │ │ │la contractul personal, agenda de viitor │ │ │● exerciții de conștientizare a resurselor personale: Ce-mi │ │ │doresc?, Ce vreau să fac?, Pe ce mă bazez?, Ce rezultate îmi │ │ │propun să obțin? │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │2.1. │● exerciții de exprimare a stărilor emoționale în situații variate:│ │ │fișe de lucru, mimă (exprimarea emoțiilor verbal/nonverbal/ │ │ │paraverbal), jocuri de rol │ │ │● studii de caz referitoare la stări emoționale în situații │ │ │profesionale și de viață │ │ │● brainstorming despre situații care implică emoții puternice: │ │ │câștigarea sau pierderea unei competiții, schimbări în familie, │ │ │eșec școlar │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │2.2. │● prezentări individuale despre traseul educațional sau de carieră │ │ │(tehnici art-creative, TIC, multimedia) │ │ │● chestionare de investigare a nivelului de creativitate: Cât de │ │ │creativ sunt?, Profilul persoanei creative │ │ │● dezbatere pe tema importanței planificării învățării pentru │ │ │reușita profesională │ │ │● exersarea unor tehnici de învățare eficientă: mnemotehnici, │ │ │luarea notițelor, reprezentări grafice, stiluri de învățare, │ │ │planificarea învățării │ │ │● fișe de lucru cu sarcini de rezolvat pentru planul personalizat │ │ │de învățare/pregătire profesională/regulile învățării/motivația │ │ │învățării │ │ │● dezbatere despre echilibrul activități de învățare - activități │ │ │de timp liber în orarul zilnic │ │ │● crearea programului unei zile de școală/unei zile de vacanță, │ │ │pe teme precum: Timpul liber într-o zi/pe săptămână, Ce faci în │ │ │timpul tău liber? │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │3.1. │● elaborarea unui CV european și a unei scrisori de intenție │ │ │● simularea participării la un interviu de angajare │ │ │● vizite la cabinetul de consiliere din școală pe tema │ │ │marketingului personal │ │ │● explorarea site-ului Europass pentru identificarea modalităților │ │ │de utilizare a instrumentelor Europass │ │ │● jocuri de rol cu referire la utilizarea instrumentelor de │ │ │marketing personal │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │3.2. │● consultarea online a unor profiluri ocupaționale pentru │ │ │identificarea cerințelor și competențelor necesare exercitării │ │ │unei profesii │ │ │● discuții, interviuri cu persoane angajate, oameni de succes │ │ │despre cerințele și competențele necesare exercitării unei │ │ │profesii │ │ │● crearea unor portofolii tematice despre profesiile dorite, în │ │ │relație cu planurile și scopurile carierei │ │ │● explorarea unor portaluri cu informații despre studii sau │ │ │angajare: Serviciul electronic de medierea muncii www.semm.ro, │ │ │Eures http://www.eures.anofm.ro/, Ploteus https://ec.europa.eu/ │ │ │ploteus/en, Ghidul ocupațiilor: http://www.go.ise.ro/ │ │ │● realizarea proiectului Vizite în întreprinderi/companii/firme, │ │ │prin parcurgerea pașilor: identificarea întreprinderilor/ │ │ │companiilor/firmelor din zonă, efectuarea vizitei, colectarea │ │ │informațiilor legate de personalul angajat și de mediul de lucru, │ │ │identificarea cerințelor unor posturi, prezentarea experiențelor │ │ │în cadrul unei expoziții organizate de elevi │ │ │● dezvoltarea unui eveniment cu tema Carnavalul profesiilor prin │ │ │prezentarea profesiilor solicitate, actuale, tradiționale, de │ │ │viitor etc. │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.1. │● elaborarea hărții conceptuale despre sănătatea ocupațională │ │ │● exerciții de identificare a factorilor de stres prin fraze │ │ │lacunare, teste-grilă, interviu etc. │ │ │● evaluarea raportului dintre muncă și viață personală prin analiza│ │ │activităților realizate într-o zi │ │ │● inițierea unui plan de acțiune care să reflecte echilibrul dintre│ │ │muncă și viață personală │ │ │● dezvoltarea unor proiecte antistres atât în școală, cât și │ │ │carieră, cu rezultate precum postere, mesaje, desene, fotografii │ │ │etc. │ │ │● crearea unui newsletter electronic despre sănătatea ocupațională │ │ │● întâlniri cu specialiști în sănătate ocupațională (psihologi, │ │ │consilieri școlari, medici etc.) │ │ │● organizarea unui sondaj de opinie despre stresul în școală │ └──────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┘

Pe parcursul clasei a XI-a pentru formarea competențelor specifice se recomandă utilizarea următoarelor activități de învățare, prezentate în tabelul de mai jos:

┌──────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Competențe│ │ │specifice │ Exemple de activități de învățare │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │1.1. │● crearea unui jurnal al resurselor personale │ │ │● dezvoltarea unui plan de acțiune cu tema: Cum mă văd și ce vreau │ │ │fac peste 2, 5, 10 ani │ │ │● eseu motivațional: Ce contează cel mai mult pentru mine în viața │ │ │de zi cu zi și în carieră? Ce-mi place cel mai mult la mine? Ce │ │ │doresc să schimb la mine? │ │ │● analizarea și prezentarea poveștilor de viață ale unor │ │ │personalități de succes din diferite domenii profesionale │ │ │● realizarea unor fișe de lucru pentru identificarea factorilor │ │ │motivaționali care susțin succesul școlar și profesional │ │ │(de exemplu, factorii cei mai importanți în alegerea carierei: │ │ │listare, ordonare, argumentare) │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │2.1. │● compunerea unei scrisori de intenție online pentru continuarea │ │ │studiilor și/sau angajare și a mesajului de însoțire │ │ │● plasarea unor mesaje (impresii, recomandări, foto etc.) pe rețele│ │ │de socializare în care sunt activi despre traseele educaționale și │ │ │de carieră │ │ │● explorarea paginilor de internet care prezintă interes pentru │ │ │meserii, licee/universități sau comunități profesionale în domeniu │ │ │(facebook, blog, twitter, linked-in) │ │ │● autoevaluarea/interevaluarea identității virtuale personale cu │ │ │tema Cât sunt de vizibil în lumea virtuală? │ │ │● identificarea comunităților profesionale online de profil și │ │ │avantajele accesării acestora │ │ │● interviu cu profesioniști despre profesia aleasă/explorarea │ │ │profesiilor folosind alte surse de date și elaborarea unor pagini │ │ │wiki de prezentare a profesiei (pe pagina de internet a școlii sau │ │ │în cadrul unor comunități profesionale online) │ │ │● profilul generației baby boomer, X, Y, Z: cum gândește, ce │ │ │simte, cum se comportă, stil de viață │ │ │● identificarea pericolelor și oportunităților de comunicare online│ │ │pentru adolescentul contemporan │ │ │● dezbatere cu tema Ce este adevărat din informațiile existente pe │ │ │internet. Cyberbullying. Pericolele navigării și relaționării pe │ │ │internet │ │ │● prezentarea unor rețele de socializare (e-mail, facebook, blog, │ │ │twitter, linked-in, wiki etc.) și de suport (colegi, rețea de │ │ │prieteni, familie etc.) │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │2.2. │● autoevaluarea achizițiilor dobândite în contexte informale și │ │ │nonformale: Cum ne influențează aceste achiziții viața, educația, │ │ │cariera? │ │ │● realizarea unui colaj care valorifică experiențe de învățare │ │ │formale, nonformale și informale │ │ │● identificarea unor exemple de învățare în contexte nonformale și │ │ │informale │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │3.1. │● exerciții de construire a planului de educație și/sau carieră: │ │ │scop, obiective, strategii de realizare, obstacole (prin metoda │ │ │turul galeriei) │ │ │● discuții, interviuri cu persoane angajate, oameni de succes │ │ │despre planul de carieră │ │ │● exerciții, discuții despre decizia de a continua studiile la │ │ │liceu sau găsirea unui loc de muncă, prin răspunsuri la întrebări │ │ │creative de tipul Ce-ar fi dacă ți-ai găsi locul de muncă │ │ │preferat/nu ți-ai găsi loc de muncă?, Ce gândește o floare despre │ │ │decizia mea? │ │ │● interviuri cu elevi de liceu pentru identificarea avantajelor și │ │ │dezavantajelor continuării studiilor │ │ │● formularea, în cadrul unei dezbateri, a unor argumente pro și │ │ │contra deschiderii unei afaceri │ │ │● crearea unui top 10 cu cele mai importante abilități și atitudini│ │ │pentru a fi antreprenor │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │3.2. │● consultarea paginilor web (de exemplu, ale agențiilor județene de│ │ │ocupare a forței de muncă) în legătură cu situația șomajului în │ │ │România și acțiunile de protecție socială în acest domeniu │ │ │● analiza legislației pentru identificarea drepturilor și │ │ │obligațiile angajatorului și angajatului │ │ │● brainstorming pe teme cum ar fi: Cum pot preveni accidentele de │ │ │muncă?, Cum mă asigur că găsesc un loc de muncă? │ │ │● discuții cu invitați în legătură cu diverse oportunități de │ │ │angajare, avantajele și dezavantajele muncii în cadrul sau în │ │ │afara legii │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.1. │● accesarea internetului pentru găsirea unor proiecte de succes │ │ │despre implicarea comunitară și voluntariatul în rândul tinerilor │ │ │● prezentarea unor exemple de companii care aplică măsuri de │ │ │responsabilitate socială │ │ │● dezvoltarea unor proiecte individuale și de grup pe tema │ │ │implicării comunitare │ │ │● joc de rol Invitație la primărie pe teme legate de rezolvarea │ │ │unor situații particulare din comunitate │ │ │● dezbateri pe tema Rolul voluntariatului în dezvoltarea carierei │ ├──────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.2. │● rezolvarea unor fișe de lucru referitoare la persoane │ │ │dezavantajate, egalitate de șanse, dimensiunea de gen │ │ │● studii de caz referitoare la managementul diversității, diferențe│ │ │de gen │ │ │● comentarea unor povești de viață, filme, de exemplu, Ce vreau să │ │ │mă fac când voi fi mare? │ │ │● analiza unor articole despre succesul școlar și de carieră al │ │ │unor persoane care aparțin categoriilor dezavantajate │ └──────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────┘

Christensen, G.; Larsen, M. S., Evidence on Guidance and Counseling. Danish Clearinghouse for Educational Research., Copenhagen, 2011. Disponibil online: http://www.dpu.dk/en/aboutdpu/danishclearinghouseforeducationalresearch

Howieson, C. Semple, S., Guidance in Secondary Schools., Edinburgh, 1996. Disponibil online: http://www.ces.ed.ac.uk/PDF%20Files/Brief004.pdf.

Jigău, M. (coord.)., Consilierea carierei., Editura Sigma, București, 2001.

Jigău, M. (coord.)., Consilierea carierei. Compendiu de metode și tehnici., Editura Afir, București, 2006.

Lemeni, G., Miclea, M. (coord.)., Consiliere și orientare. Ghid de educație pentru carieră., Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2010.

Sultana, R., Career management skills., Vilnius, 2009. Disponibil online: http://ktl.jyu.fi/img/portal/14962/WP1_Vilnius_Reflection_Note-Final.pdf?cs=1243246455

Watts, A. G., Career guidance and orientation., UNESCO-UNEVOC, 2013. Disponibil online: http://www.unevoc.unesco.org/fileadmin/up/2013_epub_revisiting_global_trends_in_tvet_chapter7.pdf.

Watts, A.G., Career Guidance and Post-Secondary Vocational Education and Training., OECD, 2010. Disponibil online: http://www.oecd.org/edu/skills-beyond-school/49088569.pdf.

Watts, A.G., The Relationship of Career Guidance to VET., National Institute for Careers Education and Counselling, Cambridge, 2009. Disponibil online: http://www.oecd.org/edu/skills-beyond-school/44246616.pdf.

*** Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului din 21 noiembrie 2008 privind o mai bună integrare a orientării de-a lungul vieții în strategiile de învățare de-a lungul vieții., în Official Journal of the European Union, C 319, 13.12.2008. Disponibil online: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX: 42008X1213(02)

*** Recomandarea Consiliului din 28 iunie 2011 privind politicile de reducere a părăsirii timpurii a școlii., în Official Journal of the European Union, C 191, 1.07.2011. Disponibil online: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv: OJ. C_.2011.191.01.0001.01.RON

*** The Council conclusions on enhancing the social inclusion of young people not in employment, education or training., Education, youth, culture and sport Council meeting Brussels, 25-26 November 2013. Disponibil online: http://www.neets-conference2014.ro/documents/NEETs%20council%20conclusions%20Nov%202013.pdf

*** Access to success. Lifelong guidance for better learning and working in Europe., publications Office of the European Union, Luxembourg, 2010. Disponibil online: www.cedefop.europa.eu/EN/Files/4092_EN.pdf.

*** Creating Pathways to Success - An Education and Career/Life Planning Program for Ontario Schools., Queen's Printer for Ontario. Ontario, 2013. Disponibil online: http://www.edu.gov.on.ca/eng/document/policy/cps/

*** Reviews of vocational education and training. Learning for Jobs. Pointers for policy development., OECD, 2011. Disponibil online: www.oecd.org/edu/learningforjobs.

*** Programa școlară pentru Aria curriculară Consiliere și orientare., clasele a IX-a - a XII-a, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.287/2006*).

*** Programă școlară pentru ciclul superior al liceului - orientare și consiliere vocațională, filiera tehnologică - clasele a XI-a și a XII-a, ruta directă de calificare; clasele a XII-a și a XIII-a, ruta progresivă de calificare, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.488/2006.*)

___________

Notă *) Ordinele ministrului educației și cercetării nr. 5.287/2006 și nr. 3.488/2006 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

● Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă - www.anofm.ro

● Centrul de Informare al Comisiei Europene - http://ec.europa.eu/romania/index_ro.htm

● Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională - http://www.cmbrae.ro

● Centrul Național Europass - http://www.europass-ro.ro

● Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - www.tvet.ro

● Erasmus Plus - www.erasmusplus.ro

● EURES: rețeaua europeană de servicii pentru ocuparea forței de muncă și mobilitatea lucrătorilor - http://www.eures.anofm.ro/

● Garanția pentru tineri/Youth Guarantee - http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=1079

● Ghidul Ocupațiilor din România - www.go.ise.ro

● Institutul de Științe ale Educației - www.ise.ro

● JOBS - Formare pentru orientarea în lumea ocupațiilor - www.jobsproject.ro

● Ploteus - https://ec.europa.eu/ploteus/en

● Serviciul electronic de mediere a muncii - www.semm.ro

_____________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.